Legile anti-bărbați și destrămarea echilibrului familial în Europa modernă.

Legile anti-bărbați și destrămarea echilibrului familial în Europa modernă.

Introducere.

În ultimele decenii, Europa a traversat o transformare juridică și culturală profundă în ceea ce privește raporturile dintre sexe și structura familiei. Sub egida „egalității de gen” și a „drepturilor individuale”, s-a produs o mutație treptată a sensului tradițional al familiei: dintr-o instituție a responsabilității reciproce, ea a devenit un contract juridic reglementat în detaliu de stat.

Deși scopul declarat al legislației moderne a fost eliminarea discriminării și protecția femeii, aplicarea practică a numeroaselor directive și norme europene a generat un dezechilibru inversat. În numele egalității, s-a instituit o asimetrie: bărbatul este adesea tratat de sistemul juridic ca parte potențial vinovată, iar femeia ca parte prezumat vulnerabilă.

Această lucrare își propune să analizeze, din perspectivă juridică, socială și psihologică, felul în care acest dezechilibru s-a produs și care sunt efectele sale asupra stabilității familiale, asupra rolului masculin și asupra identității culturale europene. Studiul are un caracter comparativ: analizează legislația și practicile Uniunii Europene în raport cu modelele tradiționale – românesc, ortodox și islamic – pentru a identifica unde s-a pierdut echilibrul natural dintre bărbat și femeie.


Capitolul I – Bărbatul dezarmat. Legile care au slăbit familia.

Legislația modernă europeană, născută din idealul egalității de șanse, a ajuns treptat să submineze echilibrul dintre sexe. În locul complementarității, a introdus competiția. În locul protecției reciproce, suspiciunea.

Pentru prima dată în istorie, bărbatul este tratat simultan ca privilegiat și ca suspect. În numele „egalității”, a fost construit un sistem juridic care îl dezarmează în domeniile unde odinioară avea răspundere și autoritate: în familie, în rolul de tată, în viața profesională și socială.

1. Mecanismul inversării.

Procesul nu a fost brutal, ci progresiv. Din anii 1970, legislațiile vest-europene au introdus sute de reglementări sub titlul de „protecție de gen”. Deși inițial justificate – întrucât femeile erau într-adevăr vulnerabile în multe privințe – aceste reglementări au fost extinse până la punctul în care au produs efecte contrare scopului originar.

Astfel, în multe state membre ale Uniunii Europene, custodia copiilor după divorț este acordată, în peste 80% din cazuri, mamelor (Eurostat, 2023). „Interesul superior al copilului” s-a transformat în practică într-o prezumție favorabilă mamei, iar tatăl a devenit o prezență secundară, redusă la drepturi de vizită.

În același timp, bărbatul poate fi îndepărtat din locuință printr-un simplu denunț de violență domestică, fără ca fapta să fi fost dovedită în instanță (Directiva 2012/29/UE). Măsura, justificată inițial pentru a proteja victimele, a creat posibilitatea unor abuzuri grave.

În plan economic, directivele privind diversitatea de gen (ex. Directiva 2022/2381/UE) impun cote obligatorii de femei în consiliile de administrație ale marilor companii. Intenția este de echilibrare statistică, însă efectul concret este excluderea bărbaților de la competiția liberă, nu pe criterii profesionale, ci de gen.

2. Efectul psihologic al neutralizării.

Pe termen lung, aceste mecanisme legale și culturale au produs un efect de dezorientare psihologică. Bărbatul modern se confruntă cu un conflict identitar: societatea îi cere să fie protector, dar îi interzice să decidă; îl încurajează să fie empatic, dar îl pedepsește dacă îndrăznește să conducă.

Sociologii (Farrell, 2019; Peterson, 2021) vorbesc despre „criza rolului masculin” – pierderea sentimentului de utilitate socială și familială. În familiile destrămate, acest fenomen este amplificat de marginalizarea juridică a tatălui: el nu mai are nici autoritate, nici sensul responsabilității.

3. Scopul mai adânc: destructurarea familiei.

Pe fundal, există un proces de deconstrucție socială: familia este privită nu ca o unitate de continuitate, ci ca o formă istorică depășită. Odată destrămată familia, rolurile devin interșanjabile, iar omul – un individ izolat, dependent de instituții.

