Hai să vedem cum este construită lumea în care trăim.
La începuturile îndepărtate, exista era primitivă, tribală, adică exista o anumită formă de organizare a oamenilor. Mai târziu a apărut perioada sclavagistă. Atunci au apărut primele orașe. Proprietarii de sclavi erau puțini la număr, ca și astăzi milionarii sau miliardarii, pe când sclavii erau foarte mulți. Cu toate acestea, o mică parte din oameni, proprietarii de sclavi, folosindu-se de munca cât de ieftină posibil a sclavilor, construiau orașe, piramide, adică infrastructura necesară lor pentru acele timpuri. Totul era extrem de simplu: uite, proprietarul de sclavi și uite, sclavii lui. Erai cu atât mai bogat și mai influent cu cât aveai mai mulți sclavi, fie de exploatat, fie de vândut. Era nevoie atunci de foarte multă muncă fizică și, din acest motiv, era nevoie de foarte mulți sclavi. Nu era ușor să-i hrănești pe toți, să-i întreții măcar la nivelul suficient pentru ca ei să poată munci. Uneori, aceștia se răsculau, omorându-și supraveghetorii și chiar pe proprietarul de sclavi. Sclavii deveneau periculoși în sălbăticia lor. Această formă de organizare nu a rezistat și s-a transformat în feudalism. Adică a apărut nevoia de a împărți o parte din cele câștigate cu mai-marii sclavilor, căpeteniile, liderii informali ai sclavilor. Așa a apărut feudalismul. Acest sistem nu a rezistat nici el prea mult timp, pentru că, la un moment dat, a apărut necesitatea de a da fiecărui „sclav” o mașină mică, un apartament mic și o mică vacanță în Turcia, să zicem. Această formă de organizare și de distribuire a bunurilor a fost numită Capitalism. De ce a apărut această necesitate? Dintr-un motiv extrem de simplu. Fiziologic, sclavii sunt construiți la fel ca și proprietarii lor, dar se înmulțeau necontrolat, apoi voiau să mănânce și, nu în cele din urmă, permanent li se dezvolta conștiința de sine, astfel că, din când în când, apărea un nou Spartan, care, la rândul lui, voia să devină proprietar de sclavi.
Acest lucru a fost conștientizat și de elitele lumii, care dintotdeauna și-au dorit să cultive un fel de subspecie de oameni de serviciu, ca să nu le zicem sclavi, care să fie docili, loiali, să dețină o conștiință de sine limitată, să nu aibă acces la orice tip de cunoaștere, să nu poată vedea întregul, ci numai frânturi din modul în care este construită și funcționează atât lumea, cât și creația. Acest lucru este cunoscut destul de bine și este verificat prin istorie. Atunci când Hitler a atacat URSS-ul, în planurile lui avea câteva lucruri destul de clare de făcut:
⦁ să pună mâna pe toate resursele materiale și naturale ale țării
⦁ bărbații puternici să fie duși la muncă silnică în Germania sau în alte teritorii cucerite de ei
⦁ femeile frumoase și sănătoase să reproducă prin arieni o nouă generație de sclavi genetic puternici, dar cu o educație limitată, cât să poată fi utili arienilor în scopurile lor
⦁ ceilalți oameni, selectați după un oarecare principiu sau procedură, care nu se încadrau în standardele lor, pur și simplu erau arși în sobe ca lemnele.
Iată modelul destul de concentrat și maximum de scurt al dezvoltării civilizației. Așa a fost. Diferite nevoi au generat diferite modele de organizare a societății umane și în fiecare fază era nevoie de un om de tip nou.
Acum ne aflăm la granița dintre două epoci. Cea veche nu a dispărut cu totul, cea nouă, a Vărsătorului, încă nu s-a instalat, dar deja este nevoie de un om de tip nou pentru următoarele nevoi ale elitei globale și o nouă formă de organizare a lumii, pe care ei speră că o vor dobândi în urma Marii Resetări.
Astăzi, însă, ne aflăm în situația în care putem, științific și tehnologic, să reproducem oameni noi după bunul plac. Putem crea omul de serviciu în condiții de laborator sau în fabrică. Deținem tehnologia redactării genomului uman. Putem redacta un om de tip nou oricum ni-l dorim. Uterul feminin nu este un organ atât de sofisticat, adică poate fi reprodus în mod tehnologic. Se creează un uter artificial, se așază acolo un embrion creat în eprubetă, se scurtează perioada de incubație și, astfel, fabricăm oameni în acest incubator tehnologic, exact așa cum reproducem astăzi puii de găină în incubatoarele sau clocitoarele cunoscute deja. Înainte ca materialul să fie introdus în uterul artificial, se redactează genele, se taie anumite funcții, se amplifică altele, se creează un anumit tip de rezistență genetică și anumite puncte slabe, care să-l facă pe omul nou controlabil și dependent de ceva anume. Poți face tot ceea ce dorești, poți reproduce orice tip de om, cu orice tip de funcții, abilități și capacități. În prezent, acesta este un lucru cert deja. Nu este o fantezie posibil de realizat în viitor, ci este un fapt concret, absolut real astăzi, acum. În ziua de azi, acest lucru este posibil, fără îndoială. Reproducerea oamenilor în formă artificială, tehnologică este o certitudine.
De-a lungul timpului, americanii au învățat să joace jocuri politice, economice și ideologice pe termen lung și foarte lung. Acest lucru nu l-au învățat multe alte țări, care evident că au căzut sub influența hegemonică a Americii. Chiar și URSS-ul a pierdut în fața SUA, adică în fața jocurilor acestora politice, economice și ideologice, calculate pe termen lung. A pierdut și a învățat rapid să reconstruiască politicile și jocurile, învățând chiar de la SUA. Au învățat asta atât de bine încât, adăugând caracteristicile lor psihologice, de caracter și de duh, acum joacă chiar mai bine decât fostul lor profesor, SUA. Nu-i rău. Oricum, asta se întâmplă în mod firesc, mai devreme sau mai târziu, dintr-un singur motiv, care spune că poți prosti un popor o dată, de două ori, dar nu tot timpul. Odată și odată, acel popor se va dezmetici și te va bate cu propriile tale arme, inventând între timp altele și mai sofisticate.
Americanii, dar nu în sensul de cetățean american de rând, ci în sensul de sistem, au știut mult timp să joace jocuri cu scopuri îndelungate în timp.
Iată un exemplu. URSS a câștigat războiul din 1941-1945. Războiul s-a terminat. Pe 9 mai, ziua Paradei Victoriei, părea că URSS trebuie să se relaxeze și să se bucure de victoria obținută asupra fascismului de factură hitleristă. Însă nu a fost să fie așa. Imediat după terminarea războiului, în SUA, doi frați Dulles, unul fiind directorul CIA și celălalt – secretar de stat cu sprijinul financiar a lui Rockefeller, care a murit acum nu demult cu a șaptea inimă transplantată, au început a crea împreună ceea ce noi astăzi cu toții înghițim cu greu. Toți trei au creat OMS-ul. Au creat această organizație nu pentru a trata sau vindeca oamenii de pretutindeni, ci pentru a prelua controlul asupra stării de sănătate a lumii și pentru a influența această stare prin vaccinuri, medicamente și orice altceva care poate exercita diferite forme de influențe asupra sănătății fizice și mentale a întregului glob. Să nu îmi spuneți că ați crezut că această organizație a fost creată spre binele omului de rând, pentru a-i ocroti sănătatea și a-l face să trăiască o viață fără boli și să moară, într-o zi, de bătrânețe, că mă bufnește râsul gândindu-mă la această idee naivă și copilărească chiar. Încă de la început, scopul acestei instituții a fost cu totul și cu totul altul, așa cum a rămas și acum. În fundația acestei organizații stau pietre ideologice, principii, metodologii, ideologii, strategii cu totul și cu totul diferite decât interesul cetățeanului, ale omului de rând al acestei planete. Odată OMS-ul creat, au numit la conducere pe unul dintre cei mai buni prieteni și contemporani ai lor, și anume pe George Brock Chisholm.
Iată ce spunea acesta în 1948. Sunt cuvintele lui, pronunțate la memorandumul din 1948. Rețineți, despre ceea ce se întâmplă acum se vorbea încă din 1948 în mod oficial, de la tribună, în fața tuturor, cu text deschis.
Textul continuă. Distrugerea noțiunilor de adevăr și minciună care stau la baza educației copilului și înlocuirea credinței cu experiența celor mai în vârstă și cu gândirea rațională, iată, acestea sunt scopurile necesar de atins pentru modificarea comportamentului uman. Iată și alte citate ale acestui „binefăcător” global – https://inspirationalweb.org/brock-chisholm-quotes/
La memorandumul privind securitatea națională a SUA din 1974, Chisholm are un discurs uluitor, în care afirmă că reproducerea populației pe glob devine o problemă tot mai acută pentru securitatea și realizarea intereselor SUA în lume. Propune unele priorități și mecanisme psihologice care să servească drept factor de scădere a natalității în lume. Trebuie să facem în așa fel, zice el, încât activitatea și influența noastră să nu fie sesizabilă, adică să fie mascată, să fie privită ca politică de stat dezvoltat și civilizat, orientată împotriva țărilor în curs de dezvoltare. Imediat după acest memorandum a fost scoasă pe piață revista Playboy, care a început să distrugă morala în mod nesesizabil imediat, dar eficient și cu rezultate concrete în timp.
