Înaintea pandemiei, cu ceva timp în urmă, se discuta destul de intens prin diferite grupuri de socializare și nu numai, despre influența companiilor transnaționale asupra statului contemporan și că statul național tot mai mult se scufundă sub presiunea marilor companii. Companiile transnaționale tot mai puternic pun presiuni pe statele lumii și preiau puterea de control a acestora, adică asupra acelor procese care înainte erau prerogativele exclusive ale statului.
Cum a influențat pandemia această situație de fapt? Cum s-a răsfrânt pandemia asupra proceselor sociale, economice și de conducere a statului național? În primul rând, trebuie să spun că pandemia a exercitat influență și presiune asupra tuturor lucrurilor, inclusiv și asupra statelor, cu economia și politica lor.
Pe de o parte, pandemia a servit ca un bun motiv pentru foarte multe schimbări, care nu se făceau până acum, din rațiuni simple, precum „merge și așa”, lucrurile funcționează oarecum, așa că mai bine lasă-le așa, nu te atinge. Nu deranjează foarte tare, înseamnă că e bine și așa rău.
Pe de altă parte, pandemia a servit drept catalizator al schimbărilor ce au avut și au loc în continuare. Asta înseamnă, înainte de toate, că pandemia este o pârghie pe care oamenii și grupurile de interese care doresc să facă schimbări majore în lume în vederea atingerii obiectivelor strategice propuse o folosesc cu succes, din câte putem observa cu toții. Bine, dacă nu pot observa chiar toți această situație, atunci măcar cei care pot gândi și analiza cu siguranță văd cum această pârghie cu numele de Pandemie este folosită tot mai mult pentru a răsturna lumea și cum lumea este pusă în poziția de funcționare după placul lor. Evident că scopurile acestora sunt prezentate sau cel puțin văzute de către cei ce trag de pârghie ca fiind unele din cele mai nobile, excepționale, extraordinare, orientate către binele omului și al umanității, însă doar ei știu cu adevărat și până la capăt ce presupune acest bine: a salva oamenii care sunt supuși riscului îmbolnăvirii, luând în considerare că nu toate statele lumii sunt în stare sau știu cum să rezolve această problema nou apărută pe plan global. A rezolva alte probleme globale precum ecologia, încălzirea globală, salvarea ghețarilor care se topesc, emisiile de carbon și alte lucruri de acest gen și nivel, servesc drept alte pârghii prin intermediul cărora se aruncă lațul pe gâtul statelor naționale, exercitând presiuni în vederea controlului acestora. Vorbind despre aceste obiective, mai mult sau mai puțin mărețe, trebuie să avem în vedere că la baza tuturor acestora totul este mult mai simplu.
Vorbim aici, ca întotdeauna mai ales în politică, despre două lucruri extrem de clare – banii și puterea. Nimic mai mult. Pur și simplu, nimic mai mult. Restul este ambalajul, care poate fi extrem de sofisticat și colorat. Restul sunt motive, variațiuni pe aceeași temă. Astfel, pandemia servește ca un foarte bun motiv, catalizator, sub umbrela căreia se petrece redistribuirea puterii și a banilor la scară globală.
Începând cu anii ’80, poate chiar de prin anii ’70, însă eu personal am început a observa fenomenul destul de clar prin anul 1980, în urechile profanului, dar și ale celor care pricepeau cât de cât despre ce anume se vorbește, curgea un adevărat flux informațional ce izvora din cele mai diferite surse de emisie – radio, tv, cărți, ziare, filme hollywoodiene, inclusiv reclamele și jocurile de calculator pompau în urechile și ochii maselor ideea conform căreia în viitor, în mod inevitabil, se va întâmpla redistribuirea banilor și a puterii, cât și a puterilor în lume, statele sunt anacronice, statele inevitabil își vor pierde importanța și utilitatea, astfel încât conducerea directă a lumii o vor lua în mâinile lor marile corporații transnaționale, transcontinentale, transsexuale, transplanetare, transgalactice și de care or mai fi ele pe lumea asta, atât pe orizontală, cât și pe verticală.
Evident că acest moment ni se prezintă ca fiind unul excepțional, totul va fi foarte bine, totul va fi în interesul omului de rând (scuzați-mă, mă bufnește râsul), se vor termina războaiele, lumea și planeta se vor transforma într-un real paradis, unde tot omul va fi frate cu omul, nimeni nu va avea nicio proprietate privată, dar toți vor fi fericiți. Și iar mă bufnește râsul. Va crește nivelul de trai al oamenilor fără excepție – hai că deja mă doare burta de atâta râs. Chiar și în filmele turnate la Hollywood se arată că toată lumea este condusă de o super corporație și, deși parcă totul este ok, în acea lume totuși pe alocuri se ivește câte o rezistență, niște reacționari care sunt gata să facă ceva ca să răstoarne sistemul. Unii care nu sunt de acord cu mersul lucrurilor, chestiune care se întâmplă și acum în fața noastră.
Din 1980 și până acum au trecut 42 de ani. În acest timp, au crescut două generații care pur și simplu s-au obișnuit ideatic cu această tematică, fie și din jocurile de pe calculator. Aceștia pot fi de acord și mulțumiți cu faptul că lumea va fi împărțită între marile corporații sau în general va fi guvernată de o super corporatie sau pot fi nemulțumiți și în dezacord cu aceste idei, planuri, proiecte – oricum, ei acceptă această idee ca pe un oarecare dat. Ideea delicată aici, chiar este foarte delicată, constă în faptul că orice corporație mică, mare, foarte mare sau transnațională există și funcționează pentru un singur scop – acapararea banilor, a venitului, creșterea venitului, creșterea banilor în conturile sale. Niciun alt fel de scop corporațiile nu au și nici nu pot avea în fapt. Orice activitate care nu aduce venit în mod direct sau indirect, mijlocit, intermediat, reprezintă pentru companii o activitate sau strategie greșită, falimentară, neproductivă și este imediat stopată, pedepsită și respinsă categoric.
