Crăcănata intre doua ideologii.

Crăcănata e acel specimen social care are libertatea să atace pe oricine, oricând și în orice mod — dar dacă îi răspunzi, se dă victimă instant.
Ea poate jigni, ironiza, înjura, provoca, agresa verbal fără rușine.
Dar dacă o pui la punct cu o replică logică sau cu un adevăr incomod, brusc se agită psihomotoriu, urlă că ești „violent”, „needucat”, „agresiv”, „misogin”, „narcisist” și „promotor de ură”.

Ea poate umili bărbații – tu nu ai voie să o contrazici.
Ea poate râde de corpul tău, de mintea ta, de emoțiile tale – dar dacă faci o glumă despre ea, „ai traume și complexe”.
Ea poate scrie pe internet că „toți bărbații sunt niște porci” – și lumea îi dă like.
Dar dacă tu spui că „nu toate femeile sunt regine”, devii o problemă publică.

Crăcănata trăiește într-o bulă de auto-legitimitate, unde tot ce face e justificat „pentru că e femeie”.
Este produsul unei epoci în care victimizarea a devenit monedă de putere.

Se comportă ca un agresor cu pălărie de martir.
Lovește prima, dar se plânge prima.
Provoacă scandal, apoi face atac de panică.
E teatru hormonal combinat cu ideologie prost digerată.

Și, mai grav, nu are simțul oglinzii.
Nu-și vede propriile ieșiri, propriul ton, propria ură.
Ea doar „reacționează”. Ea „se apără”.
Ea „are dreptate pentru că a suferit”.
Ea e sfântă prin gen, nu prin caracter.

Dar adevărul e simplu:
Crăcănata nu luptă pentru drepturi. Luptă pentru dominație.
Nu vrea egalitate. Vrea control.
Nu caută înțelegere. Caută supunere.

Și dacă nu o obține, devine isterică și acuzatoare.
Apoi scrie pe Facebook că toți bărbații sunt fragili și că lumea e nedreaptă cu „femeile puternice”.
Când de fapt… nu e puternică deloc.
E doar tare-n gură și slabă în adevăr.

Anatol Basarab.