Viitorul nostru începe acum, în prezent și, din câte se vede, noi pierdem acest viitor. Pierdem propriul viitor. Ce stă la baza lumii contemporane? Aceleași lucruri care au fost puse la temelie încă după război. „Trebuie ruinat sistemul de principii morale și înlocuit cu sisteme alternative morale general umane”.
Pretutindeni s-a ruinat sistemul de bază al normelor și principiilor morale și, în acest mod, omul s-a trezit în afara acestora. Apoi s-a țintit către absolutizarea libertății omului, ceea ce este mult mai simplu de realizat și care s-a înfăptuit deja. Omul este liber să facă ce vrea, dacă nu afectează libertatea celuilalt. Iată că suntem liberi să facem ce dorim: să trădăm, să mințim, să furăm, să facem sex ca animalele, să ne căsătorim dracu’ știe din ce motive și să divorțăm la jumătate de an sau la un an după căsătorie, lăsând un copil fără un părinte. Doar toate acestea nu încalcă libertatea celuilalt. Nu? Eu sunt liber să trădez, tu ești liber să iubești țara, eu sunt liber să fac orice, dacă libertatea mea nu afectează libertatea ta. Fiți atenți: dacă libertatea mea nu afectează libertatea ta, nu pe tine ca om, nu principiile tale morale, nu convingerile tale religioase sau de apartenență față de neam, ci anume doar libertatea ta. Adică eu sunt liber să îmi bat joc de neam, dar asta nu îți afectează libertatea ta de a fi patriot. Nu? Iată că am ajuns aici. Acum ne plângem. Toate acestea se datorează unor strategii, metotologii și ideologii puse la cale cu mult timp în urmă de prietenii noștri care, din câte se vede, nu ne sunt prieteni deloc. Dar, mă rog, asta trebuie înțeles, iar acest lucru nu este așa de simplu atunci când toată viața ai stat cu ochii în Playboy, site-uri porno și ai urmărit predominant filme Hollywood-iene, în care îți arătau ceea ce nici la ei acasă nu există, și anume cât de mare și de puternic este statul SUA, ce super eroi au ei și, prin comparație, cât de mic și de prost ești tu ca om, ca stat și cât de rău, mafiot, bețiv este personajul rus și cum visul american se realizează în SUA, țara tuturor posibilităților.
Astăzi am ajuns cu toții să auzim la fiecare pas de câte o criză. Criză bancară, ipotecară, politică, economică, financiară, de medicamente, alimentară, de sănătate publică – crize, crize și iar crize. Zici că suntem o lume crizată, isterică și debilă. Foarte puțini oameni își dau seama că toate aceste „crize” sunt doar niște învelișuri a ceva ce se întâmplă mult mai în profunzime. În realitate, civilizația actuală suferă probabil cea mai complicată și sofisticată criză din tot parcursul existenței sale. Astăzi trăim într-o lume înalt tehnologizată. Viața civilizației actuale se bazează pe tehnologii înalte, superioare, speciale sau cum doriți să le mai ziceți.
De fapt, suntem într-o criză a bazelor civilizației noastre tehnologice și științifice, care determină ceea ce trăim. Voi încerca să explic asta. După Al Doilea Război Mondial, omenirea a generat un nou sistem economic ce se baza pe creșterea producției și a consumului, adică cumperi, folosești, arunci și îți cumperi alt lucru. În realitate, odată cu declanșarea acestui sistem economic, inevitabil a fost pornită o mașinărie a distrugerii naturii înconjurătoare, mediul în care trăim, pentru dobândirea a tot mai multe resurse. Dacă această mașinărie ar fi servit doar țările „miliardului de aur”, atunci resursele naturale ale globului ar fi ajuns pentru un timp foarte îndelungat. Acest lucru era cunoscut încă de acum 60 de ani și se vorbea pe față, deschis, pe la tot felul de conferințe, summituri și simpozioane organizate de marii lideri ai lumii. Însă, imediat ce o singură țară în curs de dezvoltare, de exemplu India sau China, va atinge nivelul de consum de energie sau de produse alimentare pe care le deținea SUA acum 60 de ani, inevitabil vom intra într-un colaps energetic, economic, o criză a resurselor și a tot ce mai doriți. Acum înțelegeți de ce anumite țări și chiar continente în mod conștient și programat erau ținute în sărăcie și le erau frânate posibilitățile de a se dezvolta? Astăzi, noi ne lovim exact de această situație, care trebuie văzută foarte clar, conștient și fără iluzii. Dacă am continua să trăim în această paradigmă în care trăim în acest moment, atunci, nu peste foarte mult timp, civilizația umană va trebui să se întoarcă la cal, căruță, plug tras de boi în brazda ogorului; pur și simplu, va trebui, inevitabil, să ne întoarcem la viața de acum o sută și mai mulți ani în urmă.
Provocarea globală a secolului nostru este ceea ce numim astăzi dezvoltare durabilă. Aceasta este legată de faptul suficienței, dar practic nelimitatul consum de energie și de resurse. Pe de o parte, parcă sunt suficiente resurse energetice, însă, pe de altă parte, crește nelimitat consumul acestora în lume. Implicarea globală în dezvoltarea tehnologică a tot mai multor țări și regiuni în lumea globalizată contribuie la un consum din ce în ce mai mare al energiei și al resurselor și, practic, la distrugerea tot mai puternică a mediului de viață, a naturii, a resurselor naturale. Cu alte cuvinte, odată ce crește nivelul de consum, crește și nivelul de distrugere a mediului înconjurător, a resurselor naturale și zăcămintelor minerale, a pădurilor, râurilor, lacurilor, mărilor și oceanelor. Altfel spus, suntem obligați să sugem de la țâța Mamei-Natură atât de mult și de tare încât îi facem răni pe sfârcuri și, odată, ea va lua măsuri, cred că ne va înțărca și ne va trece pe carne produsă în laborator, castraveți făcuți la imprimantă 3D, etc. Sub ochii noștri, „miliardul de aur” încearcă să ia măsuri, pentru că India și China au coborât de pe biciclete și au urcat în automobile proprietate personală și iată colapsul. S-au făcut multe eforturi pentru a-i opri, mai ales în direcția Chinei, însă chinezii vor și ei o țară ca afară, ca la americani, de exemplu, și nu prea au putut fi oprite hotărârea și dârzenia lor în avântul către civilizația occidentală. Până la urmă, e normal, sunt și ei oameni. Nu? De ce să nu își dorească și ei o țară ca afară și o viață mai bună? Iată că au reușit. Bravo lor și vai de capul nostru, al tuturor, al globului în general. Dacă fiecare chinez sau hindus își va dori măcar o dată pe săptămână un mușchi de vită la grătar și o sticlă de vin la 3 persoane într-un restaurant plăcut – iată colapsul alimentar, politic, energetic și de care mai doriți. Că se va întâmpla asta mâine sau poimane, acest aspect nu mai contează, se va întâmpla cu inevitabilitate, și nu cred că americanul va dori să-i dea chinezului un hamburger din cele 4 ale lui și ceva litri din Cola lui, pentru ca acesta să stea cuminte. Iată altă problemă legată de distribuirea resurselor, a energiei, a alimentelor. Să nu uităm că China și India alcătuiesc jumătate din populația globului. Vă dați seama? Jumătate din populația globului vrea să trăiască așa cum americanul i-a arătat permanent prin filme, reclame, emisiuni tv, ziare și reviste. Vă dați seama? Și, la o adică, pe munca lor și mintea lor, de ce nu ar vrea să trăiască la fel? De ce nu ar vrea și ei să producă niște telefoane poate chiar mai bune ca iPhone, niște televizoare, roboți de tot felul, cipuri etc? De ce nu ar vrea? A vrea mai bine este în natura umană. Nu îi poți opri, pentru că, dacă este transformată în voință, dorința omului este sfântă. Nici Dumnezeu nu se bagă.
Așadar, lupta pentru resursele naturale care se epuizează și pentru energie a devenit politica globală dominantă. Asta se vede foarte limpede și nu trebuie să fii economist sau politician ca să vezi, pentru că este clar de te taie la ochi.
Vreau să accentuez două lucruri extrem de importante.
Astăzi, poziția de lider pe glob se cucerește prin superioritate tehnologică. În fapt, colonialismul militar a fost înlocuit cu superioritatea tehnologică, adică colonialism tehnologic. Ce tehnologii avem noi, ca țară, cu care să ne asigurăm măcar o oarecare superioritate? Acum înțelegeți de ce România nu este nicăieri văzută ca subiect politic, ci doar ca obiect politic? Nu avem tehnologii de propus lumii, ci depindem de tehnologiile altora. Noi nu avem nici măcar o rețea publică națională de comunicare, depindem de Facebook și de altele străine. Nu avem nimic din ceea ce înseamnă tehnologii moderne, prin intermediul cărora să ne asigurăm independența, poziția de lider, în urma căreia cineva să vorbească cu noi ca subiect politic și nu ca obiect pe care unde îl pui acolo stă, că nu are încotro. Astfel, colonialismul militar nu mai este actual, pentru că există însclăvirea tehnologică a țărilor. Cel mai interesant este faptul că sub acest colonialism tehnologic cad, în primul rând, țările dezvoltate.
