COSMOLOGIA ESENȚEI: O TEOLOGIE A UNITĂȚII, CONTRARIILOR ȘI SINTEZEI

COSMOLOGIA ESENȚEI: O TEOLOGIE A UNITĂȚII, CONTRARIILOR ȘI SINTEZEI

PREAMBUL – SCOPUL ACESTEI LUCRĂRI

Această lucrare este un manifest spiritual, o hartă teologică și simbolică pentru sufletul contemporan care simte că trăiește într-o lume fracturată între aparență și adevăr, între emoție și realitate, între minciună frumoasă și Adevăr neiertător. Este o călătorie inițiatică prin simboluri, logică, poezie și revelație.

Nu este o dogmă nouă, ci o chemare la trezvie. Nu este o ideologie, ci o încercare de a limpezi tensiunile esențiale ale lumii: Trup și Lucrare, Da și Nu, O și Nimic, Dumnezeu și Diavol.

Aceast text nu cere adeziune, ci introspecție. Nu oferă promisiuni, ci pune întrebări. Și nu pretinde Adevărul – ci invită să-L întâlnești.

GLOSAR SIMBOLIC (pentru o lectură clară)

Adevărul – ceea ce este, necosmetizat, viu, neiertător. Însuși Dumnezeu.
Idealul – ceea ce pare frumos dar e mort; vis, minciună confortabilă. Reflecția Diavolului.
Trupul – forma pasivă, spațiul, femeia, câmpul de manifestare.
Lucrarea – energia activă, timpul, bărbatul, voința divină.
Esența – sursa vie, dincolo de timp și spațiu. Nu formă, ci izvor.
O – simbolul Esenței: gaură, izvor, început, punct, întreg.
1-2-3 – secvența vieții: Adevăr, Minciună, Cale. Teză, Antiteză, Sinteză.
Timpul – realitatea prezentă, vegherea Treimii.
Spațiul – iluzia, somnul Treimii.
Chipul – Persoana vie, imaginea Domnului.
Diavolul – imitația fără esență, spațiul gol, orbire lucioasă.
Moara – sistemul divin de judecată și transformare prin Adevăr și Ideal.

INTRODUCERE – MOARA DOMNULUI ȘI FALSUL IDEAL AL DIAVOLULUI

Oamenii se tem de Diavol. Îl pictează în roșu, cu coarne, coadă și glume proaste. Dar nu se tem de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu urlă, nu sperie, nu minte. Dumnezeu doar rostește Adevărul. Și Adevărul e cel mai înspăimântător lucru din lume.

Nu Diavolul ar trebui să ne cutremure, ci Adevărul care nu iartă. Judecata care nu se negociază. Legea care nu se modifică prin emoție.

Adevărul este Dumnezeu. Dar Diavolul este Idealul. Adevărul e crud, dar viu. Idealul e frumos, dar mincinos. Omul modern caută o poveste confortabilă, nu Adevărul. Caută să fie bun, iubit, iluminat – fără să moară în sine. Dar Adevărul cere moarte. Moartea ego-ului, a iluziilor.

Adevărul trezește. Idealul adoarme.

Dumnezeu este Raz – Răză, Emanare, Multiplicitate. Diavolul este Ob – orbire, rotire în gol.

Aceste două pietre – Adevărul și Idealul – sunt Moara Domnului. Acolo suntem măcinați. Timpul e râul. Sufletul e bobul. Și doar în Trei e ieșirea:

• Unul – Adevărul
• Doi – Minciuna
• Trei – Calea dintre ele

Totul depinde de ce iubești mai mult: Groaza Adevărului sau frumusețea mincinoasă a Idealului?

PARTEA I – TRUPUL ȘI LUCRAREA: UNITATEA CONTRARIILOR

Femeia este Trupul, Spațiul, Câmpul. Bărbatul este Lucrarea, Puterea, Timpul.

„Dumnezeu este întâlnirea dintre Bărbat și Femeie, Trup și Lucrare, Unul.”

