Despre iubirea animalică și cea omenească

Despre iubirea animalică și cea omenească

Berbecii pasc în turmă. Însă, când o pereche de lupi îi atacă, o sută de berbeci ar putea să-i alunge sau chiar să-i ucidă. Dar ei nici măcar nu încearcă să-și apere camaradul, sfâșiat de lupi.

În multe țări – zeci de milioane de oameni trăiesc „în turmă”, supuși unei mâini de hoți și tirani, din cauza lipsei de unitate și a lipsei de iubire față de aproapele. Sunt acestea țări ale oamenilor liberi sau ferme pentru mulsul muncii popoarelor?

Pisicile, nu rareori, își sacrifică viața pentru a-și salva puii, scoțându-i dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Câți părinți oameni ar fi în stare de o astfel de protecție față de copiii lor? Dar pisicile nu se interesează de soarta viitorilor urmași ai puilor lor. Ele funcționează la nivelul instinctiv și animalic al rațiunii și posibilităților. Câți oameni se mai interesează, cu adevărat, de viitorul nepoților copiilor lor, într-o lume în care părinții sunt miliarde, iar planeta se îndreaptă spre prăpastie?

Și totuși, omul dispune de o inteligență și de un potențial suficient pentru ca lumea să evolueze din sălbăticie spre prosperitate – spirituală și economică.

Iubirea față de aproape nu înseamnă doar a-ți crește copilul cu dragoste și educație…

Iubirea umană înseamnă a păstra respectul față de cele mai bune tradiții ale strămoșilor, a garanta securitatea urmașilor și a le oferi copiilor dezvoltare spirituală.

Iubirea față de aproape e atunci când funcționarii nu aruncă afară din casă o bătrână bolnavă, ca să-i confiște locuința.

Un popor care a înțeles cu sufletul sensul expresiei „iubirea față de aproape” nu are bătrâni muritori de foame, nici hoți în costume, ascunși în birouri, care legiferează fărădelegea.

Preoții, înțelepții și preotesele vechi învățau acest adevăr esențial popoarele lor.

Un popor matur spiritual este și politic, în sensul nobil al cuvântului – capabil să-și apere patria de pătrunderea ticăloșilor la butoanele puterii, căci aceștia distrug protecția împotriva ignoranței și a dezbinării.

Politica nu începe în guvern – acolo ea se încheie. Politica începe sau moare în societate.

Doar un animal cu chip de om poate fi apolitic. În el nu există iubire nici față de cei apropiați, nici față de patrie.

O societate sălbatică învinuiește mereu conducerea. Dar nivelul conștiinței conducătorilor reflectă întotdeauna nivelul mediu de conștiință al poporului.

Așadar, fiecare guvernare este și de la Dumnezeu, și de la popor – un popor care nu merită o soartă mai bună, chiar și atunci când puterea e plină de netrebnici.

Cu cât sunt mai mulți ticăloși la conducere, cu atât statutul societății este mai jos, cu atât nivelul iubirii față de aproape este mai mic.

Refuzul de a crește spiritual duce la o și mai mare cădere – într-o zonă în care domnesc aroganța grotescă și invidia.

Un astfel de popor nu se raportează la cei mai buni pentru a-i urma, ci îi distruge din invidie, obligându-i pe mii de oameni talentați și vizionari să emigreze.

Acei buni nu sunt nici mândri, nici invidioși. Ei nu aleg meseria după burta lor, ci după suflet – știind bine că nu vor avea salarii mari.

O societate dezvoltată spiritual nu invidiază, ci se bucură de cei mai buni și se mândrește cu ei, înțelegând că nu doar părinții i-au născut, ci și poporul din care fac parte.

Într-o astfel de societate, se implementează inovații, idei creatoare, și are loc o creștere spirituală generală.

Cu cât e mai ridicată conștiința poporului, cu atât mai mulți apar preoți adevărați, care nu îndeamnă la resemnare în fața prăbușirii, ci unifică poporul pentru a o preveni.

Lipsa iubirii față de aproape se întoarce ca un bumerang nemilos asupra poporului.

Niciun nobil sau oligarh nu a furat un colț de pâine cu mâinile proprii.

Ei au luat doar ceea ce poporul le-a permis să ia – un popor care nu se interesează nici de politică, nici de viitorul patriei.

Majoritatea unui astfel de popor, dacă ar ajunge în locul nobililor și oligarhilor, ar fura la fel de mult.

Atunci cine e mai vinovat pentru nenorocirile unei țări – o sută de milioane de cetățeni maturi sau o mână de escroci care jefuiesc deschis bunurile naționale?

Dacă nivelul de conștiință al poporului crește, atunci programul divin al Matricei generează evenimente pașnice, adesea greu de observat, prin care funcționarii incompetenți sunt înlocuiți cu oameni demni de societate.

În acest caz, nicio rezistență nu poate opri cursul Matricei.

Totul este în mâinile poporului.

Până la prosperitate este doar un pas: să absorbim lumina Creatorului și să credem unii în alții.

A sosit momentul să facem acest pas – la care mulți deja sunt pregătiți, căci sufletele noastre au trăit veacuri lungi și grele în epocile de învățătură.

Despre iubire, conștiință și soarta națiunilor

Acest text este continuarea firească a reflecției profunde despre natura iubirii omenești și animalice, despre diferența dintre instinct și conștiință, dintre reacție biologică și răspundere morală. În prima parte am arătat că iubirea adevărată nu se reduce la emoție, instinct, sacrificiu ocazional sau legătură de sânge, ci este expresia unei maturități spirituale colective.