Chiar și un începător în numerologie știe ce înseamnă vectorul 3-6-9 și cum funcționează acesta în vederea împlinirii dezideratului – A avea. În legătură cu aceasta, toate cazurile în care corporațiile au încercat să conducă real teritoriile (banul nu este totuna cu teritoriul), și astfel de cazuri au fost destule în istoria omenirii și sunt bine cunoscute, ne arată în mod clar că marile companii, prin natura și statutul lor, nu pot conduce teritorii. Peste tot pe unde s-a încercat, rezultatul a fost un fiasco total, urmat de adevărate dezastre. Când o companie transnațională încearcă să conducă un teritoriu, un stat sau mai multe, de fiecare dată în urmă se produce o cădere catastrofică a nivelului de viață și, ca rezultat secundar sau poate chiar principal, repede scade vertiginos numărul populației. Mortalitatea crește vertiginos de regulă din cauza foamei, deși sunt și alte variante, boli, epidemii, lipsă de apă, războaie interetnice, revoluții, etc și, cu toate acestea, nimeni nu a tras încă la răspundere pentru genocid nicio multinațională implicată în aceste activități cu astfel de rezultate. Nu e ciudat? Ceaușescu parcă a fost executat și pentru genocid. Nu? Pentru subminarea economiei de stat, dacă îmi aduc bine aminte, lucruri pentru care, de atunci și până acum, nu a mai fost judecat nimeni, deși economia statului în cel mai evident mod a fost subminată permanent în ultimii 30 de ani. Atunci când pomenesc de mortalitate, dacă vom lua spre exemplu aceeași India, atunci să mă iertați, dar ăsta nu e coronavirus cu 5 milioane în doi ani la scară globală, ci aproximativ 25-30% din numărul populației în timp de 2-3 ani. Aceasta este o cifra colosală. E legitim să ne apară întrebarea. Aceste corporații au dorit acest lucru, acest rezultat încă de la început, adică aveau că obiectiv aceste rezultate și, atunci, companiile apar în fața noastră ca niște criminali de temut. Într-adevăr, dacă privim pierderile de vieți omenești din India în urma activității East India Company, începi să nu mai înțelegi de ce Adolf Hitler este catalogat ca unul din cei mai mari criminali ai lumii și al tuturor timpurilor. Acesta este la o cu totul altă scară, în comparație cu activitatea productivă a unor multinaționale din trecut, dar și din prezent. Războaiele opiumului din China desigur erau într-o măsură mai mare o activitate de stat, dar într-o măsură cunoscută aceste războaie se duceau prin intermediul unor companii, multinaționale concrete. Dacă, să zicem, aceste companii nu au avut încă de la început un obiectiv criminal, adică distrugerea de vieți omenești, nu au pornit cu intenția premeditată de a omorî oameni, în mod direct sau indirect – deși, din punctul meu de vedere, este chiar foarte posibil să fi avut această dorință și acest obiectiv în cel mai planificat mod și nu exclud deloc această variantă -, dar să zicem că nu este așa, atunci apare varianta a doua, în care compania pur și simplu nu a reușit să guverneze și să aprovizioneze teritoriul și, căutând să-și împlinească obiectivele sale de business, a scăpat lucrurile de sub control și s-a ajuns la rezultate catastrofale. Însă, chiar și așa, o astfel de stare a lucrurilor nu scutește compania de răspundere, nu îi ușurează responsabilitatea și circumstanțele. Nici nu mai contează din ce cauză și în ce fel, premeditat sau nu, cu voia lor sau fără, rezultatele catastrofale oricum stau pe umerii companiei și sângele pe mâinile lor. Americanii, mai ales cei prinși în activitățile Hollywoodului, oameni deloc proști, ci chiar foarte bine informați, cunoscători ai istoriei și ai proceselor istorice locale, regionale sau globale, înțeleg destul de bine că a crea o lume condusă de multinaționale gigantice este același lucru cu a crea o lume anti-utopică.
Apare o altă întrebare. De ce această poziție este permanent declarată astăzi? De ce subiectul a devenit actual astăzi și se pompează energie în acest subiect? Dacă în anii ’60, la ședința unei mari corporații, după ce cu toții au băut câte un pahar, două, patru, nouă cu șampanie, vodkă sau orice altceva din categoria spirtoaselor, cineva cu creierul mai încins ar fi putut ajunge la această idee fantastică, de a guverna teritorii în care sunt prinse țări, de regulă nimeni nu ar fi acordat ideii nici cea mai mică importantă, nimeni nu ar fi luat ideea în serios și stafful directoral sau însuși directorul general ar fi închis discuția cu o replică standard de genul: „Corporația noastră produce asta sau ailaltă, noi înțelegem responsabilitatea noastră în față consumatorilor noștri, avem responsabilitate în față angajaților noștri, noi nu suntem o organizație politică și nu rezolvăm probleme politice”.
De ce această situație acum s-a schimbat brusc? Există câteva motive în această direcție și toate sunt extrem de interesante.