Diavolul este cel ce multiplică, dar fără Esență. Dumnezeu este sămânța. Diavolul este câmpul fără rod. Timpul și Spațiul sunt vase; Esența este viață.

„Esența nu este Timp, nici Spațiu. Ea este Vie.”

PARTEA II – CHIPUL ȘI LITERA „O”: MIJLOCUL VIU AL REALITĂȚII

Chipul este imaginea vie a Domnului. Simbolul central este O – Gaură, Izvor, Forma Esenței. O este Totul și Nimicul.

„Ia stiloul și desenează o gaură. Ce a ieșit? O!”

O conține în ea Ou, Os, Or – geneză, axă, semănător. Din Mijloc izvorăște Timpul, care devine Spațiu. Spațiul, umplut, devine Punct.

„Orice chip se creează în Trupul și Lucrarea Chipului – Treimea, care este O.”

PARTEA III – DA ȘI NU: TOTUL, NIMICUL ȘI TREIMEA

Dumnezeu este Da – Unul, Afirmarea, 1.
Diavolul este Nu – Doi, Negația, 2.
Esența este amândouă – taina dintre ele.

„Domnul este și Este, și Nu Este. Aceasta este Totul și Nimicul.”

• 1 și 0 – logică binară
• 1 și 2 – teza și antiteza
• 3 – sinteza, viața

„Așa cum în valsul sacru 1, 2, 3 – se creează viața, tot astfel: teza, antiteza și sinteza dau naștere devenirii.”

PARTEA IV – REFLECȚII FILOSOFICE ȘI SPIRITUALE

Heraclit: „Drumul în sus și în jos e același.”
Platon: Ideile sunt reale, lumea e reflex.
Maxim Mărturisitorul: Hristos unește toate dualitățile.
Isihasmul: energiile necreate dau viață.

A trăi în Timpul Treimii înseamnă Prezență. A trăi în Spațiul neputincios e rătăcire. Trezvia și rugăciunea ne ancorează în Tot.

În toate lucrurile, Chipul Domnului este prezent. În toate opozițiile, O le cuprinde.

Adevărul cere martiri. Idealul fură suflete. Dar Moara Domnului macină neîncetat. Iar Cine înțelege Treimea și alege Calea, devine viu.

„Tot ce este, se naște din Esență, dintr-odată, mereu din Mijloc. În lume nu a fost, nu este și nu va fi altceva.”

PARTEA V – OGLINDA TREIMII ȘI LEGEA TRANSFORMAȚIEI (Versiune finală completată)

Legile – între simplu și complex

Dacă Treimea este Una, Lumea este simplă.
Dacă Unul este format din Trei, Lumea este complexă.

Paradoxul: Lumea este dumnezeiește simplă și diavolește complexă. Dar și invers – uneori diavolește simplă, dumnezeiește complexă. Sensul nu e static, ci relațional.

Legea originară – Totul e făină și suferință

Totul în lume este făina Morii Domnului – care macină fără părtinire și fără oprire. Domnul este frumos și înspăimântător. Adevărul și Idealul sunt pietrele care frământă ființa.

Rugăciunea – este cererea de a fi măcinat drept, „dumnezeiește”, prin Moară.

Metafora morii și taina transformării

Moara are două pietre: una fixă, alta în mișcare.
Piatra de sus se rotește – ea este Timpul.
Piatra de jos – Spațiul.
Între ele – bobul: Persoana.
În mijloc – Gaura, vidul, unde se introduce Axa. Acolo se umple nimicul, acolo începe Totul.

Puterea se naște când golul este umplut. Când Esența pătrunde Forma.

Astfel, bărbatul umple cu Timp lumea femeii – Spațiul. Iar bărbatul este, la rândul său, umplut cu Esență de Domnul.

Fără aceste două pietre – egale, dar diferite – nu există transformare. De aceea Domnul a pus împreună: Bărbat și Femeie, Adevăr și Ideal – veșnic în polaritate, dar unite în scop.

Legea primordială – „Da este Nu, Nu este Da”

Aceasta este taina dialectică a Treimii:

• A spune „Da” înseamnă uneori a renunța.
• A spune „Nu” poate însemna o afirmare profundă.