Un popor nu este viu prin simpla sa supraviețuire biologică, ci prin capacitatea sa de a iubi, de a păstra demnitatea, de a se uni în jurul binelui comun. Când această iubire lipsește – între părinți și copii, între vecini, între generații – atunci se destramă și coeziunea națională, se instalează frica, indiferența, hoția și dezbinarea. Cum spune o veche zicală: „O țară nu piere din lipsă de arme, ci din lipsă de inimă.”

Această lipsă de iubire nu este doar o dramă psihologică, ci și o cauză geopolitică profundă. Ea determină cine conduce, cum conduce, de ce popoarele sunt dominate, trădate, vândute sau sacrificate. Lipsa iubirii de aproape dă naștere nu doar la singurătate, ci și la guverne tiranice, la colonizare economică, la războaie inutile. De aceea, analiza geopolitică trebuie întemeiată pe un criteriu spiritual: nivelul de conștiință al poporului și capacitatea lui de a iubi pe celălalt ca pe sine.

„Cum e turcul, și pistolul” – spune românul. Dar și: „Cum e poporul, așa-i și domnia.” Acesta este firul roșu care leagă toate exemplele de mai jos.

1. Rusia – Puterea care reflectă conștiința colectivă

Rusia, în acest context, apare ca exemplul unui popor care, indiferent de percepția externă, funcționează pe baza unui consens tacit de coeziune națională. Poporul rus acceptă sacrificiul, verticalitatea, autoritatea – și le cere.

Textul spune: „Nivelul conștiinței puterii reflectă nivelul conștiinței poporului.”

Rusia este expresia unei puteri care nu e impusă cu forța, ci reprodusă prin cultură, istorie și suferință comună. Tocmai de aceea, ea nu poate fi înțeleasă prin grile occidentale: nu este o dictatură impusă, ci un „trib imperial” unit de o conștiință istorică profundă.

2. Ucraina – Turma sacrificată pe altarul geopoliticii

Ucraina este exemplul unei națiuni dezrădăcinate, fragilizate, divizate, devenită carne de tun în conflictul dintre imperii. Poporul ucrainean a fost privat de un proiect propriu și a fost transformat într-o simplă piesă pe tabla geopolitică.

Textul reflectă perfect drama acestui popor: „Popoarele care trăiesc în turmă, sub jugul hoților și ticăloșilor, o fac din lipsa iubirii de aproape.”

Fratricidul slav – transformarea unor frați culturali în dușmani de moarte – este expresia unei tragedii spirituale. Când conștiința colectivă este prea joasă, poporul nu mai poate distinge prietenul de dușman. „Unde nu-i cap, vai de picioare”, dar mai ales vai de sângele vărsat între frați.

3. Uniunea Europeană – Sistem tehnocratic fără suflet

UE este construcția unei rațiuni colective, dar nu a unei iubiri reale între popoare. Este o asociație economică, nu o fraternitate spirituală. Textul critică exact acest vid moral:

„Lipsa iubirii față de aproape se întoarce ca un bumerang asupra poporului.”

UE promovează libertăți individuale, dar subminează comunitățile organice. Promovează multiculturalismul, dar anulează rădăcinile naționale. Este o lume „apolitică” în sensul profund: cetățeanul modern este tot mai rupt de aproapele său, izolat într-un individualism steril.

„Fără rădăcini, copacul cade la primul vânt.”

4. NATO – Putere fără compasiune

NATO este expresia supremă a controlului militar global fără conștiință umană. Este o forță rece, bazată pe frică, nu pe iubire.

Textul spune: „Când ticăloșii ajung la conducere, e vina unei societăți fără iubire și fără conștiință.”

NATO nu există ca să protejeze, ci ca să domine strategic. În numele păcii, produce război. În numele democrației, distruge suveranități. Iar popoarele membre, anesteziate spiritual, acceptă totul fără luptă. De ce? Pentru că nivelul de conștiință al acestor societăți este în scădere. „Cine își vinde liniștea pentru siguranță, nu merită nici una, nici alta.”

5. România – Oglinda dureroasă a textului

România este exemplul cel mai clar al unui popor care nu-și iubește aproapele și nu are conștiință colectivă.

– Popor dezbinat, tribalizat politic și religios– Lipsă de solidaritate reală– O elită morală disprețuită– Hoția acceptată tacit

Textul spune dureros de clar: „Dacă ar fi în locul oligarhilor, majoritatea românilor ar fura la fel.”

România nu este condusă de hoți în ciuda poporului, ci în oglindă cu el. „Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită” – spunea Dostoievski.

Schimbarea nu va veni din alegeri, ci din trezire spirituală. Din recâștigarea iubirii de aproape. Din refacerea țesăturii sufletești a națiunii.

Concluzie dar nu finala: Totul este în mâinile poporului.

Spun limpede: „Când poporul se trezește, Matricea divină înlocuiește netrebnicii cu oameni demni – fără revoluții, fără vărsare de sânge.”

Rusia dovedește forța unei conștiințe unificate. Ucraina suferă din lipsa unei conștiințe proprii. UE este rațiune fără iubire. NATO este forță fără suflet. Iar România este poporul care trebuie să aleagă: fie se spiritualizează și înflorește, fie se autodistruge prin indolență, invidie și ură de sine.

Pasul către salvare este unul singur: iubirea reală de aproape.„Unde nu este iubire, nu este nici Dumnezeu.” Când românii vor înceta să se urască între ei și vor începe să se vadă ca parte dintr-un întreg viu și sacru, atunci se va schimba și puterea, și destinul țării.

Anatol Basarab