Prima cauză a observat-o încă tovarășul Lenin la începutul secolului XX, atunci când vorbea despre trecerea în viitor de la capitalismul obișnuit la imperialism, adică prin asta se va înfăptui trecerea de la capitalismul industrial la cel financiar. În acele timpuri, Lenin nu putea înțelege în mod direct cum se va înfăptui această trecere și nici nu a putut să exprime mai detaliat această idee, dar intuitiv el înțelegea că, atunci când se produce contopirea a câtorva capitaluri într-un capital financiar, acesta din urmă începe să se desprindă de realitate, adică încetează să corespundă cu oarecare procese reale de producție sau chiar de consum, adică banii se rup de materie, de practică. Evident că, odată cu trecerea timpului, acest proces s-a accelerat și a căpătat un volum cantitativ, astfel încât banii au devenit un fel de notițe contabile în calculator. Banii au încetat treptat să mai aibă vreo legătură câtuși de concretă cu vreo oarecare realitate. Au început brusc să se umfle, ca de la drojdie, au apărut tot felul de active virtuale și nemateriale, de genul unei uzine precum Ford, unde valoarea în bani a brandului Ford costă mai mult decât întreagă construcție și dotarea cu cele necesare, inclusiv a muncitorilor calificați, plus toate mașinile produse de-a lungul timpului la Ford. În acest context, a apărut sentimentul unei acute probleme financiare, care va duce lumea către o situație în care cu greu se va feri de o criză financiară și oricum această criză mai devreme sau mai târziu în mod inevitabil se va produce și rezultatul va fi catastrofal. În această stare de fapt a finanțelor globale, în mod firesc, crește activitatea de tatonare – căutare – cercetare.
În perspectiva unei colosale crize financiare, statele lumii vor încerca să iasă din această criză din contul băncilor. Băncile, la rândul lor, în modul cel mai obișnuit vor încerca să iasă din criză din contul statelor, cum s-a mai întâmplat până în prezent de câteva ori.
Acum fiți atenți: în această situație contradictorie, fără alte posibilități, statele lumii și băncile vor ajunge la un oarecare acord și împreună se vor înțelege să iasă din criză din contul populației. Acum urmează cel mai important lucru. Eu am scris că statele și băncile se vor înțelege, vor face un acord, dar asta nu este o garanție, nu este deloc simplu să faci o astfel de înțelegere, deși ambele părți în mod real au o motivație și o bază pentru a cădea la un acord oarecum reciproc convenabil. Este foarte greu să se înțeleagă, deoarece aceste două părți au interese total diferite și chiar contrarii. Aici apare cea mai mare problemă și, din acest motiv, corporațiile preventiv pun presiune pe state, încercând să le sperie în mod direct, să le șantajeze, astfel încât să convingă statul să-și păstreze oarecare poziții, iar celelalte trebuie cedate în mâinile corporației. Totul ar fi fost bine, dar anume în acest timp se produce oarecum pe neobservate o mare revoluție a lumii vestice și anume, în timp ce băncile se luptau cu statele urmărind cum să-și modifice pozițiile, în timp ce imperiul industrial se adapta la activitățile bancare și la bănci, în general, în spatele acestor teatre a apărut o structură principial nouă – fondurile.
Fondurile au început a acumula bani și mijloace mult mai repede decât erau în stare să facă băncile. Pe lângă aceasta, ca urmare a tensiunilor dintre bănci și state, activitățile băncilor au fost puse sub un control legislativ al statelor, pe când structurile nou apărute, fondurile, nu sunt supuse niciunui fel de control din partea statelor. Cu alte cuvinte, în comparație cu băncile, fondurile sunt oarecum privilegiate și favorizate. Iată că, astfel, într-un interval scurt de timp, de 10-15 ani, fondurile au adunat în curtea lor active reale imense, cu adevărat incredibile. Fondurile au dobândit și active virtuale la fel de imense, însă, deoarece fondul nu este bancă, el are o spectru mult mai larg pentru activitate, astfel încât îi permite să pună mâna și pe imense active reale. Acest din urmă lucru a devenit extrem de interesant, deoarece activele reale ce au nimerit sub controlul fondurilor în același timp au fost extrase de sub controlul statelor naționale.
Acum, eu afirm câteva lucruri, fără a fi economist, pentru că astăzi ca și cum este interzis să te pronunți cu referire la ceva dacă nu ești specialist în acel domeniu. Ca și cum, dacă nu ești agricultor, nu poți înțelege niciodată cum crește o plantă sau, dacă nu ești zootehnician, nu ai voie să spui nimic despre vaci, porci și boi, chiar dacă îi ai în propria curte. Vă spun eu. Un om care din pasiune se apucă să studieze ceva, inclusiv medicină, microbiologie, etc, poate să ajungă să o cunoască mai bine decât unul care a terminat facultatea de medicină. Apoi, nimeni nu este calificat în politică și subiecte, procese, mecanisme politice, nu au terminat o astfel de pregătire, nu sunt autorizați și calificați, dar toți din guvern se pronunță cu privire la orice subiect politic intern sau extern.
Ce spun eu? Ce afirm din poziția mea de pricepere a lucrurilor? Afirm că, în criza actuală financiară, băncile inevitabil vor pierde. Apropo, tot eu acum 10 ani spuneam, fără a fi expertul financiar planetar, că va veni o criză financiară globală astfel încât cea din trecut numită Marea Depresiune ni se va părea floricele pe câmpii și iată că exact așa este și încă nu s-a terminat, de fapt încă nici măcar nu a început cu adevărat.
