Toată lumea știe totul, dar nimeni nu poate face nimic. Lumea impotenților. Nu altceva. Toată lumea înțelege totul, nimeni nu face nimic. Și asta cu referire la aproape toate domeniile vieții. De ce? Pentru a da un răspuns foarte scurt, oamenii au fost atât de manipulați în copilărie. Și astfel Citește mai mult…
Nu glorific nimic. România e un accident istoric între două imperii care au obosit De ce declar acest lucru În contextul actual, în care exprimarea liberă este tot mai îngust reglementată, simt nevoia să mă protejez. Legea nr. 157/2018, care modifică OUG 31/2002, interzice în România: glorificarea unor persoane sau Citește mai mult…
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic. România e o țară specială.Nu pentru că a schimbat lumea. Nu pentru că a scris istorie.Ci pentru că, în mod miraculos, n-a greșit niciodată. Toți ceilalți s-au revoltat, au căzut, s-au ridicat, au luptat, au visat prea mult sau prea Citește mai mult…
Mântuirea vine de sus: despre har, libertate și limitele intervenției omeneștiMântuirea nu este monopolul niciunei religii, națiuni sau dogme. Ea este darul Celui de Sus, oferit tuturor sufletelor – nu după naștere, rang sau riturile exterioare, ci după înțelepciunea divină, care „îi cuprinde pe toți și pe toate”, așa cum Citește mai mult…
Mântuirea nu e în mâinile noastre(sau: Toți vom fi mântuiți – dar nu de voi, și nu la comanda voastră) M-am întrebat ani de zile dacă oamenii se pot mântui singuri.Dacă eu pot face mai mult pentru altul decât pentru mine.Dacă e datoria mea să-i salvez pe cei care nu Citește mai mult…
Despre limitele ajutorului și imposibilitatea mântuirii forțateCum poți corecta un efect fără să cunoști cauza? Este o întrebare simplă, dar devastatoare pentru cei care aleargă prin lume dorind să ajute. Ajutorul fără înțelegerea întregului context poate deveni, în mod paradoxal, o formă subtilă de violență.Numai acela care este capabil să Citește mai mult…
Nu poți salva pe nimeni cu forța”(sau: „Cum am învățat să mă dau la o parte ca să nu stric ce n-am înțeles”) Am vrut să ajut.Din inimă. Cu tot ce aveam.Dar într-o zi am înțeles o întrebare care mi-a rămas ca o rană deschisă în suflet:Cum poți corecta efectul, Citește mai mult…
Ce-am învățat din tot ce n-a mers(sau: Cum m-am încăpățânat să cresc, chiar și când totul scădea) Am vrut să fac bine.Și uneori, chiar am făcut.Dar repede am învățat că binele nu e garantat.Mai ales când îl faci cuiva care nu-l cere.Cine face un serviciu unui ticălos comite o dublă Citește mai mult…
Cum am fost prost cu toată înțelepciunea din lume”(sau: Ce folos să știi drumul, dacă tot mergi pe lângă el?) Monolog (persoana I, ton autoironic, sincer, amar, dar eliberator):Am citit mult.Am știut multe.Am dat sfaturi. Am vorbit frumos.Și totuși… am fost prost.Nu prost din lipsă de cunoștință sau cunoastere.Ci din Citește mai mult…
Cum am învățat să fiu înțelept fără să par nebun
M-au întrebat, într-o zi:
„Cum se recunoaște un om înțelept?”
Și le-am spus: nu după ce spune în piață.
Acolo nu vorbește cu vocea lui, ci cu vocea prostiei generale.
Iar înțeleptul adevărat… știe când să tacă.
Știe că uneori, cea mai mare știință e să nu știi. Sau să te prefaci.
Mi-a luat o viață întreagă să învăț asta.
Că nu tot ce e adevărat trebuie spus.