Aceasta este esența noilor modele culturale promovate de Occident: nu egalitate, ci neutralizare.
O societate fără bărbat puternic și fără femeie devotată este o societate ușor de condus.

4. Contrastul oriental.

În contrast, sistemele tradiționale islamice și ortodoxe păstrează o ordine ierarhică funcțională.
Femeia este considerată mare nu pentru că domină, ci pentru că își împlinește rolul de mamă și sprijin al bărbatului.
Supunerea ei nu este o sclavie, ci o formă de încredere în ordinea stabilită de Dumnezeu.

În aceste culturi, rolurile sunt clare, iar complementaritatea este sursa stabilității. Europa a pierdut această ordine, înlocuind-o cu o competiție între sexe care distruge exact ceea ce ar trebui să unească: familia.

Capitolul II – Legislația europeană și dezechilibrul de gen în practică.

1. De la egalitate la ideologie

În Uniunea Europeană, conceptul de „egalitate de gen” s-a transformat treptat dintr-un principiu juridic de corectare a inegalităților reale într-un instrument ideologic cu efecte structurale.
Începând cu Directiva 2006/54/CE („privind aplicarea principiului egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei”), Uniunea a construit un cadru normativ care impune statelor membre o serie de măsuri de „corecție socială”.

Deşi scopul declarat este protecția femeii împotriva discriminării, aceste măsuri au generat în practică o asimetrie juridică: bărbatul a devenit prezumatul agresor, iar femeia prezumata victimă.
Astfel, egalitatea formală a condus la inegalitate aplicată.

Fenomenul este observabil în patru domenii majore:
– custodia și locuința familială;
– ordinele de protecție și prezumția de vinovăție;
– concediul parental și politicile de muncă;
– definirea subiectivă a hărțuirii.


2. Custodia și locuința familială.

Conform statisticilor Eurostat (2023), peste 82% dintre custodii unice în Uniunea Europeană sunt acordate mamelor, iar în doar 6–7% dintre cazuri copiilor le este acordată custodia tatălui.
Această realitate contrazice principiul egalității parentale consacrat de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În România, articolul 324 din Codul civil privind „atribuirea beneficiului locuinţei conjugale” instituie, de facto, o prezumție favorabilă soției atunci când există copii minori: criteriul decisiv devine „interesul superior al copilului”, care se suprapune aproape invariabil cu domiciliul mamei.

Rezultatul este o marginalizare instituționalizată a tatălui.
El rămâne contribuabil financiar, dar este exclus din viața zilnică a copilului, pierzând treptat rolul de autoritate morală.


3. Ordinele de protecție și prezumția de vinovăție.

Directiva 2012/29/UE privind protecția victimelor impune statelor membre obligația de a acorda „protecție imediată” unei persoane care se declară victimă a violenței domestice.
În practică, aceasta permite emiterea de ordine de restricție provizorii, adesea fără audierea părții acuzate.

Deși intenția este nobilă – prevenirea violenței –, efectul secundar este instaurarea unei prezumții de vinovăție masculină.
În numeroase cazuri, bărbatul este scos din locuință înainte ca faptele să fie verificate.
În Spania, Legea Organică 1/2004 definește violența de gen exclusiv ca violență a bărbatului asupra femeii, ceea ce încalcă principiul neutralității de gen al dreptului penal.


4. Concediul parental și intervenția ideologică.

Directiva 2019/1158/UE prevede concedii parentale plătite pentru ambii părinți, însă introduce o clauză de „zile netransferabile” – fiecare părinte trebuie să utilizeze un număr minim de zile, altfel familia pierde beneficiul.
Deși această măsură pare echitabilă, ea limitează libertatea de decizie a familiei, transformând o alegere personală într-o obligație ideologică.
Statul decide cum trebuie împărțită grija copiilor, în locul părinților înșiși.


5. Definirea subiectivă a hărțuirii.

Directiva 2002/73/CE definește hărțuirea sexuală drept „orice comportament nedorit cu conotație sexuală care are ca efect lezarea demnității persoanei”.
Această formulare mută accentul de la intenția obiectivă a acuzatului la percepția subiectivă a reclamantului.
În consecință, un compliment, un gest sau o glumă pot fi calificate drept „abuz” dacă persoana vizată le percepe ca atare.