Care este cauza acestei crize, de ce s-a întâmplat așa ceva? Încerc să explic și asta. Natura globului există de milioane de ani fără niciun fel de foame de resurse și am putea spune că trăiește într-un ciclu complet autosuficient de resurse, într-o totală armonie și un complet acord. Soarele luminează. Energia solară este transformată în energie chimică cu ajutorul fotosintezei și, astfel, întregul sistem bio și geo a trăit armonizat, într-un echilibru și într-un proces permanent de autoechilibrare și autosuficiență, timp de milioane de ani. La un moment dat, cu 100-200 de ani în urmă, noi am venit și am construit ceea ce se numește tehnosfera – baza civilizației noastre tehnologice, în care am început să transformăm mediul înconjurător în ceva mai confortabil, distrugând mediul natural, ne-am creat stupuri în care trăim, am ras pământul și ne-am făcut autostrăzi, ceea ce parcă nu e rău, e chiar necesar… Dar în cele din urmă ce s-a întâmplat? Avem pentru exemplificare niște cifre. Cantitatea totală de oxigen care a fost consumată până la civilizația noastră tehnologizată consta în aproximativ 200 de miliarde de tone. Noi, aceeași cantitate de oxigen am consumat-o doar în ultimii 50 de ani. Acum imaginați-vă. Până la inventarea trenului cu aburi, toată tehnologia existentă în lumea de atunci era încadrată, adică făcea parte din tehnosfera generală a globului, iar puterea musculară a omului și cea animală, plus puterea apei și a aerului, reprezentau tehnologia generală a civilizației. Adică lumea se mișca prin puterea musculară a omului și a animalelor, mori de apă și de vânt, lucruri care făceau parte din tehnologia naturii, să zicem așa. Toate acestea nu dezechilibrau balanța naturii. La un moment dat, am inventat mașinării care erau propulsate cu vapori, apoi cu electricitate și, astfel, am construit o tehnosferă care este total antagonică Naturii.
Altfel spus, cauzele crizelor de astăzi constau în contradicția dintre natură și ceea ce am creat noi – tehnosfera. Acest antagonism a devenit extrem de vizibil și chiar dureros mai ales în ultimii 30 de ani. Acum putem afirma deschis și cu putere că civilizația umană se află în fața unei crize cu totul și cu totul aparte, nemaiîntâlnite și nemaivăzute până acum. În fața noastră se ridică probleme grave, care pun sub semnul întrebării însăși existența civilizației umane în viitor. Așadar, alegerea astăzi a priorităților, priorități care se ridică în fața oricărui stat sau națiune și pentru civilizație în întregime reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri.
Toate prioritățile pot fi împărțite în două mari categorii – priorități tactice și priorități strategice. Prioritățile tactice ne ajută să trăim astăzi. Dacă nu producem medicamente, educație (inclusiv teologică și nu doar tehnologică), alimente, apărare, modernizare, atunci chiar astăzi putem pierde orice șansă la viitor. Fără acestea din urmă, ne va fi foarte greu să supraviețuim ca popor. Însă, dacă nu ne vom gândi și la prioritățile strategice, atunci în viitor în general vom dispărea cu siguranță. Să vă dau un exemplu. Imediat după terminarea războiului din 1941-1945, URSS avea armata cea mai dotată, cea mai bună tehnică militară, cele mai bune tehnologii de producere, cei mai buni soldați, pregătiți ideologic și motivați etc… cele mai, cele mai. Referitor la tot ceea ce ține de armată, ei aveau cele mai, lucru constatat și recunoscut chiar și de naziști. Altceva se întâmpla în multe alte sfere ale statului și ale industriei și economiei, dar asta e o altă temă, neinteresantă acum pentru tema mea. Ei erau învingătorii. Însă acest lucru nu a durat prea mult, ci doar din 9 mai până în luna august a aceluiași an. Atunci când cele două bombe atomice au căzut asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, sărbătoarea URSS-ului s-a terminat rapid și ei au înțeles că, dacă cu ceva timp în urmă nu s-ar fi ocupat de cercetarea energiei atomice, atunci, în august, victoria lor ar fi fost pur și simplu anihilată și ar fi dispărut de pe fața pământului ca și stat. URSS s-a menținut și după explozia celor două bombe atomice pentru că, în condiții de maxime greutăți, război, moarte, statul sovietic a dat ordin, din timp, să se cerceteze energia atomică, ca prioritate strategică pentru viitor. Oamenii de știință sovietici cercetau intens, pe timp de război, tot ceea ce avea legătură cu atomul, energia atomică, cu aplicabilitate militară și civilă. Aceste tehnologii pe care URSS le deținea deja au făcut ca țara să se poată menține ca stat suveran. Altfel, dacă nu dețineau arma strategică, erau pur și simplu rași de pe fața pământului de către cei care, fără milă, au aruncat două bombe asupra populației pașnice a Japoniei. Ce credeți că îi costa pe americani ca, peste o jumătate de an, să mai arunce două bombe asupra Moscovei și a Leningradului și, peste încă o lună, asupra orașelor Kiev și Minsk? Nimic nu îi oprea și, în schimb, rămâneau cu o întindere imensă plină de zăcăminte minerale, petrol, păduri, diamante, iar cei rămași în viață erau un fel de chinezi la fabricile și minele de exploatare ale noului stăpân – SUA și Anglia. Accentuez, URSS-ul a existat ca țară suverană doar pentru că, la timpul potrivit, în mod strategic a descoperit energia atomică, a produs bombe atomice, apoi reactoare atomice, submarine, rachete cu încărcătură atomică și mijloace de transportare ale acestora spre țintă.
Bine, asta e clar, dar ce nu știu unii sau nu se gândesc la asta este faptul că, atunci când cineva a construit o nouă armă – pentru a răspunde provocărilor realității sau pentru a supraviețui și a se putea impune pe scena militară, politică sau, pur și simplu, pentru a nu fi cucerit ca stat – sau atunci când a construit o nouă tehnologie de orice fel, robototehnica de exemplu, adică în general atunci când a rezolvat o problema strategică importantă, în același moment a bombardat și civilizația umană pentru câteva zeci de ani înainte. Putem spune că acele două bombe nu au explodat doar deasupra celor două orașe, ci au fost lansate și asupra civilizației umane, schimbându-i fața și chipul pentru câteva zeci de ani înainte. Fizic, acele două bombe au explodat în Japonia, dar pe verticala psihologică au explodat deasupra civilizației umane, astfel încât s-au modificat instantaneu atât parametrii independenți ai verticalei Y, cât și variabilele dependente ale orizontalei X. Este firesc, doar așa avem o psihofizică completă. Lumea fizică fără componenta psihică este o lume probabil compusă din pietre. Psihicul se manifestă în materie și își caută drum spre aceasta, la fel ca bărbatul care caută să cucerească o doamnă, iar materia depinde de psihic, fie acesta din urmă de ordin Divin sau uman. Astfel, ca urmare a celor două bombe atomice, lumea și-a schimbat chipul și înfățișarea, creând o nouă platformă tehnologică globală, iar de aici și politică, economică, ideologică, culturală. Toate sunt legate de toate. La început, a fost o bombă atomică, apoi, pe baza acesteia, a apărut energia atomică, în 1954, când I.V.Curceatov, părintele bombei atomice sovietice (И́горь Васи́льевич Курча́тов) a creat prima stație atomoelectrică din lume, situată în orașul Obninsk, regiunea Kaluga. Acesta este anul apariției energiei nucleare. Mai departe, logica dezvoltării energiei nucleare a condus către energia termonucleară și, astăzi, în sudul Franței se realizează proiectul în valoare de 10 miliarde de euro, proiect care încă din 1954 a fost realizat la institutul de cercetare care poartă numele lui Curceatov. Proiectul se numește Tokomat (https://en.wikipedia.org/wiki/Tokamak). Acesta este viitorul energiei electrice – pe baza sintezei, a fuziunii nucleare și nu a ruperii nucleare, așa cum se întâmplă astăzi. De la aceeași bombă, în 1958 a fost creată prima platforma atomică pentru submarin și, în anul următor, a fost creat primul spărgător de gheață cu propulsie nucleară. În următorii ani, au fost introduse mai multe tehnologii moderne în construcția spărgătoarelor de gheață, printre care și propulsia nucleară, odată cu lansarea navei V.I. Lenin în 1957. Al doilea spărgător de gheață nuclear sovietic a fost NS Arktika, nava pilot a clasei Arktika. În serviciu din anul 1975, a fost prima navă care a atins zona Polului Nord, la 17 august 1977. În continuare, urmând logica dezvoltării acestei tehnologii, a urmat crearea de stații pentru dobândirea gazelor și a petrolului în zona înghețată a Polului Nord, necesare la uzinele de producție a submarinelor. Acest lucru era fără precedent și îi asigura URSS-ului anumite avantaje. Același lucru legat de tehnologii și mișcări strategice se întâmplă și astăzi în Federația Rusă. Lumea s-a schimbat la față atunci când Rusia a produs și a experimentat prima rachetă hipersonică din lume. Iată cum tehnologiile împlinesc diferite acțiuni strategice. Restul este politică, bâlbâială pe motive de îngrijorare. Cică SUA se îngrijorează că Rusia a făcut una-alta, a descoperit, a creat, că se impune în lumea tehnologiilor și deci este agresivă. Păi, să se îngrijoreze, ce au altceva mai bun de făcut? Că doar Rusia nu o să stea să se îngrijoreze chiar ea atunci când SUA va avea o oarecare prioritate strategică. Uneori mă bufnește râsul atunci când văd ce declarații fac unii și alții, fără să înțeleagă logica priorităților strategice și logica dezvoltării tehnologiilor. Atunci când SUA a avut o prioritate militară în fața Japoniei și a aruncat acele două bombe, nu se îngrijorau de soarta celor două orașe și a țării în general? Nu? Păi, acum de ce se îngrijorează atunci când China sau alte țări capătă priorități tehnologice? Nu de la ei au învățat cum stau treburile în lumea asta?
