Conștiința este un sentiment înnăscut. Înnăscut!

Hai să-ți povestesc ceva, pentru că poate nu știi, și de fapt nici nu prea ai de unde să știi.
În general, reține următoarele:
Primul lucru: Conștiința este un sentiment înnăscut. Înnăscut! Nu este educată de cineva – de tată, mamă, învățătoare, vreun preot de țară. Este pur și simplu înnăscută. Ai memorat asta? Este foarte important.
Ideea că trebuie să fie insuflată conștiința sunt aberații alcoolice ale unei învățătoare a cărei cunoștințe de psihologie se limitează la un curs de pedagogie de 3 luni, maxim 6.
Conștiința nu se educă. Se educă abaterile de la conștiință. Asta da, se educă și se depune foarte mult efort pentru asta.
Adică, i se spune copilului: “Vasile, furatul e rău”. Vasile compară automat asta cu propria conștiință. Dacă ceea ce i se spune este în concordanță cu conștiința lui, e în regulă; dacă nu, copilul ascultă de adult și începe o desincronizare între conștiință și subconștient. Se îndepărtează de propriul „calculator” și se închide într-o carapace. Adică, își pierde conștiința și începe să trăiască după normele morale formate de învățător, după alte aberații alcoolice ale tot felul de pseudo-educatori, învățători, după înțelepciunea lor tâmpită de pahar, nu după conștiința lui.
Astfel, educația poate fi de două tipuri. Umană, când copilului i se ajută pur și simplu să completeze celulele moralității sale cu valori luate din conștiință, fără a adăuga sau a distorsiona nimic.
Și educația porcină, când copilului i se formează conștiința la repezeală, umplându-i moralitatea cu aberațiile personale ale educatorului, cu viziunea sa defectuoasă asupra lumii, formându-i o desincronizare severă.
Între ceea ce e corect și greșit – părinții beau în fața lui, dar îi spun că nu e bine să bei. Părinții și toți cei care intră în contact cu copilul îi spun că nu e bine să furi, să minți, să te prefaci, să nu fii sincer, etc., dar în același timp copilul vede cum toți aceștia fac exact aceste lucruri. Între ceea ce e corect și greșit – să furi e rău, dar bunicul aduce acasă piese de la fabrică cu valiza.
Trebuie să-ți iubești țara, dar cum să o iubești când profesorul de istorie o denigrează în fața clasei, când mass-media zilnic denigrează țara, tradiția, obiceiurile, patrioții, parlamentul, președintele, etc.?
Copilul repetă mecanic mantrele. Da, e rău să ucizi, e rău să furi, dar în subconștient se formează o moralitate complet diferită.
Moralitatea unui viitor pedofil-ucigaș al viitorului sau si al altora.
De ce despre maniaci se vorbește mereu la fel? E surprinzător, dar odată am avut un vecin atât de bun, zâmbea, saluta, ținea ușa liftului, ajuta să duci sacoșa, ca mai târziu să aflăm că a comis două crime oribile. Pentru că moralitatea declarată în conștientul său este una, iar moralitatea reală din subconștient este alta. În propria sa înțelegere, este un tip vesel, amuzant, bun și blând, dar în interior este putregai.
De ce a ucis? Nu știu, vocile îmi ordonau.
Asta este rezultatul. Omul produs al societății. Societatea e nebună și produsul ei este asemenea. Poftim, avem maniaci, pedofili, sociopați, psihopați, etc.
Hai să-ți povestesc mai departe. Vezi tu, conștiința unui copil este ca un pământ virgin, fertil, pregătit să înflorească în cel mai minunat mod. Dar ce se întâmplă când cineva plantează buruieni în loc de flori? Copilul, în loc să crească drept și frumos, devine un adult chinuit de conflicte interioare.
Să luăm un exemplu: Maria. Maria este o fetiță de 7 ani, cu ochi mari și curioși. La școală, învățătoarea îi spune că trebuie să fie ascultătoare și să respecte regulile. Acasă, însă, vede cum părinții ei se ceartă, mint și se prefac în fața vecinilor că totul e perfect. Maria începe să înțeleagă că lumea este plină de contradicții.