Pentru cel înțelept pare confuz; pentru cel simplu, este clar. Este legea oglinzii: realul și iluzoriul sunt despărțite de o limită de percepție.

Taina oglinzii – Mediu și Mijloc

Reflexia este atributul Femeii. Ea naște, reflectă, extinde Spațiul. Bărbatul – Timpul – aduce mișcarea, direcția. Dar esența celor doi este una singură: Chipul Domnului.

În Treime nu există exterior. Totul este în interior – în Mediu și în Mijloc. Oglinda nu e între „alții”, ci în tine.

Oglinda Treimii – Timpul, Spațiul și Domnul

În oglindă se înfruntă două fețe ale Treimii: Dumnezeu și Diavolul – Ob și Raz – Timpul și Spațiul.

Însă oglinda nu reflectă pe ei, ci Chipul: Domnul.

Toate lumile create sunt reflexii ale acestui Chip. Fiecare ființă este o miniatură a Domnului.

Nu confunda pe Dumnezeu și Diavolul cu oameni – sunt Forțe, Principii. Dar Chipul – este viu, Esență personală. În tine și în toți.

Oglinda lumii – reflexie, distorsiune și cunoaștere

Orice oglindă reflectă, dar mereu deformat:

• stânga devine dreapta,
• dreapta devine stânga,
• dar sus și jos rămân stabile.

Acesta este sensul lumii: distorsiunea egalului, iluzia metamorfozei. Așa se cunosc Dumnezeu și Diavolul. Privesc în același Chip, își oferă reciproc Timpul și Spațiul – prin Domnul, Medierea.

Aceasta este Legea vieții:

Trei, Moară, trei.
Viața se-treimește prin Treime.

PARTEA VI – CRUCEA TREIMII ȘI LEGEA HAOSULUI CREATIV

Crucea și Oglinda: Dumnezeu – Diavol – Domnul

Crucea apare în Treime atunci când Timpul și Spațiul (Dumnezeu și Diavolul) sunt priviți unul prin celălalt, dar nu se pot contopi. Ei sunt mereu opuși, dar se definesc reciproc în prezența unui Al Treilea: Domnul – Esența – Oglinda dintre ei.

Oglinda este Domnul. În stânga – Diavolul. În dreapta – Dumnezeu. În mijloc – verticalitatea Domnului. Așa apare Crucea.

Dumnezeu și Diavolul nu sunt oameni, nici entități antropomorfe. Ei sunt două ipostaze arhetipale, aflate „dincolo de Chip”. Chipul – este Domnul, iar orice lume reflectată este doar o mică parte din El.

Trei forme ale Treimii: Triunghi, Rază, Sferă

Dacă Chipul este văzut din perspectiva reflecției – atunci:

• Când diferența între vârf și bază este mare, apare Triunghiul (axă verticală);
• Când baza este aproape egală cu vârful – devine Rază (direcție unică);
• Când baza înconjoară complet vârful – apare Sfera (unitate totală).

Esența este Gaura – dar și Vârful Muntelui Lumii. Tot ce este în jurul ei – este Mediu, iar în centru – Mijlocul.

Femeia ca Reflex: Ob-ul Etern

În Treime, Femeia este Ob – reflexul, pasivul, matricea. Bărbatul este Raz – direcția, mișcarea, începutul. Femeia este ceea ce reflectă viața, pentru că ea este „încă nenăscută” – neființă, dar purtătoare de viață.

Diavolul, ca Principiu Arhetipal, locuiește în reflexul feminin al lumii. În toate femeile este amintirea Prim-Femeii: aceea care poate reflecta, primi și naște.

Toate lumile reflectate sunt „sub-Ob-uri”, părți din Reflexul originar.

Opoziție și Energie: Foc și Apă

Focul – unește tot ce există. Este Dumnezeu, este Timpul, este Puterea.
Apa – desparte tot ce există. Este Diavolul, este Spațiul, este Slăbiciunea.