Această subiectivizare a normei creează insecuritate juridică și descurajează interacțiunea naturală între sexe, generând o cultură a autocenzurii masculine.


6. Efectul cumulativ.

Combinarea acestor patru tipuri de reglementări produce o redefinire completă a masculinității în context european:
– tatăl este marginalizat în familie;
– soțul este suspectat preventiv;
– bărbatul de la locul de muncă este supravegheat comportamental;
– iar libertatea lui de decizie este înlocuită de obligația conformității ideologice.

În timp, acest cumul de efecte juridice duce la un fenomen psihologic și social de autoinhibare masculină.
Bărbatul european învață să evite implicarea, inițiativa și responsabilitatea – domenii care îl expun inevitabil riscului juridic.


7. Concluzie parțială.

Ceea ce trebuia să fie o corecție istorică s-a transformat într-un dezechilibru sistemic.
Legea, în loc să protejeze ambele sexe, a ajuns să le opună.
În această nouă paradigmă, familia nu mai este spațiul cooperării, ci al concurenței legale.

Capitolul III – Echilibrul pierdut. Modelele tradiționale de drept și familie.

1. Ideea de ordine în sistemele tradiționale

În sistemele juridice tradiționale, familia nu era o entitate contractuală, ci o unitate organică a ordinii sociale.
Bărbatul și femeia nu erau egali în sens aritmetic, ci complementari.
El reprezenta ordinea, protecția și continuitatea, iar ea – viața, creșterea și interiorul.
Această distribuție nu era o ierarhie a valorii, ci una a responsabilității.

În dreptul bizantin și în cel românesc clasic (inspirat din el), căsătoria era considerată sacrament, nu simplu contract.
Autoritatea bărbatului nu era un privilegiu, ci o obligație juridică: el era dator să asigure întreținerea familiei și să răspundă pentru buna rânduială a casei.
Femeia, la rândul ei, avea datoria fidelității și a grijii față de gospodărie, beneficiind în schimb de protecție juridică deplină.

În Codul civil român din 1864 (inspirat din Codul napoleonian), termenul „cap al familiei” desemna exact această corelare între autoritate și răspundere.
Cel care conducea purta întreaga vină în caz de abuz sau eșec, iar cel protejat avea obligația loialității.
A fost un sistem ierarhic, dar stabil – pentru că responsabilitatea și dreptul erau proporționale.



2. Modelul ortodox.

În tradiția ortodoxă, familia era privită drept „biserica mică a casei”.
Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilia XX pe Efeseni, afirmă că „bărbatul i se dă femeii nu ca stăpân, ci ca slujitor al iubirii și al jertfei”.
Această teologie a ierarhiei iubirii plasează responsabilitatea supremă asupra bărbatului: el este „cap” doar în măsura în care își dă viața pentru familie.

Prin urmare, puterea masculină era definită prin sacrificiu, nu prin dominație.
Femeia, în acest cadru, nu era inferioară, ci centrul spiritual al casei.
Complementaritatea teologică garanta stabilitatea socială, iar rolurile clar delimitate preveneau conflictul de autoritate.


3. Modelul islamic.

În dreptul islamic (fiqh), familia este construită pe conceptul de qiwāmah – responsabilitatea bărbatului de a proteja și întreține femeia (Coran, 4:34).
Aceasta nu presupune superioritate morală, ci o ordine de funcții: bărbatul furnizează siguranță materială, femeia oferă siguranță afectivă.

Femeia musulmană are drepturi patrimoniale distincte (poate deține proprietăți, moșteni, administra averea), dar nu are obligația de întreținere a familiei.
Supunerea ei este simbolică – expresia unei încrederi într-o ordine mai înaltă, nu a unei inferiorități.
În acest cadru, stabilitatea derivă din claritatea rolurilor.



4. Comparativ: ordinea ierarhică vs. ordinea ideologică.

Dacă în vechile sisteme dreptul era organic (derivat din tradiție și teologie), dreptul modern european este constructivist (creat de stat pentru a remodela realitatea socială).
Această trecere de la legea naturală la legea ideologică a produs o inversare a fundamentelor:
– în locul responsabilității, accentul a fost mutat pe drepturi;
– în locul complementarității, pe concurență;
– în locul rânduielii, pe fluiditate.