Nu mai pun aici la socoteală faptul că energia nucleară a împins foarte mult zborurile orbitale și nu cosmice, așa cum se obișnuiește. Sunt doar zboruri orbitale, nimeni nu zboară așa în Cosmos, ci doar în jurul Pământului, pe o anumită orbită și la o anumită distanță, ca de la Oradea la Bacău sau până la Iași, cel mult.
Vă mai atrag atenția asupra unui lucru, care este destul de simplu pentru a fi înțeles de oricine. Toți sau cei mai mulți astăzi folosim un calculator, nu contează cine l-a produs. Este? Este! Dar puțini știu că acestea, computerele și matematica de calcul, au apărut doar pentru că era nevoie să se calculeze caracteristicile termo-fizice ale reactoarelor nucleare și traiectoriile ieșirii pe orbită sau în cosmos, așa cum suntem obișnuiți să spunem. Pentru a rezolva această problemă strategică, au apărut computerele și tehnicile matematice de calcul, pe când supercalculatoarele de astăzi, care sunt la baza noilor tehnologii, au apărut ca răspuns la demersurile pentru dezarmare și la interzicerea de experimentare pe tot felul de poligoane a armelor nucleare. Rușii și americanii s-au înțeles că nu vor mai provoca explozii experimentale – rușii în Semipalatinsk, iar americanii în Nevada. În schimb, ambele părți au trecut rapid la experimentarea bombelor nucleare pe calculator. Astfel au apărut supercalculatoarele. Dacă ați ști câte proiecte și cercetări își au rădăcinile în proiectul nuclear dezvoltat imediat după război! Izotopi, medicină nucleară, reactoare nucleare, acceleratoare – aproape toată baza de cercetare mondială își are rădăcinile în proiectul nuclear dezvoltat în URSS.
Așadar, trebuie să înțelegem că, dacă undeva se rezolvă o sarcină, o problemă strategică, odată cu realizarea acesteia, în același timp, lumea se modifică atât la față, cât și la trup și la conținut. Din acel moment, lumea devine alta și are mai multe variante de a înainta, pornind de la acea problemă strategică. Unele variante duc spre bine, altele duc spre adevărate catastrofe, dacă se vor face anumite greșeli la un moment dat și se va activa varianta răului. Astăzi, Federația Rusă deține ca cercetare și experimentare un ciclu întreg legat de energia nucleară. Prin asta, este singura țară din lume care deține o cunoaștere întreagă, un cerc închis de proiecte, bază științifică și de cercetare. Asta îi va oferi o nouă față și o cu totul altfel de platformă economică, adică și strategică. Dacă privim în direcția piețelor înalt tehnologizate, atunci vom vedea că Rusia este prezentă aproape pretutindeni, iar în unele piețe joacă un rol dominant. Vedeți ce înseamnă știința, cercetarea, oamenii de știință – toate acestea sunt potențiale strategice care asigură continuitatea țării și a neamului. Prioritățile tactice asigură doar viața de acum, pe termen scurt, dar nu se știe dacă aceeași tactică va funcționa și luna viitoare sau la anul. Noi, ca țară, cel puțin în ultimii 30 de ani, ne bazăm doar pe priorități tactice și aproape deloc nu avem priorități strategice. Însă alegerea priorităților strategice reprezintă cheia dezvoltării perspectivelor oricărui stat de pe acest glob. În viitor, țările fără priorități și proiecte clare strategice, fără înfăptuirea lor, vor dispărea cu totul sau vor deveni vasalii celor care dețin tehnologii strategice. Se poate trăi și așa, dar nu mai este cine știe ce viață, ci așa, un fel de zbucium de azi pe mâine.
Ieșirea din această criză globală se întrevede undeva sau nu? Ieșiri sunt două.
Prima variantă – mergem înainte, așa cum am mers și până acum, în același mod, cu aceleași motivații și aceeași mentalitate, făcând aceleași lucruri și așteptând, ca idioții, să avem rezultate diferite, trecând printr-o serie de războaie locale pentru cucerirea resurselor naturale, în curând și umane, lucruri care se întâmplă deja și, în cele din urmă, vom ajunge la plugul tras de boi, la forma de organizare tribală.
A doua variantă constă în a crea o bază științifică și tehnologică principial nouă, asemănătoare sau similară cu natura, adică de a conecta tehnologia în matca Naturii, într-un sistem închis de producere, autosuficient și armonios, care există în mecanica naturii. Cu alte cuvinte, ne adaptăm tehnologiile după chipul și asemănarea naturii și nu invers, ca acum, când transformăm natura după chipul și asemănarea noastră. Soarele, de exemplu, este un reactor termonuclear. O foarte mică parte din energia lui este prelucrată prin fotosinteză în energie chimică și alte forme de energii care, în suma lor, aprovizionează în măsură suficientă și echilibrată viața întregului sistem bio și geo. Creierul nostru are și el nevoie de energia termonucleară ce vine de la reactorul numit Soare. Creierul uman, înțelegând prin asta o ființă înzestrată cu un psihic de tip uman și nu de tip animal sau biorobot, este cea mai mare realizare a naturii. Creierul nostru consumă în medie 10 wați, însă în momentele sale de maximă potențialitate, sarcină și muncă, ajunge să consume până la 30 wați. Acest consum este egal cu cel al unui bec mediu din pivnița ta. Un supercomputer care există, de exemplu, astăzi la Institutul de energie atomică I. V. Curceatov consumă zeci de megawați. Cu toate acestea, abia anul trecut puterea tuturor computerelor din lume a ajuns să fie egală cu puterea unui creier uman. Acesta reprezintă un exemplu clar legat de tehnologiile noastre incorecte, ce nu sunt create după chipul și asemănarea Naturii în care trăim. Nu vom putea continua să existăm dacă nu vom descoperi tehnologii principial noi, care să fie create după chipul și asemănarea Naturii, care să poată coexista în armonie cu forțele naturii, fără a-i dauna acesteia, ci, dimpotrivă, să coexiste în armonie și într-un echilibru între tehnosferă și biosferă.
Aceasta este provocarea globală contemporană. În această nouă provocare, România ar putea juca totuși un rol important dacă, încă de acum, statul ar susține și stimula crearea de noi tehnologii integrate perfect în ciclurile naturale, în forțele naturii, coexistând într-un mod armonios, fără a dauna una alteia. România încă are creiere capabile să inoveze, să creeze ceea ce altora nici prin minte nu le trece și, pentru asta, este nevoie de o politică strategică a statului orientată către ceea ce generic numim dezvoltare durabilă. Cu alte cuvinte, civilizația trebuie să-și mute atenția pe viu, pe ceea ce se mișcă în sens orar și nu pe ceea ce se mișcă în sens trigonometric. Adică să-și mute atenția pe ceea ce este analogic cu Natura, nu antagonic ei. Dacă până nu demult cele mai multe articole științifice erau dedicate semiconductoarelor, acum cea mai mare parte a articolelor științifice sunt dedicate viului, organicii, biologiei: biofizică, geofizică, biochimie, geochimie, bioingenerie, bioinformatică, neurofiziologia, neuroeconomică, cosmoinformatică, nanotehnologie – unirea la nivel de atomi a „viului” și „neviului”. Aceste conexiuni au existat și cu ceva timp în urmă, dar acum au explodat. Este ca și cum comunitatea științifică globală era „gravidă” cu aceste legături interdisciplinare, iar acum au apărut primele rezultate și acest „copil” prinde viață și crește într-o zi cât alții în 7 ani. În același timp, apare o tendință îndreptată spre cercetările și tehnologiile interdisciplinare. Vă dați seama ce se va întâmpla, cum se va schimba lumea la față când își vor da mâna informatica cu microbiologia și cu genetica? De fapt, acest lucru s-a și întâmplat deja. În curând, o să vedeți dominații și priorități strategice care, ca oricare altele, pot fi folosite atât spre binele omului, cât și în dauna lui. Orice bâtă are două capete. Acolo unde este trandafirul, tot acolo sunt și spinii, care pot provoca înțepături dureroase și sânge picurat.