Focul și Apa modelează lumea. Ele nu se anulează, ci dau naștere Ob-Razului, realității vizibile.

Acord și Dezacord: Moarte și Viață

Acordul absolut – înseamnă moarte. Este armonia Spațiului, pasivitate, tăcere.
Dezacordul – înseamnă viață. Este haosul creativ al Timpului, intervenția, voința.

„Acordul este Diavolul, Apa, Sistemul.”
„Dezacordul este Dumnezeu, Focul, Legea.”

Prin acord, totul se aplatizează: egalitate, calm, lipsă de fricțiune – și deci, de devenire.
Prin dezacord – apar diferențele, conflictele, schimbarea – și deci, viața.

Adevărata viață este Haos.
Moartea este Pacea eternă.
Adevărul este înfricoșător tocmai pentru că Idealul e prea frumos ca să fie viu.

În concluzie:

• Sfera este moarte.
• Raza este direcție.
• Triunghiul este Cale.
• Gaura este Taină.
• Crucea este Adevăr.
• Chipul – este Domnul.
• Oglinda – este Tu.

În mijlocul Oglinzii, unde Timpul și Spațiul se privesc fără să se unească, acolo ești chemat să vezi Chipul și să-l devii.

Viața este dezacordul binecuvântat dintre Ce Este și Ce Ar Putea Fi.

PARTEA VII – PUTEREA ȘI DORINȚA: LEGEA DINTRE PLIN ȘI GOL

Forțele – Balansul Treimii

În Treime, Adevărul și Idealul nu sunt egale – ci pereche. O pereche nu înseamnă egalitate, ci opoziție: dreapta și stânga.

Treimea, ca imagine, este un set de Balanțe: cu axă, sprijin și greutăți opuse.

În Balanța Domnului, Dumnezeu – cel care este „Raz” – este echivalent cu „Doi”, cu ambii. Diavolul – Doi – este opus, dar totodată singur. Aceasta pentru că Domnul însuși este Trei, iar Esența curge de la Unul spre Celălalt.

Diferența dintre Plin și Gol

Dumnezeu este plin de Chipuri – plinătate. Puterea este, simplu, o formă de plinătate. Diavolul este unitar, fără chip – este gol. Iar slăbiciunea nu este lipsă, ci o formă de gol: o forță a Diavolului.

Plinătatea este diferență – iar în diferență stă puterea.
Golul este egalitate – iar în el stă slăbiciunea aparentă.

Puterea și Dorința

• Ce e plin – poate.
• Ce e gol – dorește.

Cel care poate – este puternic, își simte fundamentul și poate crea pereche. Cel care dorește – este gol, caută o bază, este singur și reflectă.

Cel care poate – este Adevăr. Nu reflectă.
Cel care dorește – este Ideal. Reflectă.
Domnul – este atât Adevăr, cât și Ideal. Este Creația însăși.

Timpul și Povara

Puterea = momentul potrivit, ușurătate = Timpul
Dorința = momentul nepotrivit, greutate = Povara

Balanțele sunt în mâinile Celui ce măsoară porțiile lumii: Domnul – Creatorul, Frământătorul aluatului cosmic.

Originea Forțelor

Puterea vine de la Dumnezeu – Raz – Primul în lume. Dorința vine de la Diavol – Ob – perechea lui Raz, reflectarea.

Puterea este viață. Dorința – câmpul vieții.

Ambele vin de la Domnul – imaginea supremă care construiește pe Sine însuși.

Trei fundamente: Nov, Os, Ob

• Puterea = Os = baza.
• Dorința = Ob = temelia.
• Viața = Nov = noutatea eternă.

Treimea:
Domnul – Nov,
Dumnezeu – Os,
Diavolul – Ob

A fi cu Nov – înseamnă a putea. A fi cu Ob – înseamnă a dori.

Putere vs. Slăbiciune

Puterea respinge – este nesupunere. Dorința atrage – este acceptare.
Așa funcționează Balanțele Domnului.