Tradițiile ortodoxe și islamice, în ciuda diferențelor de formă, păstrează o axă comună: ordinea verticală a familiei.
Occidentul modern a adoptat o ordine orizontală, unde totul trebuie negociat, inclusiv natura însăși a rolurilor.
Această negociere permanentă a identităților duce la instabilitate și oboseală socială.


5. Lecția pierdută.

Europa a pierdut sensul ierarhiei ca instrument de echilibru.
În încercarea de a elibera femeia, a eliberat-o și de sensul ei; în încercarea de a tempera bărbatul, l-a deposedat de autoritate.
Astfel, cei doi nu se mai completează, ci se neutralizează reciproc.

Societățile tradiționale, cu toate limitările lor, ofereau o logică a locului și a rostului.
Cultura modernă, în numele libertății, a produs o generație fără loc și fără rost.

Capitolul IV – Consecințele culturale și psihologice ale dezechilibrului legislativ asupra bărbatului european

1. Context general.

Transformările juridice și culturale din ultimele decenii au produs o modificare structurală a identității masculine.
Prin acumularea de norme și politici publice orientate unilateral spre protecția femeii, bărbatul european a fost împins într-o poziție defensivă: suspectat, descurajat și, treptat, deposedat de autoritate.

Sociologii contemporani (Farrell, 2019; Bourdieu, 1998; Peterson, 2021) vorbesc despre o criză a masculinului: o pierdere colectivă a sensului și a demnității în raport cu propria natură și rolul social.
Această criză nu este metaforică, ci măsurabilă în indicatori psihologici, demografici și culturali.


2. Efectele psihologice asupra bărbatului contemporan.

a) Depresia și sinuciderea masculină

Conform Eurostat (2020), 77,1% dintre sinuciderile înregistrate în Uniunea Europeană au fost comise de bărbați.
Aceeași proporție se menține constant de peste un deceniu.
România urmează același model, cu un raport de 4 bărbați la 1 femeie.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 2023) subliniază că principalele cauze sunt:
– pierderea statutului familial (divorț, separare, pierderea custodiei);
– lipsa sprijinului emoțional și a rețelelor de suport;
– stigmatul vulnerabilității masculine;
– sentimentul de inutilitate socială.

Într-o cultură în care bărbatul nu mai este recunoscut pentru capacitatea de a susține și proteja, criza identitară devine clinică.

b) Sindromul retragerii

Fenomenul hikikomori, observat inițial în Japonia, se extinde în Europa sub forma retragerei masculine din interacțiunea socială.
Tinerii bărbați evită căsătoria, relațiile stabile și competiția profesională.
Potrivit unui sondaj OECD (2023), peste 30% dintre tinerii sub 35 de ani declară că „nu văd niciun avantaj” în întemeierea unei familii.

Cauzele identificate sunt: teama de eșec juridic, presiunea socială și lipsa de recompensă morală pentru comportamentele masculine tradiționale (sacrificiu, muncă, protecție).

c) Infantilizarea socială

Sociologii germani (Institut für Männerarbeit, 2022) vorbesc despre fenomenul de adolescență prelungită: întârzierea maturizării afective și a asumării rolurilor de adult.
Lipsa responsabilității juridice și morale reale duce la o generație de bărbați dependenți de aprobare externă, incapabili să exercite autoritate sau să decidă autonom.


3. Efectele demografice și sociale.

a) Scăderea natalității.

Europa are în prezent cea mai scăzută rată de fertilitate din lume – 1,48 copii/femeie (ONU, World Population Prospects, 2024).
România se află la 1,6; Italia și Spania coboară sub 1,3.
Aceste valori sunt sub pragul de înlocuire generațională (2,1).

Scăderea natalității este corelată direct cu prăbușirea căsătoriilor și creșterea numărului de copii născuți în afara lor (42% în UE – Eurostat, 2023).
Factorul determinant nu este sărăcia, ci neîncrederea între sexe.
Când căsătoria devine un risc juridic, iar paternitatea o datorie fără drepturi, decizia de a avea copii devine tot mai puțin rațională.

b) Criza paternității.

Custodia aproape exclusiv maternă a generat o generație de copii fără prezență paternă constantă.
Studiile OECD (2021) arată că absența tatălui este asociată cu:
– dublarea riscului de abandon școlar;
– creșterea cu 40% a delincvenței juvenile;
– incidență mai mare a depresiei și anxietății la adolescenți.