Cum este construită tehnologia de astăzi.
Iată un exemplu. Tăiem un copac, îl cioplim, apoi iar îl prelucrăm tehnologic și apare, în cele din urmă, o coadă de topor. Astfel, până la 90% din resurse și energii se cheltuiesc pentru crearea de deșeuri și poluarea mediului înconjurător. Scoatem din carieră minereul de fier, topim minereul, dobândim fier, punem fierul la strung, îl prelucrăm prin așchiere sau altfel și, în cele din urmă, creăm un topor. Coada de topor o avem deja. Și aici, iarăși, până la 90% din energie și resurse se cheltuiesc pentru realizarea deșeurilor, ca urmare a prelucrării și creării toporului. Aceste deșeuri iarăși poluează enorm mediul, corpul mamei Naturi din care facem parte. Noile tehnologii integrate în procesele naturii își propun să crească tot felul de lucruri, așa cum creștem castraveții. Vor crește o proteză dentară, un os, un țesut, un obiect realizat la imprimanta 3D, vor crește carne artificială, lăcuste și tot felul de viermișori, care au o proteină extrem de bună pentru om, fără a trebui să exploatăm natura, să o stoarcem fără milă. Într-o fabrică întinsă pe câțiva kilometri, se va crește de la pui la ouă, carne și pâine, prin tehnologii interdisciplinare care vor hrăni țări întregi. Produsele strict naturale vor fi pentru elită. Omul de serviciu va mânca produse tehnologice interdisciplinare. Dar e bine și așa, că doar și sclavul trebuie hrănit totuși cu ceva. Vom învăța în cele din urmă să punem tot felul de microbi, bacterii și fungi la treabă și aceștia vor putea construi pentru om o casă de exemplu, nu din betoane și ciment, ci din produsele normale ale activității lor. Astăzi deja există o mulțime de posibilități de a face chiar și o casă cu ajutorul imprimantelor 3D, prin care nu trebuie ceva să tăiem, ceva să folosim și ceva să aruncăm, ci creștem strat cu strat orice piesă, detaliu, mecanism de la zero. O să creăm de la zero, astfel, organe pentru transplant, cu orice funcție dorită, amplificată sau diminuată. De fapt, și asta există deja, dar nu încă la scară largă. Așa e și firesc. Și avioanele cândva nu erau pentru toată lumea. Astăzi, orice nătărău se poate urca în avion alături de un profesor universitar, de exemplu. Însă nu oricine poate să zboare în spațiul orbital. Asta până una-alta. Peste 30-50 de ani, orice nătărău va putea face un zbor pe orbită. Lucrurile se mișcă extrem de repede.
Tragem concluzia că, pentru a ieși din această criză globală, umanitatea nu are alte soluții decât dezvoltarea tehnologiilor principial noi și cercetarea interdisciplinară, care să conducă la o integrare cât mai mare a Tehnosferei în Biosferă și coexistența acestor două într-un mod armonios, fără contradicții și antagonisme. De aici, deducem nevoia de modificare a sistemelor de educație și instruire. Avem nevoie de noi profesii, de cercetători și specialiști care să nu fie antagonici între ei, ci conectați interdisciplinar, pentru a realiza lucruri și tehnologii care, separat, niciuna dintre aceste discipline nu le-ar putea realiza, din cauza specializării înguste. Avem nevoie de specialiști cu viziune largă, interdisciplinară. Un medic generalist este doar un medic generalist și atât. Însă un medic generalist care știe bioenergetică, acupunctură sau acupresură este un cu totul alt medic. Cred că m-am făcut înțeles și că am fost destul de clar în ceea ce am vrut să transmit. Astăzi, un alt scop strategic, care să ne apropie tehnologiile de principiile și legile naturii, al asemănării cu natura, pur și simplu nu avem. Ori realizăm acest obiectiv strategic, ori treptat, dar repede, o să dispărem cu toții, tot căutând tactici de supraviețuire. Scopul acestui nou obiectiv strategic planetar este contopirea științelor, integrarea tehnologiilor ca rezultat al cercetărilor interdisciplinare în mecanismele naturii, pentru o coexistență armonioasă și avantajoasă pentru ambele părți. Fundamentul pentru acest obiectiv îl reprezintă noile cercetări la un nivel principial nou, diferit, pe baze convergente și interdisciplinare.
Pericolele existente astăzi.
Noi trăim într-o lume care se schimbă uneori de la o lună la alta. În aceste condiții, trebuie să știm ceva și despre pericolele care se ascund în spatele acestor noi tehnologii asemănătoare naturii. Pe de o parte, noi trecem la un nivel cu totul nou, unde putem reproduce viul pe cale tehnologică. Acest lucru ne va da posibilitatea să integrăm tehnologia în sfera naturii și nu vom mai distruge mersul firesc de transformare sau schimb al elementelor naturii. De exemplu, astăzi, prin toate undele electromagnetice, radio, telecomunicații, distrugem foarte mult circuitul apei în natură. Apa își modifică foarte mult structura sub influența acestor unde și nu se mai evaporă ca acum 200 de ani, nu se mai condensează în nori așa cum se întâmpla cândva, nu mai are același grad de inducție, este mai mult acidă, nu pătrunde la adâncimile necesare în sol, pentru că este mai „uleioasă”, să zicem așa, pe când înainte apa era mai fluidă, mai ca benzina, și penetra adânc pământul acolo unde cădea. Acum 200 de ani, atunci când omul consuma o cană cu apă, o bună parte din acea apă ajungea până în creier, având un grad mare de inducție. Astăzi, ca să aduci în cutia craniană 50 mg de apă, trebuie să bei câteva sute de litri de apă, din care se vor selecta moleculele de apă cele mai mici, capabile să ajungă până în cutia craniană. Putem spune că acum avem creierele mai uscate decât în trecut? Cu certitudine, da! Acest lucru influențează gândirea, concentrarea, sănătatea mintală? Cu siguranță, da!
Odată cu aceste noi tehnologii apare și riscul ca cineva, om sau instituție, să se amestece conștient și direcționat, cu un scop precis și știut doar de ei, în viața și activitatea omului și a umanității, în general. Cineva ar putea să se amestece chiar în procesul evoluției speciei umane. Cum veți ști cine și când o face? Cine va controla etica acestor noi tehnologii? O poliție globală de etică tehnologică?
Aceste riscuri, care pot deveni tragice, pot fi împărțite în două blocuri mari.
Primul bloc este cel biogenetic, pe bază de nanotehnologii. Aici se pot crea sisteme artificiale vii, cu programe și funcții stabilite și programabile, asemănătoare cu cele existente în natură sau care nu există nici măcar în natura înconjurătoare, adică nu există în Creație. În acest domeniu, un savant se poate crede Dumnezeu și creează un sistem viu inexistent în Natură. Ce urmări pot exista imediat sau în timp, poate chiar peste 100 – 200 de ani, nimeni nu știe. Cum distrugem acele sisteme vii artificiale, care se și mai autoreproduc, iarăși este posibil să nu știm. Și te apucă groaza când te gândești că, doar din cauza unui nebun care a vrut să fie Dumnezeu pentru câteva ore, pot apărea urmări extrem de grave, care pot pune în pericol inclusiv viața omului pe glob. De aici, apare altă nevoie stringentă – spiritualitatea, verticala omului, axa Y a acestuia, conexiunea cu sursa, cu Dumnezeu. Probabil va trebui să facem tehnologia teologică și teologia tehnologică, adică omul de știință să fie și părinte, iar părintele să fie și om de știință. Va fi extrem de important în viitor. Iată un exemplu. Noi creăm o celulă artificială în laborator. Acesta celulă poate fi extrem de importantă pentru om, deoarece poate fi o celulă diagnosticiană, poate transporta anumite substanțe necesare într-un anumit loc al organului, poate distruge alte celule cancerigene, etc. Cu alte cuvinte, am creat-o în scopuri nobile. Însă, aceeași celulă poate ascunde în ea, în anumite condiții, și ceva foarte rău. De exemplu, în anumite condiții, încă necunoscute în laborator, pentru că știm că în viață este diferit decât în laborator, acea celulă vie suferă o mutație și, în condițiile în care aceasta se și reproduce, în acest caz își pierde anumite funcții inițiale benefice și capătă alte funcții, dăunătoare. În acest caz, o singură celulă de acest fel poate deveni o armă de distrugere în masă. Au trecut timpurile în care trebuia să ne temem și să fim atenți la macro. Acum este rândul lui micro, din care pot apărea mii și mii de pericole.
Mai mult decât atât, în dependență de necesități, această celulă poate fi creată cu funcții caracteristice doar unui grup de oameni. Pentru acesta, celula poate fi extrem de benefică și utilă, însă, în același timp, poate fi extrem de dăunătoare unui alt popor sau unei alte națiuni.
