Cine e cu adevărat toxic în relație?
Toată lumea o spune pe repede-înainte: „el e toxic”. Dacă nu-ți mai place de el, dacă te irită, dacă nu mai simți ce simțeai, gata, verdictul e scos ca dintr-un sertar de cosmetice: el e toxic. Ce convenabil.
Dar hai să ne uităm mai atent. Când începi să-l detești pentru cum mestecă, cum respiră, cum se mișcă în somn, cum ține telefonul sau cum pune capacul la sticlă… să fim serioși. Nu e despre el. E despre tine.
Pentru că bărbatul nu s-a schimbat fundamental. Nu i s-au modificat corzile vocale peste noapte, nu și-a recalibrat ADN-ul. Tu te-ai schimbat. Sau mai bine zis: tu ai lăsat să iasă din tine adevărul. Adică acel disconfort interior care era deja acolo, dar era acoperit cu hormonii începutului, cu fantezia, cu pozele de cuplu în fața apusului.
Acum el nu mai e minunat. Acum te calcă pe nervi. Și primul impuls e să-l faci pe el vinovat. El e toxic. El s-a schimbat. El e problema.
Nu, domnișoară. Problema e că tu ești purtătoarea acelei toxicități. Tu ești cea care a umplut relația cu nemulțumiri nespuse, frustrări nerezolvate, proiecții și iluzii sparte. Tu ai venit cu traumele tale, cu așteptările tale nerealiste, cu nevoia ta de a fi salvată de cineva – și acum te superi că omul de lângă tine e doar… un om.
E ușor să dai vina pe el. E greu să recunoști că iritarea aia vine din tine. Că ai așteptat ca el să te vindece, să te liniștească, să te crească emoțional în locul părinților care n-au făcut-o. Că tu ai pus în brațele lui o responsabilitate care nu e a lui: să repare ce e rupt în tine.
Și poate că el nu e perfect. Nici nu trebuie să fie. Dar nu perfecțiunea lui e în discuție, ci adevărul că nicio versiune de bărbat nu va putea rămâne acceptabilă pentru o femeie care nu-și asumă propriul iad interior.
Poți să-l schimbi. Să-l dai afară. Să-ți iei altul. Mai frumos, mai atent, mai inspirator. Și o să plutești iarăși 6 luni. Poate un an. Până și ăla va deveni „toxicul” care nu te înțelege. Până și ăla va mesteca greșit și va mirosi a dezamăgire.
Pentru că nu bărbatul e toxic. Nemulțumirea ta cronică e toxică. Și până când n-o vei scoate din rădăcină, toți bărbații vor părea greșiți.
De-asta se rup relațiile. Nu pentru că partenerul e toxic, ci pentru că tu refuzi să-ți vezi propriile toxine. Și le proiectezi pe cel de lângă tine, ca pe un ecran de cinema. Un film prost în care el e mereu vinovat, iar tu – mereu victima neînțeleasă.
Trezirea începe când îți pui întrebarea pe care nimeni nu o vrea: dacă el mă enervează în toate detaliile, oare nu cumva problema e la mine?
Și poate e. Poate e timpul să vezi asta.
Nu pentru el.
Pentru tine.
Ca să nu devii femeia care trăiește toată viața fugind de propriii demoni, cu pretextul că bărbații sunt răi.
Anatol Basarab.
Categorii: Bărbați și femei