Tatăl nu este doar disciplină, ci echilibru: el conferă copilului reperele limitelor și ale realității.
Fără el, copilul rămâne captiv într-o lume emoțională unilaterală, dominată de nevoia de aprobare și de anxietate.

c) Efectul economic.

Politicile de „diversitate de gen” (gender quotas) în marile companii europene impun cote minime de femei în funcții de conducere.
Deși prezentate ca progres social, aceste politici produc discriminare inversă: bărbați calificați sunt excluși nu pentru lipsa competenței, ci pentru corectitudine statistică.
Aceasta amplifică sentimentul de inutilitate și frustrare, afectând productivitatea și coeziunea internă a echipelor.


4. Efectele culturale și educaționale.

a) Dispariția modelelor masculine

Mass-media europeană contemporană a transformat figura bărbatului în obiect de ironie sau potențial agresor.
Modelele eroice sau paterne sunt înlocuite cu caricaturi: bărbatul incapabil, ridicol, nehotărât.
Această reprezentare constantă produce un proces de auto-negare culturală: tinerii nu mai au repere de demnitate, curaj și sacrificiu.

b) Educația diferențiată.

Sistemul educațional european, tot mai orientat spre cooperare și verbalizare, favorizează în mod natural profilul cognitiv feminin.
Conform Eurostat (2022), 63% dintre absolvenții de facultate din UE sunt femei.
Băieții sunt mai frecvent catalogați drept „problematici” sau „hiperactivi”, iar sistemul pedagogic nu mai cultivă curajul, inițiativa sau competiția – elemente definitorii ale dezvoltării masculine.

Rezultatul este o feminizare structurală a culturii academice și o diminuare a încrederii băieților în propriul potențial.

5. Concluzie.

Europa se confruntă cu o criză a identității masculine fără precedent.
Bărbatul modern nu mai este lider, nici tată, nici reper. Este contribuabil, suspect și consumator.
În lipsa unui rol clar, se retrage din viața publică și familială.

Egalitatea de gen, în forma actuală, a devenit o ideologie a compensării, nu un instrument de echilibru.
Iar o societate care își neutralizează bărbații își anulează propriul instinct de supraviețuire.

Capitolul V – Reconstrucția echilibrului dintre bărbat și femeie

1. Principiul simetriei responsabilităților.

Restabilirea echilibrului nu presupune întoarcerea la patriarhat, ci la simetria responsabilităților.
Egalitatea autentică nu constă în identitate de roluri, ci în echivalență de obligații.
Orice reformă juridică viitoare ar trebui să se bazeze pe trei axe:

neutralitate reală a legislației familiale;

proporționalitate între drepturi și datorii;

restabilirea rolului patern ca element de stabilitate socială.


În plan practic, aceasta ar însemna: criterii identice pentru custodia copiilor și pentru atribuirea locuinței după divorț;
evaluarea obiectivă a veniturilor ambilor părinți;
și eliminarea prezumțiilor automate bazate pe gen.


2. Revizuirea politicilor de protecție.

Legile privind violența domestică și egalitatea de gen trebuie revizuite periodic din perspectiva echilibrului juridic, nu doar a protecției unei singure categorii.
Este necesară introducerea unor mecanisme de control:

audierea rapidă a ambelor părți înainte de emiterea unui ordin de restricție;

sancționarea denunțurilor false;

consiliere psihologică accesibilă ambilor parteneri.


Scopul protecției trebuie să fie reconcilierea, nu pedepsirea unilaterală.


3. Reabilitarea rolului patern.

Tatăl nu trebuie perceput ca variantă secundară a mamei, ci ca pilon distinct al echilibrului familial.
Pentru aceasta, sunt necesare politici publice care să încurajeze implicarea lui fără constrângeri artificiale:

instituirea custodiei partajate ca regulă generală, nu excepție;

concedii parentale flexibile și transferabile între părinți;

campanii publice care să promoveze imaginea tatălui responsabil, nu a celui absent.


Un copil are nevoie de două forme de iubire: cea necondiționată a mamei și cea formativă a tatălui.
Fără amândouă, echilibrul interior al generației următoare este compromis.


