Nu glorific nimic. România e un accident istoric între două imperii care au obosit
De ce declar acest lucru
În contextul actual, în care exprimarea liberă este tot mai îngust reglementată, simt nevoia să mă protejez.
Legea nr. 157/2018, care modifică OUG 31/2002, interzice în România:
glorificarea unor persoane sau ideologii considerate responsabile de crime împotriva umanității,
promovarea Mișcării Legionare,
și orice discurs interpretabil ca aprobare, justificare sau minimalizare a unor fapte istorice sensibile.
Această lege — oricât de bine intenționată s-ar pretinde — este atât de vagă, încât poate transforma o opinie, un citat sau o reflecție într-o potențială infracțiune.
Nu se mai face distincție între analiză istorică, admirație personală, cercetare academică și propagandă.
Așadar, realitatea m-a învățat:
Nu ce să gândesc, ci ce să evit.
Nu ce să simt, ci ce să ascund.
Nu ce să iubesc, ci ce să tac.
DECLARAȚIE PUBLICĂ
Eu, Anatol Basarab, nu glorific nimic și pe nimeni din istoria românilor.
Nu admir nici un voievod, nici un sfânt, nici un martir, nici un luptător.
Nu evoc nici o bătălie, nici un ideal, nici o jertfă.
Nu prețuiesc nici o tradiție, nici un simbol, nici o figură istorică.
Nu glorific.
Nu evoc.
Nu risc.
Nu pentru că nu aș avea ce.
Ci pentru că nu am voie.
Pentru că trăiesc într-o țară în care admirația a devenit o potențială ilegalitate.
În care să pomenești un om cu coloană vertebrală e mai periculos decât să promovezi degenerarea.
În care să te închini la o cruce te face reacționar, dar să te pleci în fața algoritmului te face „european”.
DE CE TĂCEM
Astăzi, nu mai tăcem din decență.
Tăcem din frică.
Frica de a fi confundați.
Frica de a fi raportați.
Frica de a fi interpretați.
Frica de a fi linșați mediatic pentru un cuvânt scos din contextul sufletului nostru.
Azi, tăcerea e un act de supraviețuire.
CE ÎNVAȚĂ COPILUL ROMÂN
Copilul român de azi nu va mai avea voie să admire nimic.
Nu un domnitor, că poate a fost dur.
Nu un sfânt, că poate e exclusivist.
Nu un erou, că poate a avut o greșeală.
Nu un conducător, că poate a făcut o alegere greșită.
Copilul român va fi învățat să compare, să judece trecutul cu ochelarii ideologiei curente,
să se rușineze că aparține unei culturi,
să nu mai simtă mândrie — ca să nu supere.
ÎNTREBĂRI PE CARE LE ADRESEZ PUBLIC
Cine are voie să fie glorificat în România?
Dacă Eminescu e prea ortodox,
Brâncuși prea simbolic,
Mircea cel Bătrân prea militar,
Regii prea monarhiști,
Antonescu interzis,
Ceaușescu condamnat,
Țăranii ignorați,
Preoții marginalizați,
Martirii trecuți sub tăcere…
Pe cine mai avem voie să admirăm?
Dați-ne o listă oficială, legală, aprobată.
Ca să nu greșim. Ca să nu glorificăm retroactiv pe cineva interzis.
CLARIFICĂRI PENTRU CEI CARE MĂ ACUZĂ
-Exagerezi. Nu e chiar așa grav.
Nu e nevoie de închisoare. E suficientă frica.
Raportări. Blocări. Denunțuri. Vizite. Autocenzură.
-Vrei de fapt să glorifici persoane interzise.
Fals. Nu am glorificat pe nimeni.
Faptul că suspectați glorificare acolo unde nu există, arată cât de mult s-a restrâns gândirea.
-Poți glorifica figuri moderne. Europene. Tolerante.
Mulțumesc. Dar admirația nu se face la comandă.
Dacă trebuie să glorific doar ce mi se aprobă, nu e admirație.
E propagandă.
Ce fel de român nu-și mai respectă trecutul?
Un român care nu mai are voie.
Care a fost învățat că e suspect dacă rostește un nume greșit.
Care tace nu pentru că uită, ci pentru că îl doare prea tare ce i s-a interzis să spună.
Prin urmare:
România este oficial o țară fără trecut demn de pomenit.
Fără eroi oficiali. Fără repere asumate. Fără dreptul la admirație națională.
Avem voie doar: – să regretăm,
– să tăcem,
– să ne cerem scuze,
– și să nu glorificăm nimic.
Iar când nimic nu mai poate fi glorificat,
nimic nu mai merită apărat.
Nici limba. Nici credința. Nici patria.
Și-atunci devenim o populație fără rădăcini,
care nu se mai teme să moară,
dar se teme să spună că a existat.
Eu, Anatol Basarab, nu glorific nimic și pe nimeni din istoria românilor.
Nu din rușine. Ci din luciditate.
Nu din slăbiciune. Ci din înțelegerea perfectă a riscului de-a mai vorbi cu glas tare.
Nici despre Ceaușescu nu mai ai voie să spui nimic.
A fost împușcat fără proces real, dar interzis și după moarte.
Nu ai voie să-l admiri.
Nici să-l explici.
Nici măcar să-l compari.
Dacă spui că a construit — glorifici dictatura.
Dacă spui că a distrus — n-ai voie să întrebi de ce nu l-a judecat nimeni corect.
Nu ai voie nici să condamni corect, nici să înțelegi complet.
Ai voie doar să repeți lozinci: „A fost rău. Treci mai departe.”
Așa s-a închis și memoria.
Și gândirea.
Și libertatea de a judeca cu mintea ta.
Nu Ceaușescu e interzis.
Ci dreptul tău de a înțelege ce a fost.
Slavă lipsei de slavă.
Trăiască tăcerea prudentă.
Jos trecutul! Sus algoritmul! Traiasca progresismul luminos! Uraaa.
Anatol Basarab.
0 comentarii