Băncile vor pierde acest război, deoarece fondurile în prezent organizează ciocniri și conflicte masive, agresive între state și bănci și conduc aceste bătălii destul de iscusit. În momentul de față și la starea de fapt a lucrurilor, dacă nu se va întâmpla ceva deosebit, de-a dreptul radical și important în direcția fondurilor, acestea din urmă au toate șansele să câștige. În acest triunghi – statele, băncile și fondurile, oricare dintre părțile opozante, beligerante chiar, se vor strădui să câștige prioritățile și obiectivele sale nu din contul părților opozante și conflictuale, ci din contul maselor largi de oameni. Nici nu mai contează care dintre acești trei actori ar câștiga această luptă. Și aici mai apare un moment foarte important. În prezent, aproape peste tot avem de-a face cu state burgheze, mai mult de atât, acestea sunt state burgheze ale epocii imperialismului târziu, peste tot vedem o formă sau altă de oligarhie sau baronială; Rusia, de exemplu, este un stat oligarhic pe față. În unele țări, această formă de stat oligarhic este mai pe față, în alte părți este mai ascuns, acoperit. Geneza statelor este strâns legată de revoluția din octombrie 1917 din Rusia, de revoluția din februarie din spațial postsovietic, de marea revoluție franceză din Europa. Această geneză, într-o formă sau alta, totuși creează și urmărește o oarecare legătură dintre națiune și stat prin așa-numitul contract social, promisiuni electorale și realizările mai mult sau mai puțin ale acestora. Trebuie să observăm că, indiferent de cât de mulți oligarhi sunt într-un stat și cât de multe structuri suprastatale există sau cât de puternic este statul din umbră din cadrul statelor, în toate aceste structuri, în afară de transnaționali, în cadrul acestora inevitabil sunt prezenți și naționaliștii. Acest lucru este o realitate obiectivă. Astfel, acești naționaliști poate că nu gândesc neapărat la binele nostru ca cetățeni, la binele poporului, dar în orice caz noi pentru ei suntem o resursă râvnită de ei, o resursă a lor, o resursă pentru care vor lupta, pentru că altfel rămân fără obiectul de activitate, fără resurse, fără câmp de activitate și îmbogățire. Aceștia din urmă nu sunt deloc de acord cu distrugerea noastră pe bucățele, parcele și trecerea noastră pe parceluțe ca resurse în mâinile adversarului. Din această perspectivă, statul modern,oricât de slab și nepregătit este să se lupte cu realitățile globale, totuși încă asigură o oarecare protecție a maselor largi de oameni, astfel încât acestea să nu pățească ce au pățit cei din India în urma activității East India Company. Situația actuală este foarte interesantă. Sarcina de bază a fondurilor este această pojghiță, care nu are prea mare putere de rezistență și de luptă, dar totuși nu putem spune că puterea de contracarare a statelor este egală cu zero. Oricât de mică ar fi această putere de rezistență, ea totuși există, oricât de mici ar fi șansele pentru ceva anume, totuși există măcar o șansă și asta deja e altceva decât dacă șansele sunt egale cu zero. Dacă luăm în considerare că cine știe ce naționaliști dețin rachete supersonice cu încărcătură nucleară, alte arme încă secrete, dețin arma conceptuală – educația patriotică, duhul luptătorului în populație etc, devine foarte clar că nu poți, ca fond sau multinațională, să pui presiune pe aceștia la nesfârșit, pentru că este posibil ca, la un moment dat, cineva dintre naționaliști să spună ceva de genul: „Dacă nu ești a mea, nu vei fi a nimănui!” În urma acestor acțiuni de revanșă evident că vor suferi și fondurile. Acest lucru este esențial de înțeles, mai ales atunci când vă apucați să faceți judecăți de valoare asupra unor state și asupra politicii acestora. Dacă nu înțelegeți lupta din cadrul triunghiului mai sus menționat, este mai bine să vă abțineți cu totul de la comentarii despre agresivitatea unei țări sau binefacerea alteia, făcătorii de pace și făcătorii de războaie. Ceea ce se prezintă la suprafață este pentru mase, pentru profani, pentru nepricepuți. Lucrurile importante totdeauna sunt mai în profunzime, mai aproape de esență, de miez.
Acum să ne îndreptăm privirea asupra următoarei mișcări. În următoarea mișcare apar vechii noștri prieteni, incluzioniștii de genul Klaus Schwab, Rothschild și alții, maeștrii marii resetări. Această tabără reprezintă în mod real puterea de lovitură a fondului.
Aceștia sunt oamenii care au creat pentru fonduri nu o ideologie, ci mai mult o antologie, imaginea asupra lumii, imagine pe care acestea din toate puterile o transmit prin lume prin intermediul tuturor mijloacelor posibile, declarând această nouă imagine asupra realității că fiind singura, unica, fără de alternative. Iar mă bufnește râsul. Chiar în viața mea am mai trăit o perspectivă fără de alternative – Perestroica. Acum aud peste tot despre paradigma energiei verzi, care este fără alternative. Paradigma economiei fără emisie de carbon – fără alternative! Și tot așa, în diferite zone, sună câte o „fără alternativă”. Unică soluție este vaccinarea – fără alternative! Cel mai bun și eficient ser este ăsta și ăsta – fără alternative. Măștile trebuie purtate dintre X și Y, fără alternative. Vaccinat sau trecut prin boală – fără alternative! Etc, etc, etc.
În tot acest timp, grupul acesta de oameni vorbește despre faptul că planeta este suprapopulată, resursele se termină sau poate chiar s-au terminat pe undeva, se produce încălzirea globală – fenomen ciclic, de care aceștia nu au habar, dar pe care vor să-l controleze (mor de râs iarăși) sau poate că înțeleg destul de bine că nu pot controla nimic, dar tema este una bună pentru a arunca lațul asupra diferitelor țări cu scopul de a controla și de a exercita presiuni.