Acesta este primul bloc de pericole pe care le aduc cu sine tehnologiile principial noi, ce pot, în anumite situații, să se transforme în arme de distrugere în masă a unor populații întregi ce dețin anumite caracteristice fiziologice, genetice, sau care pot fi orientate doar către anumiți oameni de pe întregul glob, ce dețin anumite caracteristici psihologice, fiziologice, digestive, metabolice, etc. Și într-un caz și în celălalt, tot o armă de distrugere în masă este.
Al doilea bloc deține în interiorul lui cercetările cognitive. Aici avem convergența științelor infocognitive și a celor socioumane. Acest bloc ne oferă posibilitatea de influență în sfera psihofiziologică, psihoemoțională și psihofizică comportamentală a omului. Acest bloc de interacțiuni și de cercetări dezvoltă tehnologii prin care putem să-i formăm omului o anumită viziune asupra realității, chiar în interiorul său, fără a mai avea nevoie de reclame, filme, jurnale și reviste, putem să-i influențăm viața și activitatea organismului, putem realiza atât integrarea în om a unor mașinării și sisteme dirijate din afară, de la distanță, cât și influențarea și dirijarea individualității și a conștiinței individuale sau colective. Întregul bloc ne oferă o posibilitate largă de cercetare a creierului uman și a conștiinței. Adică, în cele din urmă, ne oferă posibilitatea de a influența și dirija sfera psihofiziologică a omului. Pe de o parte, asta este foarte bine, pentru că ne poate ajuta în medicină, ca să creăm interfețe pentru a dirija o proteză a unei mâini amputate, putem crea o tehnologie de sincronizare a ochiului natural cu cei artificial, implantat, și multe alte lucruri, plăcute și utile. Pe de altă parte, interfețele de conexiune mașină-creier sau creier–creier pot crea imagini false asupra realității, în care un soldat, de exemplu, va acționa ca atare, crezând că vânează mistreți atunci când, de fapt, vânează oameni. Cel mai grav lucru aici este manipularea individualității și a conștiinței maselor. Vedem deja astăzi ce dezastru se produce prin intermediul internetului asupra individualității și a conștiinței maselor. Conștiința colectivă poate fi manipulată prin internet în zeci de feluri și cu tot atâtea scopuri: de exemplu, cineva să câștige alegerile prezidențiale și contracandidatul inconvenabil elitelor să fie prezentat într-o imagine proastă. A avea acces la conștiința individului sau a maselor este o armă extrem de puternică, pentru care Google, Facebook și alte platforme globale se luptă acum. Cu alte cuvinte, aceste companii își doresc să pună stăpânire chiar pe sufletul omului. Cine are mai multe suflete în sistemul lui, acela este mai influent și mai puternic, pentru că poate dirija acele suflete către anumite scopuri politice, economice, de consum, de alegere și opțiuni.
Atunci când vorbeam despre energia nucleară, trebuie să înțelegeți că această tehnologie are un caracter dual. Există aplicabilitatea ei militară și există aplicabilitatea energiei nucleare în scopuri civile. Acum, cu toții știți și vedeți clar: uite, aici este o centrală nucleară care produce curent, căldură și totul este bine. Dar, exact în aceeași centrală se produce plutoniu pentru scopuri militare. Astfel, cineva de la distanță poate verifica fluxul de particule și știe exact dacă se produce plutoniu pentru scopuri militare sau nu și, prin asta, poți controla reactorul. Ce mai rezultă ca urmare a unei explozii nucleare? Avem temperatura crescută, o undă de șoc, plus radiație. Toate acestea sunt deja astăzi controlabile, verificabile și, de aici, vedem instituirea controlului total pentru răspândirea armelor nucleare sau a materialelor componente pentru acestea. Și în acest domeniu lucrurile sunt clare și măsurabile. Însă, atunci când vorbim despre tehnologiile integrate în procesele și mecanismele naturii, adică asemănătoare cu natura, similare ei, aceste granițe dintre aplicabilitatea militară și cea civilă sunt, încă de la început, extrem de fine, uneori practic insesizabile, iar de aici apare ineficiența totală a metodelor de control, răspândire și proliferare. Cineva poate să spună că cercetarea și tehnologia au scopuri strict medicale, însă, între scopurile civile și cele militare granița este practic extrem de fină și nimeni nu prea poate controla aplicabilitatea lor, adică nu prea poți să-ți dai seama de momentul în care civilul devine militar. Anume din acest motiv medicina este aleasă astăzi să joace rolul perdelei de fum în spatele căreia se joacă lucruri mult mai importante – Noua Normalitate, Marea Resetare, Guvernul Mondial, etc.
Alt pericol se ascunde aici, chiar în prețul relativ mic și în modalitatea de răspândire și în efectul distructiv pe care îl are chiar și în gaură de șarpe, lucru care nu se poate compara cu o bombă nucleară. Mai mult decât atât, aici lipsesc cu desăvârșire capacitățile de transportare a armelor de distrugere în masă în diferite teritorii. Un exemplu. Bomba atomică a fost creată cu 70 de ani în urmă. Cu toate acestea, nimeni nu a putut să o creeze în propria țară, chiar dacă crearea unei bombe atomice este descrisă cu lux de amănunte pe Darknet. Toți cei care au astăzi arme atomice le-au primit fie de la ruși, fie de la americani. Timp de 70 de ani, nicio altă țară nu și-a făcut propria bombă atomică de la zero. De ce? Pentru că, pentru a face așa ceva, trebuie să ai o bază științifică colosală, savanți, ingineri, specialiști în foarte multe domenii, trebuie să deții o industrie imensă și cu tradiție în această zonă de cercetare, trebuie să ai resurse energetice uriașe, lucruri care, timp de 70 de ani, nu i-au stat în putere niciunui alt stat. Deși în manuale este descris extrem de clar cum să faci o bombă atomică, nimeni nu a făcut-o. Iei două bucăți de uraniu-235, creezi o masă critică și iată bomba. Totul se știe, dar nimeni nu a realizat-o de la zero în țara lui, cu tot potențialul economic, științific etc. Nimeni.
Însă, atunci când vorbim despre tehnologiile integraționiste și interdisciplinare, lucrurile devin extrem de greu de controlat, pentru că acestea pot fi fabricate acasă, în bucătăria cuiva. Vine un om de știință acasă și, chiar în bucătăria lui, creează o celulă cu anumite funcții. Aceasta începe să se dividă, crește și devine ceva mai mare, apoi apar mutații și, fără ca nimeni să știe, avem ca produs o nouă armă de distrugere în masă.
De aici, apare necesitatea unei noi concepții și paradigme despre securitatea globală. Oare aceasta poate fi tradusă în realitate prin controlul total al oricărui om prin mijloace electronice, biotehnologice, cipuri, recunoaștere facială în orice loc, geolocație etc? Mă întreb. Asta este extrem de important, deoarece nimeni nu va putea prognoza efectele produse de o celulă vie creată artificial și scăpată de sub control, nici măcar creatorul ei nu va putea spune asta. Nu putem ști dinainte care va fi impactul acestei creații în procesul evoluției omului și a umanității.
Pe lângă asta, mai apare un risc la fel de mare și anume deținerea unor astfel de invenții civile cu granița aproape inexistentă spre militară în formă unilaterală, adică să fie deținute doar de o singură țară. În Rusia, aceste pericole legate de nanotehnologii au fost puse pe masă ca obiectiv de cercetare și dezvoltare strategică încă din 2007. La noi? Nici nu se vorbește despre așa ceva în cercurile guvernamentale. Încă din 2007, în Rusia s-a cerut oficial să se bună bazele solide ale unei noi platforme conceptuale pentru cercetarea strategică a tot ce ține de bionanotehnologii. Oamenii acolo înțeleg repede prioritățile și posibilele provocări ale viitorului. Au creat lucruri ce nu au analogie în lume, cum este sincrotronul de exemplu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radia%C8%9Bie_de_sincrotron; https://ro.fresheroll.info/publication/1509481/) situat în Novosibirsk, au dezvoltat un sistem amplu de pregătire a cadrelor, vârsta medie a cercetătorilor este de 35 de ani. Au luat multe alte măsuri complexe, care să le asigure bazele strategice necesare pentru a face față provocărilor viitorului.
Noi? Habar nu am ce așteptăm. Fără o astfel de cercetare, va veni timpul când cineva ne va da o pâine sau un cârnat de mâncat și, în 10 ani, fără să-ți dai seama de unde ni se trage, a și pierit jumătate din popor.
Vreau acum să mai ating un subiect foarte important, și anume despre ce se întâmplă astăzi cu știința în lumea tehnologiilor. Știința și tehnologia sunt doi factori esențiali în dezvoltarea oricărui stat. Astăzi, în toată lumea, se aud țipete emise doar dintr-o singură sursă, care cer ca întreg sistemul educațional, științific și tehnologic să devină cât mai transparent și cadrele să aibă mobilitate nelimitată. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că statul român alocă o sumă de bani pentru o anumită cercetare și imediat totul se găsește, se publică pe internet cu acces liber. Asta înseamnă că toate informațiile despre cercetare, executare, fazele de realizare ale proiectului, inclusiv datele despre savanții și lucrătorii sistemului, toți creați pe banii țării, se găsesc cu acces liber pe internet. Astfel, se supun ușor monitorizării, ceea ce înseamnă că se supun și diferitelor moduri de a fi conduși. Acest lucru oferă posibilitatea unei țări precum SUA ca, folosind resursele lumii exterioare, să beneficieze de rezultatele diferitelor cercetări, dar și de oamenii de știință, prin recrutare în interesele proprii. De fapt, în prezent, SUA creează o bază mondială, un mediu de acumulare a tuturor resurselor științifice și tehnologice, care sunt finanțate și întreținute de bugetele naționale ale diferitelor țări prietene, dar care deservesc interesele naționale ale SUA. Acesta este un lucru absolut real, adică existent deja în lume.
