Adevărul e simplu. Dar doare.

Adevărul e simplu. Dar doare.

(Despre bărbați, femei și minciuna drepturilor)

Bărbatul e simplu. Direct. Liniar.
Așa a fost creat. Nu complicat. Nu înnodat.
Dumnezeu, în partea masculină a creației, a lăsat verticala.
Un singur drum. Clar. Fără multe ocolișuri.

Noi, femeile, suntem rotunde. În cercuri.
Simțim totul. Gândim totul. Complicăm.
Colorăm cuvintele. Întoarcem gesturile pe dos.
Citim printre rânduri acolo unde nici nu există rânduri.
Și, de multe ori, ne mințim. Pe noi înșine.

Bărbatul nu știe să mimeze.
Dacă e nefericit, spune.
Dacă nu-i mai place, pleacă.
Dacă nu mai simte, tace. Sau explodează.

Femeia poate rămâne ani într-o relație pe care n-o mai simte.
Poate zâmbi fără să simtă.
Poate juca rolul iubitei, al soției, al pasionalei, deși în ea e doar gheață și vinovăție.

Și ne întrebăm: de ce înșală bărbatul?
Pentru că el, dacă nu primește, pleacă să caute.
Femeia, dacă nu simte, rămâne și joacă teatru.
Și teatrul, în timp, devine minciună.
Și minciuna, în timp, devine viață.

Adevărul e că bărbatul nu e complicat.
Noi, femeile, suntem.
Și nu-i o rușine. E o realitate. Dar trebuie spusă.

La fel cum trebuie spus și adevărul despre „drepturile femeii”.
Știți ce e un drept?
Un drept înseamnă putere de impunere.
Un drept înseamnă că, dacă cineva ți-l încalcă, poți să-l aperi. Să-l forțezi. Să-l susții.
Nu doar să-l plângi.

Dacă tu spui „am dreptul”, dar cineva îți calcă în picioare acel drept și tu nu poți face nimic…
Atunci nu ai un drept.
Ai o dorință neîmplinită.
O iluzie pe care o numești lege, dar care nu te apără.

Femeia nu are forță fizică.
Și, în multe cazuri, nici forță socială directă.
De aceea, când i se încalcă „drepturile”, se duce… la stat.
Dar cine e statul?
Statul e un aparat masculin.
Judecătorul? Bărbat.
Polițistul? Bărbat.
Gardianul, executorul, procurorul? Bărbați.

Femeia își cere drepturile… de la bărbat.
Le impune… prin bărbat.
Se protejează… cu bărbat.

Și atunci, întreb: unde sunt acele „drepturi proprii”?
Nu sunt. Nu în sensul absolut. Nu în afara relației cu bărbatul.
Adevărul?
Puterea creează drepturi.
Și când n-ai putere, ai doar cereri.
Unele ascultate, altele ignorate.

Nu spun asta ca să jignesc. Ci ca să vindec.
Pentru că femeia adevărată știe că puterea ei nu stă în a imita bărbatul.
Ci în a înțelege lumea.
În a nu mai minți.
Nici în iubire.
Nici în drepturi.
Nici în pretenții.

Bărbatul adevărat nu cere mult.
El cere sinceritate.
Femeia adevărată nu luptă pentru iluzia puterii.
Ea construiește realitatea cu inteligență. Cu echilibru. Cu înțelepciune.

Și poate abia atunci… vom înțelege că iubirea nu e despre cine are dreptate.
Ci despre cine are curajul să spună adevărul.
Până la capăt. Fără mască.
Și fără teamă.

Anatol Basarab.