Învățătoarea îi spune: “Maria, nu e bine să minți.” Dar Maria o vede pe mama ei mințindu-l pe tata despre unde a fost aseară. Tatăl ei, la rândul lui, spune că nu trebuie să fie violent, dar își pierde cumpătul și lovește masa cu pumnul când ceva nu merge bine. Maria începe să se întrebe: “Cine are dreptate? Ce să cred? Cum să mă comport?”
Așa începe desincronizarea. Maria devine o adolescentă confuză, cu un „calculator” intern care funcționează defectuos. Vede cum colegii ei fură și se laudă cu asta, dar știe că e greșit. Încet, începe să se izoleze. Nu mai știe în cine să aibă încredere. Ajunge să-și petreacă timpul singură, în camera ei, citind cărți despre lumi perfecte, unde binele și răul sunt clar delimitate.
Dar lumea reală nu e așa. Maria se simte din ce în ce mai pierdută. La 18 ani, pleacă la facultate, dar se îndrăgostește de un băiat care îi promite luna de pe cer, doar pentru a o dezamăgi mai târziu. Încă o deziluzie. Încă o lovitură pentru conștiința ei.
Anii trec, iar Maria devine adult. O femeie frumoasă, dar cu o inimă grea și o minte confuză. La serviciu, colegii ei o plac pentru că e muncitoare și serioasă, dar nimeni nu știe cât de greu îi este să-și găsească echilibrul interior. Într-o zi, se întâlnește cu un prieten vechi, Mihai. Mihai a fost întotdeauna tipul de băiat vesel, dar și el a avut o copilărie dificilă. Povestesc ore întregi despre cum lumea i-a dezamăgit, cum conștiința lor a fost modelată de experiențe contradictorii și dureroase.
Mihai îi spune: “Maria, știi de ce am început să beau? Pentru că nu mai suportam să trăiesc cu aceste contradicții. Simțeam că mă despart în două. Pe de o parte, voiam să fiu omul bun care îmi spunea mama că trebuie să fiu, pe de altă parte, lumea mi-a arătat că bunătatea nu te duce nicăieri.”
Maria își dă seama că nu e singură. Împărtășesc amintiri, dureri și speranțe. Încep să participe la grupuri de sprijin, să discute cu oameni care au trecut prin experiențe similare. Încet, încet, învață că nu e vina lor că lumea e plină de contradicții. Învață să-și accepte conștiința, să-și reconstruiască „calculatorul” intern.
Anii trec, și Maria și Mihai devin mai puternici. Se sprijină reciproc și construiesc o viață bazată pe adevăr și sinceritate. Își învață copiii să aibă încredere în propria conștiință, să nu se lase influențați de ipocrizia lumii. Într-un final, reușesc să găsească pacea interioară pe care o căutau de o viață.
Dar pentru fiecare Maria și Mihai, există mii de alții care nu reușesc să găsească drumul. Rămân pierduți în lumea lor interioară, victime ale contradicțiilor și aberațiilor celor din jur. Aceștia devin, poate, pedofili, maniaci, sociopați, produsele unei societăți nebune și defectuoase.
Așadar, nu e suficient să învățăm copiii să nu mintă, să nu fure sau să nu fie violenți. Trebuie să le arătăm prin exemplu. Să trăim în conformitate cu valorile pe care le predicăm. Doar așa vom putea rupe acest cerc vicios și vom putea crea o societate mai bună, unde conștiința fiecăruia este respectată și valorizată.
Hai să-ți povestesc mai departe despre ce se întâmplă când conștiința unui copil este distrusă de contradicțiile și aberațiile celor din jur.
Să ne întoarcem la Maria. Maria, fetița de 7 ani cu ochi mari și curioși, crește într-un mediu plin de ipocrizie și minciună. La școală, învățătoarea îi spune că trebuie să fie ascultătoare și să respecte regulile. Acasă, însă, vede cum părinții ei se ceartă, mint și se prefac în fața vecinilor că totul e perfect. În fiecare zi, Maria învață că ceea ce i se spune nu corespunde cu ceea ce vede.