În această situație, noi trebuie să ne raportăm față de glob ca la o bărcuță în mijlocul oceanului. Asta înseamnă că trebuie să redistribuim resursele, banii și puterea astfel încât fiecare să-și primească bucățica lui de pâine, fie și mică, și paharul lui de apă plată sau minerală, astfel încât doar așa vom putea să o mai lungim până la o oarecare graniță în viitor. Deoarece resursele pe acest glob sunt distribuite destul de neuniform și o parte considerabilă din aceste resurse – pâine, apă, etc sunt controlate de unele țări naționaliste precum Rusia, ce are o populație nu prea mare în raport cu statul global și un teritoriu imens cu zăcăminte încă nedescoperite și neexploatate, atunci se trage concluzia firească și fără alternative că astfel de țări trebuie supuse unui control și presiuni drastice. Să observați că ei spun că aceste țări trebuie supuse controlului corporațiilor, dar au în vedere controlul direct al fondurilor. Din această cauză, în mod firesc, fondurile nu sunt deloc interesate de creșterea populației acestor țări, inclusiv România, de creșterea bunăstării poporului, de educație și sănătate publică, cultură și morală socială, etc. Din această perspectivă, Rusia este punctul loviturii de bază. Dacă cuceresc Rusia, toate celelalte state cad automat ca popicele, fără mare presiune și cine știe ce strategii și metodologii sofisticate. Atunci când se vorbește despre înlocuirea statului național cu puterea corporațiilor se au în vedere trei, patru state maxim. Aceste țări sunt Rusia, Australia (vedeți cât de dur se implementeaza politica covid în Australia), Canada și a patra țară, cu semnul întrebării, este Iranul. Toate celelalte sunt simple vorbe. Să lipsești aceste patru țări de dreptul de a dispune de propriile resurse și de teritorii, de a mișca cum vor armatele în cadrul granițelor naționale, de a înfăptui orice politică națională după bunul lor plac este dezideratul major pentru fonduri. Își doresc nespus acest lucru. Fără îndoială, aceste țări reprezintă direcția principală a activităților strategice ale acestora.
Referitor la ceea ce se va întâmpla în continuare, desigur că va trebui să spunem lucrurilor pe numele lor. Fondurile vorbesc despre o mare revoluție și acești oameni prinși în aceste fonduri în mod real vor să înfăptuiască revoluția. Asta înseamnă că Biden al nostru sau Boris Johnson pot să se gândească foarte serios la faptul că, odată ajunsă treaba la Rusia, Australia și Canada, poate și Iran, aici lucrurile se vor limita, se vor opri, deoarece vorbim aici de redistribuirea totală a resurselor, banilor și puterilor pe glob. Asta înseamnă că, înainte de toate, în interesul fondurilor stă războiul. Un război mare între China și SUA. Va participa Rusia de partea Chinei și Australia de partea SUA și a Canadei – nu este atât de principial sau important, dar totuși mai bine este să fie anume așa pentru interesele fondului. Războiul trebuie să fie crunt, nemilos, dar nu global. Acest lucru este deosebit de important. Aceasta este sarcina sau problema care încă nu este soluționată de către fond. Încă nu știu cum să facă un astfel de război încât acesta să genereze un număr foarte mare de morți, victime colaterale, dar fără ca părțile să apeleze la un moment sau încă de la bun început la armele nucleare de distrugere în masă, pentru că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, imediat după acest incident încălzirea globală ar lua sfârșit și ar începe iarna nucleară pe glob, cine știe câți ani sau zeci de ani la rând. Dacă așa ceva se va întâmpla și vă spun că se poate întâmpla cu ușurință, atunci problema încălzirii globale va deveni extrem de neactuală în comparație cu răcirea globală.
Cum vor rezolva această problemă extrem de acută și delicată? În caz de război, inevitabil va scădea brusc populația Chinei, apoi vor demonta imperiul american și toate componentele imperiului britanic. Acesta va fi pasul următor după război, în cazul în care nu se apelează la arme nucleare, supersonice, atomice, hidrogenice, etc. Al treilea pas este și mai evident. Se va distruge total sistemul energetic existent, fapt care va duce la scăderea bruscă a producției de îngrășăminte minerale, după care chiar ei vor rămâne uimiți că în statul global s-a declanșat foamea cruntă, dar deja îți vor spune că nu mai pot face nimic în această direcție. Astfel, populația în statul global va scădea rapid, presiunea antropogenică va scădea mult, populația rămasă va fi extrem de mulțumită că își primește bucata de coajă de pâine și paharul cu apă sau supă la pachet, că are acces prin QR cod sau Cip nu doar la transportul în public, ci chiar și la propriul apartament, la orice medicament, în dependență de valoarea socială pe care o deține. Oamenii vor fi mulțumiți că pot avea acces în magazine în care se vinde ceva minimum, dar totuși mâncare, pe care o poți cumpăra în mod cinstit și echitabil din perspectiva valorii sociale pe care o au la un moment dat. În cele din urmă, în aceste condiții obținem ceea ce se numește capitalismul ideal. Vom avea un stat conducător, din care fondurile vor avea majoritatea absolută, apoi va mai fi un număr mic compus din vechile elite industriale ce au supraviețuit, apoi un număr și mai mic compus din elite bancare ce au rezistat totuși cumva, un număr și mai mic compus din elitele statelor naționale. Ca număr, toată această mașinărie de conducere va fi destul de mică în comparație cu populația statului global, nu cred că aparatul de conducere și de luare a deciziilor va depăși 50-60 de milioane. Acestea vor fi elita globală, oameni care vor avea totul din cele posibil de imaginat și imposibil. Restul populației din statul global va fi considerată în principiu netrebuincioasă, în plus, agresivă și prost educată, analfabetă funcțional, un fel de animale de companie dacă sunt frumoși măcar. Vor continua în fel și chip să reducă populația până undeva în jurul unui miliard de omuleți total digitalizati și digi-controlați în cele mai mici aspecte, inclusiv și al vieții intime și personale. Aceste obiective au fost declarate încă din anii ’60. Miliardul de aur trebuie să rămână singurul miliard, fără alternative. Abia după împlinirea acestor deziderate poate că vor începe a se gândi la următorul val de creștere. Observați că tot ceea ce a fost declarat și susținut de mai marii de atunci ai lumii occidentale părea o chestiune demnă de romane fantastice, total lipsită de argumente neștiințifice până în ultimii zeci de ani. Lucrurile acestea păreau practic imposibile dintr-un motiv extrem de simplu – nu existau deloc tehnologiile necesare.
