Grădina Zoologică a Relațiilor Moderne.
Bine ai venit în Grădina Zoologică a Relațiilor Moderne. Aici nu găsești lei, dar găsești leoaice nervoase. Nu găsești masculi alfa, dar găsești plastilină cu pectorali. Nu mai avem relații, avem tranzacții. Nu mai avem iubire, avem strategii. Și totul se desfășoară pe fundal de story-uri cu filtre și citate din Paulo Coelho în traducere proastă.
Asta nu e o satiră. Asta e un diagnostic. E ceea ce vezi, dar n-ai avut curaj să spui. Sau ai spus, dar ți-au sărit în cap toate crăcănatele cu pisici, iguane și traumă de pe TikTok.
Crăcănata
Are între 25 și 40 de ani. Arată bine. Poate prea bine. De aia crede că i se cuvine totul. Locuiește singură cu un câine, o pisică și o plantă care moare des din lipsă de iubire reală.
A făcut două retreaturi, un curs de respirație sacadată și un master în „feminin divin”. Nu are copil, dar știe cum se crește. Nu are soț, dar știe cum trebuie să fie un bărbat adevărat. Nu are liniște, dar predică iubirea.
Îți spune că tu o ataci, dar ea a început. Îți spune că ești misogin, dar ea a zis prima că „bărbații sunt proști”. E agresivă, dar dacă-i răspunzi, devii agresor. Se agită psihomotoriu, dar tu ești cel cu „probleme”.
E sfântă prin gen, nu prin caracter. Și nu vrea iubire. Vrea control, validare și pe cineva pe care să dea vina când rămâne singură cu cristalele aprinse și iguana deprimată.
Subpapucistul (soțul patroanei)
El e băiatul bun dus prea departe. Atât de departe încât nu mai știe cum îl cheamă fără să întrebe. E omul cu lista de cumpărături în buzunar, căruia i s-au retras drepturile de decizie în numele „echilibrului în cuplu”.
În public, zâmbește. În privat, tace. La terapie, își cere scuze că a fost născut bărbat. Nu mai are prieteni, pentru că „nu erau buni pentru relație”. Nu mai are hobby-uri, pentru că „sunt o pierdere de timp”.
Are o singură funcție: să nu deranjeze. Și mai nou, nici sexul nu e garantat. Doar factura la Netflix și spălatul vaselor.
Macho-ul ruinat de crăcănată
A fost odată un bărbat. Apoi a cunoscut-o. Era sigur pe el, avea coloană, avea pătrățele și atitudine. Până când ea i-a spus: „Nu-mi place tonul tău.” Și a început adaptarea.
A tăiat glumele. A tăcut în fața prietenilor. A început să meargă la terapie „ca să fie mai conștient”. Iar conștient a devenit: conștient că nu mai e bărbatul care era.
Acum face masaj, dar nu mai poate ridica vocea. Spune „te iubesc”, dar se teme să întrebe „tu mă iubești?”. Și când o să plece ea, va spune că el a fost prea „instabil”. Nu. A fost prea moale. Prea speriat. Prea tăcut.
Plastilina cu barbă
E bărbatul care pare alfa, dar e beta cu filtru de mascul. Are voce gravă, dar spate curbat. Postează citate despre limite, dar se teme să spună „nu”.
Se crede deștept pentru că aprobă tot. E antrenor de viață, dar trăiește din like-uri. Dă sfaturi despre relații, dar n-are una de mai mult de două luni.
Pentru el, iubirea înseamnă să nu deranjeze femeia. Dar femeia nu vrea o umbră drăguță. Vrea un om. Un om clar, prezent, ferm. Nu un coach de duminică seara cu pantaloni albi și colier de scoici.
Femeia Oracol
Ea e guru din garsonieră. Zeița Instagramului. Știe totul despre arhetipuri, dar nimic despre sine. Postează apusuri și vorbește despre „vibrații”, dar adoarme cu lacrimi și WhatsApp deschis pe „văzut, dar nu a răspuns”.
Trăiește printre cristale, bețișoare parfumate și citate din Osho. Și da, o doare. Dar nu recunoaște. Se ascunde sub mantia spirituală și atacă orice bărbat care nu o ridică pe altar.
În realitate, a fost rănită și de-atunci se iubește imaginar. Predică iubirea necondiționată, dar te blochează la primul comentariu sincer. E visătoare, dar nu construiește.
Și când o vezi dansând pe TikTok cu ochii închiși și palmele pe inimă, îți vine să strigi: „Femeie, trăiește-ți viața, nu feed-ul!”
Aceasta este doar prima parte. O radiografie. O oglindă spartă. Și în fiecare ciob, vezi o rană, o minciună, o singurătate care urlă pe silențios.
Voi continua. Cu alte specii, alte roluri, alte povești. Pentru că lumea modernă e o grădină zoologică cu pereți de sticlă, iar noi suntem animalele care au uitat că pot ieși.
Anatol Basarab.
Categorii: Bărbați și femei
0 comentarii