Când Maria ajunge la adolescență, începe să-și piardă încrederea în toți cei din jurul ei. Își petrece timpul cu un grup de prieteni care au trecut prin experiențe similare, copii care, la rândul lor, au fost martorii contradicțiilor adulților. Încep să facă lucruri rebele: fumează, beau alcool, fură din magazine, doar pentru a simți un fel de putere și control asupra propriilor vieți. Fiecare act de rebeliune este un strigăt disperat după ajutor, dar nimeni nu-i ascultă.
Încet, Maria își dezvoltă o conștiință întunecată, una în care binele și răul sunt distorsionate. La 18 ani, pleacă la facultate, dar se implică într-o relație abuzivă. Băiatul o manipulează și o controlează, iar Maria ajunge să creadă că aceasta este singura formă de iubire pe care o merită. Își pierde și mai mult încrederea în propria judecată și se afundă în depresie.
După câțiva ani, Maria devine o femeie rece și distantă, incapabilă să stabilească legături emoționale sănătoase. Își schimbă locurile de muncă frecvent, deoarece nu poate suporta să stea într-un loc prea mult timp. Fiecare loc de muncă aduce cu sine noi dezamăgiri, noi oameni care o trădează și o mint. Încetul cu încetul, Maria își pierde complet abilitatea de a discerne binele de rău.
Într-o zi, într-un acces de furie și disperare, Maria comite o crimă. În mintea ei, actul este justificat. Își amintește de copilărie, de toate promisiunile nerespectate, de toate minciunile și ipocriziile. „De ce să nu fac și eu la fel?”, se întreabă ea. „De ce să nu răspund cu aceeași monedă?”
Maria este arestată, dar în interiorul ei simte o ușurare. Pentru prima dată, simte că a luat controlul asupra propriei vieți, chiar dacă prin violență. În închisoare, întâlnește alte femei ca ea, victime ale unei societăți care nu le-a dat nicio șansă reală. Împreună, povestesc despre traumele lor și își dau seama că nu sunt singure. Dar pentru Maria, este prea târziu. A devenit produsul unui sistem defectuos, un sistem care a distrus orice urmă de conștiință și moralitate sănătoasă.
Pe de altă parte, să-l luăm pe Mihai. Mihai, băiatul vesel din copilărie, care a ajuns adolescentul furios și rebel. În liceu, începe să se implice în activități ilegale: trafic de droguri, furturi și acte de vandalism. Toate acestea îi oferă un sentiment fals de putere și apartenență. Devine liderul unui mic grup de delincvenți, iar fiecare act de violență îl face să se simtă mai viu.
După liceu, Mihai ajunge în închisoare pentru prima dată. În loc să-l reabiliteze, închisoarea îl transformă într-un criminal mai abil și mai periculos. Învață trucuri noi, stabilește conexiuni cu alți infractori și devine din ce în ce mai cinic. În interiorul său, conștiința este complet suprimată. Acțiunile sale sunt ghidate doar de dorința de putere și control.
După ce iese din închisoare, Mihai continuă pe calea violenței. Devine un criminal de temut, fără remușcări. Își justifică fiecare act de violență prin prisma experiențelor sale din copilărie și adolescență. Pentru el, lumea este un loc dur și nemilos, iar el este doar un produs al acestui mediu.
Într-o zi, Mihai comite o crimă care șochează întreaga comunitate. Este arestat și condamnat la închisoare pe viață. În interiorul său, nu există regrete, doar o acceptare cinică a faptului că acesta este destinul său.
Așadar, vedem cum contradicțiile și ipocriziile din copilărie pot duce la distrugerea conștiinței unui individ, transformându-l într-un criminal fără scrupule. O societate care nu își învață copiii prin exemplu și sinceritate își creează proprii monștri. Poftim, avem maniaci, pedofili, sociopați, psihopați, etc. Produsele unei societăți nebune și defectuoase.
Anatolii Basarab