Însă în acești ultimi zeci de ani au apărut mijloace electronice de control total, care nu au existat nicicând înainte și care, încă de la început, au avut un caracter global (Internetul, Wi-Fi-ul, televiziunile, telefonia, mass media ca instrument de inducție psihologică globală, grafică pe calculator care face să nu poți deosebi realul de virtual, etc). S-a finalizat procesul de globalizare început încă în Egiptul Antic, ce oferă posibilitatea de a exercita presiuni asupra oricărui stat național prin intermediul companiilor transnaționale, statele au cedat parțial sau total suveranitatea în mâinile străinilor, ceea ce face ca cetățenii statelor naționale cu mâna lor să-și sape groapa pentru ei, copiii lor și pentru neam în general, fără să-și dea seama că împlinesc dezideratele, să zicem, ale dușmanului, trădarea de neam și de țară a fost înlocuită cu libertatea de exprimare și de manifestare, sunt distruse noțiunile elementare de familie, religie, stat, gen, drepturi naturale, nemaivorbind de drepturile omului, etc.
Nici nu trebuie să urcăm atât de sus, până la nivel de corporații și fonduri, ca să putem observa tot felul de presiuni. Este suficient să rămânem la nivelul universităților. Dacă nepotul sau fiul unui președinte urmează facultatea într-o oarecare facultate din propria țară sau o țară străină, asupra președintelui se pot exercita influențe prin intermediul locului de studiu al fiului sau fiicei. Influențele se pot exercita inclusiv prin școlarizarea fiului, prin concepțiile asupra realității dobândite în anii de studiu în străinătate. Această formă de influențare este mult mai eficientă și mai subtilă decât presiunea exercitată de fonduri ori de multinaționale, sau decât presiunile exercitate de alte state. Acest instrument nu exista până la apariția Procesului Bologna, adică până în 1999. Abia după acest an, odată cu semnarea declarației de la Bologna, acest instrument a apărut și poate exercita presiune educațională prin sistemele de învățământ, există mijloace pentru controlul digital total, lucru care nici în operele științifico-fantastice nu au putut fi descrise atât de amănunțit de către anti-utopistii lumii și, în același timp, avem o frică generalizată în fața celui mai reclamat și mediatizat virus din toate timpurile. Mai mult decât atât, orice încercare de a acționa oarecum împotriva fricii generale, prin exprimare, expunere de concluzii logice, fapte ce imediat conduc către etichetarea, marginalizarea și excluderea din societatea „nopții minții”, ești văzut ca un adept al lumii vechi, care este gata să omoare alți oameni, să nu protejeze bătrânii și copiii și pe cei din jur în numele unor idealuri învechite ce nimănui nu-i trebuiesc, precum ar fi libertatea și drepturile omului, care nu contează în fața drepturilor mulțimii și a binelui obștesc. Adică nu mai contează individul, contează turma care, fără să vadă și fără să înțeleagă, este mânată exact la măcelărie, până când va rămâne un singur miliard, fără alternative. Această operațiune planetară specială, aceste ,,elite globale” aproape că au reușit să o împlinească până la capăt. Adevărat, mai este încă ceva de muncă, dar inerțial și tot se va rostogoli această nouă religie până se vor vaccina toți cu un singur vaccin, maxim două, și iarăși fără alternativă. Ori, ori. Ori dispari, ori taci.
La ce ne putem aștepta? Pare totul mai grav decât în filmele hollywoodiene. Și, cu toată răspunderea, pot să afirm că, într-adevăr, situația este cu mult mai gravă decât în acele filme. Eu, care am vizionat și studiat o mulțime de astfel de filme apocaliptice și am citit un număr suficient din cea mai bună literatură științifico-fantastică, pot să spun că situația actuală a lucrurilor uneori nu mă lasă să dorm, pentru că îmi trezește viziuni noi și noi scenarii după fiecare eveniment mai important pe glob.
Eu văd cum toate anti-utopiile scrise vreodată pur și simplu și în mod aproape firesc se realizează pas cu pas și mai văd cum cea mai mare parte a lumii participă activ la realizarea acestor etape, crezând că fac ceva bun pentru ei și copiii lor. Văd cum chiar se străduiesc din răsputeri să-și sape mai repede groapa înaintea altuia și să raporteze despre realizare. În cazul lor, nu îmi este a râde. Dimpotrivă. Nu văd prea mulți oameni, organizații sau state care în modul cel mai serios să lupte, să depună un efort de rezistență. Dacă, pe ici pe colo apar unii oameni, foarte rapid sunt luați de mulțime în derâdere, în batjocură și, uneori, unii chiar pun mâna la dispariția lor din această lume. Pur și simplu citesc Biblia și văd cum adevărat scrie că nu va trece lumea asta până toate cele scrise nu se vor împlini. Zici că e noaptea minții.