Ce se întâmplă la noi, prin prisma acestor lucruri legate de sfera științifică, a cercetărilor și a savanților? Se întâmplă un lucru foarte simplu, și anume eliminarea în mod direcționat și conștient a scopurilor strategice ale țării și exercitarea a tot felul de influențe, care pun accentul pe sarcinile tactice. Până în prezent, țara noastră nu are un interes național strategic în direcția dezvoltării științifice și tehnologice. Noi rezolvăm doar probleme tactice. Ca și în trecut, noi putem face tancuri, arme, putem participa la războaie duse prin alte țări alături de parteneri, putem să și câștigăm războaie și, cu toate acestea, să pierdem viitorul țării noastre printre degete. Până în prezent, țara a fost concentrată mereu și mereu pe rezolvarea problemelor tactice, adică a acelor probleme care ne ajută doar în prezent, ne ajută să trăim cumva acum, să ieșim dintr-o situație acum, și apoi om vedea noi ce ne aduce viitorul.
Clusterizarea sferei științifice este o altă problemă reală, care s-a produs în momentele grele pentru țară, atunci când totul era rău, când nu aveam bani pentru cercetare și cercetători, și atunci marea sferă științifică și de cadre s-a descompus, deoarece așa dictează tactica – nu poți ieși din încercuire cu tot batalionul sau toată divizia deodată, ci numai în grupuri mici sau în general unul câte unul. Astfel, lumea științifică românească s-a divizat și s-a clusterizat, iar astăzi, prin intermediul sistemului de granturi, este ușor fixată și înghețată, tocmai pentru că în această situație este ușor să fie condusă. Iată un exemplu. Într-o anumită instituție sunt 250 de cercetători și 50 de granturi, nu foarte mari, disponibile pentru tot felul de cercetări. Astfel, întreaga comunitate de cercetători ai instituției, sau în general a țării, s-a împărțit rapid în 50 de grupuri mici și trăiesc bine mersi din aceste sume alocate cercetării. Nu au prea mare responsabilitate, nu cercetează cine știe ce ca importanță strategică națională, dar muncesc, sunt chemați peste hotare pentru schimb de experiență, au aspirații și totul este bine. Se termină banii – primesc o altă sumă, iarăși nu prea mare, și iată că, încă un an sau doi, viața le este asigurată. Însă rezultatele activității lor științifice și de cercetare sunt urmărite foarte ușor, chiar și pe internet, din afară. Acest lucru creează un sistem aproape total controlat, verificat din afară și servește intereselor altei țări. De exemplu, Germania este o colonie a SUA. Acest lucru este cert în cele mai mici detalii. Germania nu are scopuri strategice, în schimb, pe banii și resursele lor, inclusiv umane, deservesc interesele globale ale SUA. Nu ai zice asta niciodată, nu? E totuși Germania! Adevărat. Nu ai zice asta niciodată dacă nu știi unde să te uiți și ce cu ce să compari, însă, dacă știi, atunci totul ți se deschide foarte limpede în fața ochilor. Metrologia sferei științifice, adică instrumentele de măsurare ale activității științifice, fondurile materiale, cadrele științifice, institutele de cercetare de stat, universitățile și academiile de știință, toate acestea sunt lucruri extrem de fine, care nu ți se aruncă în ochi și pe care nu le vezi dacă nu știi unde să privești. De fapt, în prezent se construiește un sistem în care țintele globale strategice sunt înțelese numai de către SUA și tot de ele sunt formulate, iar noi trebuie doar să fim furnizori de materie cenușie și executanții măsurilor tactice necesare pentru atingerea obiectivului lor strategic. De aici, suntem tratați corespunzător ca țară chiar de către partener. Adică, tu stai acolo și fă ce îți spun, fii transparent și sincer, crește oameni valoroși pe care eu, mai târziu, o să ți-i recrutez și o să-i folosesc pentru interesele mele strategice globale. Același lucru s-a încercat și cu Rusia, dar acolo nu prea au avut rezultate, pentru că Rusia are propriile sale interese strategice, scopuri și direcții de urmat. Atunci când nu ai propriile obiective naționale, este ușor să ți le impună altul din afară pe ale lui.
Hai să vă mai dau un exemplu despre cum americanii participă la tot felul de cercetări și proiecte internaționale. Sunt o sumedenie de proiecte internaționale în Europa, de exemplu. SUA nu sunt prezente financiar sau organizațional în niciun proiect, nici măcar în proiectul CERN, nici în cel legat de lasere, nicăieri. Însă reprezentanții SUA stau bine mersi în toate nivelele de conducere și de luare a deciziilor. Când spun reprezentanții SUA, nu este obligatoriu ca aceștia să fie americani, ci pot fi români, polonezi, olandezi, germani cu pașapoarte americane. Aceștia, din poziția lor, au acces la o monitorizare completă a tot ceea ce se întâmplă și încearcă să susțină doar acele hotărâri care le sunt lor convenabile. De fapt, ei participă informal la luarea deciziilor, le influențează, iar mai târziu se folosesc în măsură completă de acele rezultate.
Vă dau un exemplu. Cu aproximativ 10 ani în urmă, în Europa s-a încercat crearea unei surse neutronice. S-au adunat oamenii de știință necesari, lucrători calificați diverși, s-au adunat sumele necesare și infrastructura. Au creat primul volum despre ceea ce va trebui făcut, un fel de plan detaliat și instrucțiuni. Americanii au citit toate aceste planuri și au zis: „E bine, dar mai trebuie lucrat aici și aici și va fi bine”. Europenii se apucă și lucrează, adaugă detalii, fac modificări, se adună noi informații. Se creează pentru asta un nou grup de oameni, care să facă aceste modificări, completări, redactări. Apare, în sfârșit, așa-numita „Carte Albă” a proiectului. Americanii o analizează și spun: „Este foarte bine, însă uite, aici vom mai avea nevoie de încă câțiva specialiști, aici nu prea este clar cum se va realiza etapa și nu ne putem apuca până când nu avem toate datele și simulările încă de la început”. Mai târziu, fără să întrebe pe cineva, SUA alocă 1,5 miliarde de dolari din bugetul lor pentru acest proiect, banii merg în laboratorul lor național, recrutează întreg personalul din Europa, îi mută pe savanți cu tot cu documentație în acel laborator și se începe crearea fizică a proiectului. Astfel, în Europa nici astăzi nu au început lucrările de execuție și realizarea durează mai mult de 10 ani, pe când în SUA proiectul este deja înfăptuit și funcționează de câțiva ani. Iată rezultatele. Mai târziu, specialiștii se întorc acasă și nu pățesc nimic, deoarece este dreptul lor de a circula liber ca forță de muncă oriunde în lume. În Rusia nu prea merge tentativa asta, deoarece acolo poți fi acuzat de trădare de stat, de subminarea intereselor statului, de divulgarea secretului științific, de stat, de firmă, cu alte cuvinte, devii un trădător și tratat corespunzător. Evident că, văzând aceste lucruri, SUA va țipa că se simte îngrijorată de lipsa transparenței cercetărilor și a tehnologiilor care se produc în Rusia și că dictatura statală nu le dă voie cercetătorilor implicați în proiecte cu interes strategic să circule liber și de capul lor de la un stăpân la altul. Este și aceasta o măsură totuși, bună sau rea, dar statul încearcă oarecum să-și protejeze proiectele strategice și oamenii importanți strategic. În același timp, Rusia este prezentă cu finanțare, organizare și implicare umană în aproape toate marile proiecte europene. De asemenea, pe teritoriul lor, rușii finanțează și execută proiecte de o importanță imensă, fără analogie în lume, fie de unii singuri, fie cu implicarea oamenilor de știință dintr-o anumită țară, Italia, de exemplu, sau Ungaria, în alte proiecte strategice. Rusia înțelege că așa-zisa cooperare internațională, concept emis și propagat din aceeași sursă – SUA, este folosită pentru frânarea sau stoparea totală a diferitelor proiecte și deturnarea acestora în interesele strategice proprii. Concluziile cred că se impun de la sine și sunt destul de clare.
Așa a fost mereu, s-au schimbat doar formele și, pe alocuri, conținutul, în dependență de etapa istorică. Totdeauna a existat o elită, care mereu a dorit să pună în slujba sa întreaga lume dacă se poate. La început, a fost organizarea sclavagistă, apoi s-a transformat în feudalism, fără ca sclavagismul să dispară complet, apoi, ultimul mers al lucrurilor, s-a transformat în capitalism, sub o formă sau alta, dar fără ca sclavagismul și feudalismul să dispară complet. De fiecare dată, sistemul se transformă în altceva, sub presiunea anumitor factori obiectivi. Oamenii pe care elita încerca să-i facă personal de serviciu nu voiau acest lucru, pentru că, biologic, sunt la fel de oameni ca și elitele și, pe măsură ce timpul trecea, la acești oameni creștea permanent conștiința de sine, aprecierea de sine, respectul de sine și evident că doreau și ei să ajungă elite. Acest carusel a funcționat mult timp.