4. Educația pentru complementaritate.

Educația europeană trebuie să reintegreze ideea de diferență constructivă între sexe.
În locul ideologiei uniformizării, ar trebui cultivată recunoașterea naturii complementare:
femeia are vocația empatiei și a legăturii, bărbatul – vocația limitei și a protecției.
Ambele sunt esențiale pentru dezvoltarea copilului și pentru stabilitatea comunității.

Reforma educației ar trebui să includă module despre psihologia diferențiată, istoria familiei, etica responsabilității și valoarea colaborării între sexe.


5. Reumanizarea discursului public.

Mass-media și spațiul cultural au datoria de a abandona stereotipurile care caricaturizează bărbatul și victimologizează femeia.
E nevoie de modele masculine pozitive – profesori, părinți, mentori, eroi civici – care să redea tinerilor imaginea demnității masculine.
În paralel, trebuie cultivate modele feminine care să ilustreze forța blândeții și respectul reciproc.

Un discurs echilibrat nu înseamnă competiție între sexe, ci cooperare pentru sens.


6. Sprijin psihologic și comunitar.

Statele europene trebuie să dezvolte rețele de consiliere pentru bărbați în criză – divorț, pierderea custodiei, depresie.
Germania, Suedia și Olanda au deja asemenea centre (Men’s Counseling Networks, 2022).
Aceste programe reduc semnificativ riscul de sinucidere și marginalizare (OMS, 2023).
România și alte țări din est pot adapta aceste modele fără ideologie, ca formă de igienă socială.


7. Reconectarea spirituală.

Dincolo de legi și statistici, reconcilierea dintre bărbat și femeie este o chestiune spirituală.
O familie nu se poate menține prin norme, ci prin credință, încredere și sens comun.
Bărbatul își recapătă autoritatea prin responsabilitate, iar femeia – demnitatea prin respect reciproc.
Religia, psihologia și cultura trebuie să lucreze împreună pentru a reface unitatea distrusă de ideologie.


8. Concluzie generală.

Europa nu are nevoie de o revoluție a bărbaților, ci de o reformă a echității.
Egalitatea reală presupune recunoașterea diferenței.
Societatea care încearcă să suprime polaritatea masculin-feminin se condamnă la sterilitate morală și biologică.

Redarea sensului familiei înseamnă restaurarea unei ierarhii a valorilor:
iubirea deasupra orgoliului,
responsabilitatea deasupra dreptului,
ordinea deasupra haosului.

Numai pe acest temei poate renaște echilibrul între femeie și bărbat — nu ca adversari, ci ca două jumătăți ale aceluiași întreg.


Bibliografie selectivă.

1. Eurostat (2020). Deaths by suicide down by almost 14% in a decade. ec.europa.eu/eurostat


2. Eurostat (2023). Young people – family and society. ec.europa.eu


3. Eurostat (2023). 42% of births in the EU are outside marriage. ec.europa.eu


4. Eurostat (2024). Demography of Europe – 2024 edition. ec.europa.eu


5. United Nations DESA (2024). World Population Prospects 2024: Summary of Results. population.un.org


6. OECD (2023). Family Database – SF3.2: Family dissolution and children. webfs.oecd.org


7. OECD (2021). Children in lone-parent families. oecd.org/social


8. OMS (2023). Suicide worldwide: Global Health Estimates. who.int


9. Farrell, W. (2019). The Boy Crisis: Why Our Boys Are Struggling and What We Can Do About It. BenBella Books.


10. Peterson, J. (2021). Beyond Order: 12 More Rules for Life. Random House.


11. Bourdieu, P. (1998). La domination masculine. Éditions du Seuil.


12. Institut für Männerarbeit (2022). Jungen und Männer in der Gesellschaft. Berlin.


13. Men’s Counseling Networks (2022). Annual Report on Male Mental Health Programs in Europe.


14. Directive 2006/54/CE – privind aplicarea principiului egalității de șanse între bărbați și femei.


15. Directive 2012/29/UE – privind protecția victimelor infracțiunilor.


16. Directive 2019/1158/UE – privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.


17. Directive 2022/2381/UE – privind echilibrul de gen în consiliile de administrație.


18. Codul civil român (Legea nr. 287/2009, actualizată 2024).

Anatol Basarab.