La ce bun v-a servit toată pregătirea universitară, academică, carieră politică, etc, dacă tot cu voal pe ochi ați rămas și nu puteți vedea mai departe decât de ziua de mâine? Poți să strigi în gura mare, să scrii, să te exprimi, să încerci să spui ceva, nimic din toate acestea nu mai are nicio importantă, semnificație, nici sens, nici rost.
Și eu cred că voi înceta a mai scrie pe astfel de teme. Este extrem de greu să străbați în lumea informațiilor cu mesajul tău, deoarece toate mijloacele de control al informațiilor se află în mâinile dușmanului nostru. Platformele de socializare sunt tot în mâinile lui, ale dușmanului. Eu, de exemplu, ultima oară după ce am fost deblocat pe facebook, m-au lăsat 2-3 ore să scriu ceva și m-au blocat din nou pentru o poză a cărei semnificație sau sens este cu totul altul decât a fost interpretată de facebook. Și acum, când scriu aceste rânduri, sunt blocat pe rețeaua de socializare FB. Acum pentru divergențe în opinii sau delictul de opinie sunt doar blocat pe o rețea, dar în câțiva ani pentru delictul de opinie vei fi blocat în magazine, transportul în comun, metrou, benzinărie, îți va fi blocat accesul la propriul cont timp de 30 de zile și să vedeți voi atunci ce repede o să vă conformați cu noile ordine din statul global. Nimeni nu va mișca în front de teama de a-i fi blocat accesul la bordel, coffee shops-urile din Amsterdam, păcănele, birt, taxi, etc.
La ce putem spera? În ce putem să ne punem o oarecare speranță?
În elitele naționale, fie acestea și oligarhice. Oricât le-ai speria, acestea nu vor fi de acord așa, pur și simplu, să cedeze înălțimea puterii dobândite pe teritoriul lor național. Nu vor dori acest lucru și gata. În realitate, totul fac incluzioniștii. Aceștia vin la oamenii care s-au aflat la putere tot timpul, multe generații la rând sau cel puțin zeci de ani la rând, și îi sperie spunându-le că „voi și ai voștri sunteți sortiți pieirii și doar ascultând de noi mai puteți rămâne cu ceva din situația voastră actuală, așa că mai bine predați-vă acum, pentru că mai târziu va fi mult mai rău și condițiile posibil de negociat vor fi mult mai limitate”.
Acest truc este unul aproape firesc și clasic în același timp, având denumirea de blitzkrieg. Sensul blitzkrieg-ului constă în faptul că țara supusă blitzkrieg-ului își pierde capacitatea de rezistență, de a se opune.
Frica acționează mult mai repede decât tancurile și avioanele. Se creează impresia că orice îndârjire, opunere, rezistență nu mai are niciun rost și apare conformarea uneori totală, până la prostie și până la granița după care începe tulburarea psihică de ordin maniacal la unii și de ordin depresiv la alții. Oamenii aceluiași stat încep să se lupte între ei pe cele mai prostești păreri. Începe segregarea statului, indiciu sau simptom al unui război civil în toată ordinea, destructurarea statului, căderea bruscă a încrederii în instituțiile statului, formarea de structuri interlope ce urmăresc supraviețuirea propriei haite, creșterea criminalității organizate, creșterea numărului de oameni cu tulburări mentale grave, etc, deși, atunci când urmăresc numărul personalului din taberele beligerante le vine să strige: „Dezarmați-i cât mai repede pe cei ce s-au predat în urma blitzkrieg- ului pentru că sunt de 10 ori sau de 1000, 10000, un milion de ori mai mulți decât noi – elita globalistă transnațională”. Abia dacă reușesc să le strângă armele speriaților prizonieri. Eu nu cred că absolut toți oamenii din această categorie sunt gata să cedeze în fața fricii. Este suficient să nu cedeze în fața fricii măcar unul, oricare, președintele Chinei de exemplu, al Turciei, al Rusiei, al SUA, să fie măcar unul care să spună ferm că nu va juca după aceste reguli și situația în lume imediat se va schimba, deoarece da, fondurile reprezintă o foarte mare putere, însă acestea controlează conform celor mai optimiste calcule maximum 10-15% din produsul global. Maximum! 90% din produsul global stă încă în mâinile statelor naționale ce ne include inclusiv pe noi ca și capital uman. 90% este un procent foarte mare. Acest lucru ne oferă o oarecare speranță, pentru că ceea ce fac astăzi incluzioniștii și fondurile nu e nimic altceva decât o operațiune specială globală de preluare a controlului și puterii, folosindu-se de amețeala globală totală, de nedumerirea și spaima statelor naționale. Aceasta este prima speranță.