În prezent, însă, lucrurile sunt complet diferite. Astăzi a apărut posibilitatea tehnologică reală de a crea un fel de subspecie umană, cu caracteristici modificate genetic după propria dorință și în dependență de un anumit scop. Soldatul trebuie să aibă anumite caracteristici fiziologice, biologice și intelectuale, iar chelnerul – alte capacități și abilități. În modul cel mai real posibil, putem tehnologic să creăm oameni noi, adaptați perfect scopurilor pentru care au fost creați. Prin asta, vom interveni foarte puternic în evoluția umanității, creând un fel de subspecie de Homo Sapiens – personal de serviciu, docil, ascultător, servil. Aceste idei v-au fost prezentate în mod fățiș cu mult timp în urmă, în tot felul de filme de producție americană. Astăzi acest lucru este biologic posibil. Caracteristicile principale ale personalului de serviciu sunt foarte ușor de redactat – conștiință de sine limitată și funcții cognitive reglabile pentru un anumit scop, controlul reproducerii acestora, hrană ieftină modificată genetic. Toate aceste componente le avem deja și sunt gata să intre în funcțiune. Practic, aceste noi tehnologii nimeni nu le poate opri. Ele se vor realiza oricum, într-un fel sau altul, problema este ce rol și ce poziție vom ocupa noi, oamenii născuți din alte ființe biologice – mama și tată, și nu făcute în laborator. Astfel, vor apărea două feluri de oameni, creați și făcuți, adică produși. Cum ne vom înțelege și vom relaționa cu aceștia? Cum se vor structura nivelele de organizare și interacțiune atât între ei, cât și între ei și noi? Dar între noi și noi? Noi și ei. Printre noi vor apărea oameni care vor fi de partea lor și le vor da, poate, mai multe drepturi decât nouă. E o nebunie întreagă, te doare capul numai când te gândești la variantele posibile ale interacțiunilor, dependențelor, nivelurilor, structurilor de ierarhizare…
Pentru toate acestea am fost pregătiți de OMS încă de la începuturile instituției, din 1948. Încă de la început, s-a stabilit ca scop distrugerea mecanismelor și a principiilor morale, eliminarea simțului patriotic și național, inocularea ideii că reproducerea este o treabă prostească, pentru că nu ai știut să folosești un prezervativ, că sexul este important oriunde și cu oricine, dar nu și reproducerea, formarea ideii că graviditatea este o boală și chiar așa este trecută o femeie gravidă în documentele medicale, ca fiind o pacientă, adică o bolnavă, că nu se poate naște decât prin cezariană și, după a doua naștere, nu mai ai voie să faci cezariene, inocularea ideii în conștiința colectivă că cei care au mai mulți copii au un nivel intelectual scăzut și că intelectualii au puțini copii spre deloc și, astfel, vedem Parlamentul European plin de „intelectuali” fără copii, dar care creează legi de protecție a copilului, de vaccinare neobligatorie, dar forțată prin consecințe.
Platforma moral-spirituală a fost distrusă și înlocuită cu valori materiale, muritoare, dependente, ale axei orizontale X. Am uitat cu totul de axa verticală Y și, treptat, ne-am deconectat de la Sursă, de la strămoși, de la ceruri, devenind astfel niște corpuri materiale, obiecte aproape lipsite de subiect. S-au creat „valori” alternative, care nu se înscriu în politica și economia cerurilor, antagonice cu valorile veșnice și nemuritoare. S-a absolutizat libertatea personalității. Exemplu. De peste tot, mai subtil sau mai direct, vi se spune că copilul este mai important decât părinții lui. Asta vi se inoculează la toate nivelurile, de la familie până la nivelurile statale, educaționale, culturale: că personalitatea este mai presus decât neamul, tradiția, cultura și chiar statul. Acest lucru are efecte și anume destrămarea suveranității statului, iar suveranitatea este singurul instrument de apărare a societății și a valorilor culturale moștenite și de menținere a unui echilibru între drepturile și libertățile omului. Vedem cum se produce acest lucru chiar în fața noastră. Românii nu mai țin la valorile lor culturale și la tradiții, nu-și mai trag seva din înțelepciunea strămoșilor, unora chiar le este rușine să spună că sunt români. Iată cum absolutizarea libertății personalității conduce către destrămarea suveranității statului, subminarea valorilor culturale, disprețul față de strămoși și chiar negarea lor și a istoriei noastre. Astfel, ca urmare a acestei absolutizări, avem o mulțime de găști care se bat între ele, pe diferite motive, și care foarte ușor sunt conduse din afara țării, poate chiar sunt și finanțate pentru a realiza un interes strategic pentru o țară străină în interiorul propriei țări.
Acesta este un instrument extrem de puternic, prin intermediul căruia putem dirija un stat cu totul și îl putem obliga să ia anumite măsuri și să impună anumite decizii. De exemplu: nu vrei să-i respecți pe cei din gașca cu drapelul curcubeului, să le dai libertăți și drepturi sporite față de toți ceilalți cetățeni care nu fac parte din această gașcă a curcubeului? Atunci nu e bine, ești un stat dictatorial și incompatibil cu valorile alternative democratice și vor urma sancțiuni. Sau îi agităm puțin pe băieții ăștia, conduși și finanțați din afară, și iată că mâine o să ai o demonstrație de toată frumusețea în piața publică, dacă nu chiar o revoluție „democratică” de răsturnare a guvernului democratic ales cu un an înainte, așa cum s-a întâmplat în Kiev. 5-10.000 de oameni au fost finanțați direct și transparent, fără ascunzișuri, cu aproximativ 11 miliarde de dolari, și cererile lor au fost arătate peste tot în lume ca fiind dorința și cererea poporului ucrainean, care este compus din peste 40 de milioane de cetățeni. Cu toate acestea, a contat doar părerea celor 10.000 din piață și lovitura de stat a fost realizată în mod „democratic” și „legal”. Acum și Ucraina este o colonie a SUA, nu mai are obiective strategice și împlinește doar operațiuni tactice, pentru realizarea intereselor strategice ale SUA în teritoriu. Dar, în schimb, este ca și cum sub umbrela SUA și a NATO. Atunci când interesele strategice se vor schimba brusc, tot SUA și NATO îi vor abandona pe ucraineni, mai ales pe cei 10.000, chiar în mâinile rușilor, ca să le scoată prostiile din cap, până ce SUA își realizează alte obiective strategice mai importante și mai urgente în noul context global. Și cu noi se va întâmpla identic și la fel atunci când situația globală se va schimba. Trump odată ne-a și spus pe față că, în caz de ceva, să ne descurcăm singuri cu vecinii, pentru că suntem vecini și trebuie să avem relații bune pentru pacea în regiune.
Inocularea „valorilor” alternative, ce nu se înscriu în valorile firești, naturale – de tipul LGBTQ, a familiilor fără copii, concubinajul și amantlâcul, începerea vieții sexuale la vârste necorespunzătoare, introducerea în sistemul educațional a valorilor alternative, apoi poate și a istoriei alternative, apoi și a sufletului alternativ – creează o adevărată armă de control a maselor mari de oameni printr-un număr mic de lideri, generos finanțați și întreținuți din afară, care servesc scopurile strategice ale acelei țări finanțatoare și ocrotitoare a tuturor acestor găști cu valori alternative în cap.
Toate acestea au ca fundament atât o bază științifică, cât și tehnologică – ingineria socială, neuropsihologia, NLP, fereastra Overton, psihosugestia în masă, energosugestia, psihotronica și altele, și sunt orientate către crearea omului de tip nou – personalul de serviciu.
Nu trebuie să așteptăm crearea omului nou în laborator, pentru că aceste tehnologii au creat deja suficienți oameni de serviciu pentru elite și aceștia sunt pretutindeni, din vârful statului până la omul care, de la prima oră, este la dugheana din sat, cu un păhărel de „turmentol” în mână.
Viitorul începe astăzi. Dacă nu facem nimic, în sensurile descrise mai sus, vom pierde trenul viitorului sau ne vom trezi cu toată țara în el, dar ca personal de serviciu, și vom împlini misiuni și sarcini tactice pentru realizarea obiectivelor strategice ale altora. Aceste obiective străine pot ținti chiar și spre lichidarea treptată a noastră, însă, până atunci, ne vom bucura ca proștii că suntem și noi totuși în tren și îi deservim pe cei mari, stăm pe lângă ei, îi salutăm și ne închinăm, și parcă și ei ne salută cu respect, până când va apărea scopul să scape de noi ca de un balast.
Și atunci, cu mâna noastră vom împlini alte măsuri tactice, menite să ne distrugă chiar pe noi.
Dar câte nu face omul de serviciu ca să primească o privire duioasă din partea stăpânului?