Fondurile au distrus aproape total sistemele de educație. Pe de o parte, pentru ei acest lucru este bine, însă, pe de altă parte, acestea se află într-o mare și periculoasă rătăcire. Cred că în felul acesta ei și copiii lor vor rămâne totuși educați la cele mai înalte niveluri, însă acest lucru este total greșit. Chiar dacă aceștia vor reuși pentru un timp să-și păstreze totuși cumva nivelul educațional al lor, al familiei și al copiilor, rudelor și neamului lor, oricum vine timpul (care pentru noi poate să fie destul de mare și să depășească granița vieții proprii aici pe pământ, însă, din punct de vedere al istoriei umanității, acest timp este totuși destul de scurt timp, poate câțiva zeci de ani, maxim 100 de ani) și această elită globalistă transnațională se va degrada total. Inevitabil vor nimeri sub legea sincronizării (o mie de metronome pornite aleatoriu tind să se sincronizeze în timp – https://youtu.be/5v5eBf2KwF8). Cu alte cuvinte, ei și strănepoții lor vor ajunge să fie exact la același nivel de degradare intelectuală, spirituală ca majoritatea absolută a celor existenți la un moment dat pe glob (https://youtu.be/T58lGKREubo). Din fericire, există legi universale pe care nu le poți ocoli, evita, corupe, rescrie după bunul plac, indiferent cât de dumnezeu te crezi pe vectorul orizontalei X, al valorilor dependente.
Da, începutul dezvoltării va fi destul de anevoios, sângeros, dictatorial și nemilos, pentru că așa se întâmplă permanent în fazele incipiente de dezvoltare a unui nou sistem de guvernare, dacă se va întâmplă totuși. Aduceți-vă aminte cum au mers lucrurile în fazele incipiente ale revoluției din 1917 sau la începutul instaurării comunismului în România sau oriunde în altă parte în lume, unde aveau loc dezvoltarea și implementarea unor noi sisteme de guvernare, putere și bani.
Acesta va fi nivelul următor pentru care putem să spunem că va fi și rău și bine în același timp. Bine va fi pentru că așa sigur nu va fi sfârșitul istoriei civilizației actuale. Va fi rău de tot pentru că eu, voi, noi vom nimeri în manualele de istorie. Adică oamenii din secolul 23, 26, 29 vor învăța din cărțile de istorie despre greșelile noastre, în care se va arăta că situația a fost absolut evidentă și simplă, însă oamenii secolului 21, cu gândirea lor limitată și îmbibată de prostii inutile, nu au putut nici vedea clar situația și, firesc, nu au putut nici să o rezolve.
Trebuie să spun din observații că la noi, dar și în lume în general, adică în statul global, foarte mulți oameni încă se cred intelectuali și inteligenți. Mulți chiar sunt inteligenți și intelectuali fără doar și poate. Eu doar vreau să ridic o întrebare. Oare chiar vreți ca, peste câteva zeci, sute de ani, despre noi să se scrie în manualele de istorie digitalizate, că am fost orbii și tâmpiții planetei acestor timpuri? Chiar v-ar plăcea să știți că asta va ști viitorul despre generatile noastre?
Gândindu-mă la asta, mi se face de-a dreptul rușine, jenă și sunt oarecum trist în interiorul meu. Noi suntem cei care credeam că îl avem pe Dumnezeu așa, ca un personaj biblic, imaginar și personificat, am zburat în cosmos, credem că suntem pe punctul de a crea o a două natură a lucrurilor, pentru că genuri am creat deja destule inclusiv și genul neutru, dar realitatea dovedește faptic că noi suntem uite așa, anume așa, de această calitate intelectuală, de acest nivel al inteligenței, deținătorii unei astfel de structuri psihice de tip animal, zombi, biorobot sau demon, sau și mai rău, de tip decadent, subanimal (pentru că omul beat de nu se poate ține pe picioare, drogatul, obsedații sexual și alte specimene – nici la categoria animal nu pot pretinde în fapt).
În prezent, fiecare om este pus, într-un fel sau altul, direct sau indirect, verbal sau nonverbal, în situația în care să răspundă la întrebarea: Cine ești tu? Și acum și mai bine îmi dau seama că noul virus este un catalizator, mai mult, este un catalizator al răspunsului la această cea mai importantă întrebare.
Mai departe? Mai departe trebuie să înțelegeți că ei nu sunt atotputernici și că viitorul depinde doar de un singur lucru, fără alternativă și anume cum omul din Rusia, Argentina, Australia, Polonia, România sau poate chiar omul din tribul Tungo Iungo încă nedescoperit undeva pe glob își va răspunde la întrebarea: Cine ești tu? Cine sunt eu? Ce sunt eu? De ce sunt eu? Cu ce scop sunt eu? În interesul cui eu sunt? Pentru cât timp eu sunt? Ce va fi când nu voi fi?
În dependență de răspunsurile pe care și le vor da oamenii la această întrebare și la celelalte ce izvorăsc din prima și cea mai importantă întrebare, așa va fi viitorul nostru și al copiilor noștri. Actualmente aceasta este singura întrebare la care fiecare trebuie să-și răspundă maximum de simplu și de sincer ca să împlinească măcar primii doi stâlpi ai mântuirii fiecăruia – simplitatea și sinceritatea. Dacă nu o să putem face această muncă interioară, atunci în loc de sinceritate vom avea minciună maximă și în loc de simplitate vom realiza complexitate maximă, până la senzația de haos total.
Viitorul aparține celor care văd Astăzi posibilitățile. Dar nu uitați că fiecare tabără caută să vadă posibilitățile ce o ajută să-și realizeze obiectivele proprii.
Noi avem alte obiective decât agenda globaliștilor transnaționali, fără patrie, fără neam, fără tradiții, fără strămoși și fără legătură cu sursă centrală, fără copii mulți dintre ei, fără Dumnezeu, dar cu foarte multă putere a banilor și a instrumentelor de răspândire a informațiilor, fricilor, minciunilor, toate acestea ca și cum pentru binele tău și al celor din jur.
Cine sau ce ești tu? De ce exiști? Ca să ce? Pentru ce?
Caută în tine un răspuns sincer și simplu.
1.2.2022