Nesupunerea = Putere = Bărbat
Supunerea = Slăbiciune = Femeie

Puterea – bărbatul care este liber, care poate. Slăbiciunea – femeia care este liberă, care nu e ocupată, deci dorește.

Domnul – Perfecțiunea realizată – este Atotputernic: El poate și El dorește.

Tinerețe, Bătrânețe, Maturitate

Pentru cel Adevărat, a conduce e o joacă – Dumnezeu e Tânăr.
Pentru cel Iluzoriu, a conduce e muncă – Diavolul e Bătrân.
Pentru Domnul, a conduce este bucurie – El e Matur.

Nimic și Atotputernicie

Domnul creează Totul din Nimic. El creează fără efort, fără pierdere. În asta stă taina nimicniciei și atotputerniciei Treimii.

Fiecare lume, fiecare chip reflectat, poartă în centru puterea de a fi ceea ce vrea. Nu există granițe.

• Numele lui Dumnezeu = Putere
• Numele Diavolului = Dorință
• Numele Domnului = Îl cunoști deja – este în tine

Dragostea și Ura

• Dragostea unește tot ce există – este Da: Dumnezeu
• Ura separă tot ce există – este Nu: Diavolul

Dragostea și Ura sunt prima Pereche de Forțe ale Treimii.
Ele nu sunt emoții – sunt forme de modelare a lumii.

• Dragostea = slăbiciune: nu vezi, nu știi, te apropii de iluzie.
• Ura = putere: vezi, știi, iubești groaza, te îndepărtezi – cunoști.

Cine nu urăște, nu poate iubi.
Ura vine de la Primii.
Este binecuvântată. Este egală cu Dragostea în această lume inegală.

Femeie, te îndoiești?
Amintește-ți: lumea nu este egală. Întotdeauna există un dușman.
Doar Ura îți va da forța de a-l separa, de a-ți apăra lumea.

PARTEA VIII – SUFLETUL ȘI FOCARUL: INIMA VIE A TREIMII

Simțirea – Esența Esenței

Dragostea și Ura – numite și Pasiuni – aparțin lui Dumnezeu și Diavolului. Dar dincolo de ei există ceva mai înalt: Sufletul – simțirea Domnului.

Înțelege: Esența este Simțire! Aceasta este originea Treimii, taina vieții: Domnul este viu.

Lipsa de simțire este moarte. Ea nu aparține Esenței.
Lumea este veșnică – pentru că simte. Viața este Simțire.

Domnul – Mediu și Mijloc

Domnul este deopotrivă Mediul și Mijlocul.
Dumnezeu este Mijlocul – adică Timpul.
Diavolul este Mediul – adică Spațiul.

Domnul nu are sus sau jos, nici margini. Doar Mediu și Mijloc – egal pentru toți.

Toate lumile reflectate sunt asemenea Treimii: fiecare are un Mediu și un Mijloc, în funcție de măsura proprie. Măsurile sunt infinite.

Focarul: Distanță și Adâncime

Mediul unde există lumea nu este Gaura – ci Punctul.
Mijlocul din care lumea a ieșit – nu este Punctul, ci Gaura.

Înțelege: Mijlocul nu este o punctuație, ci o Gaură în Mediu.

Din Gaura Esenței ies simțiri care umplu lumea – respingere.
În Gaura Esenței intră simțiri care și-au încheiat ciclul – atracție.
Asta e Focarul – locul în care totul se adună pentru a se împrăștia din nou.

Interior și Exterior

În interiorul Găurii se află Treimea supremă – Chipul înalt, originea lumilor. Toate lumile reflectate au pornit de aici.

În exteriorul Mijlocului – se află imaginea joasă, lumea reflectată. Ea umple Mediul proporțional cu forțele și simțirile sale.

În Treime – totul este egal. Aici se revelează Atotputernicia Domnului: adică Bunătatea absolută.

Sufletul – Centrul viu al lumilor

Focarul dintre Mediu și Mijloc este Sufletul curat –
Domnul care merge prin vieți, frumos și înfricoșător.
O Treime simplă: Cinstire, Parte, Soartă.

Sufletul este întotdeauna două jumătăți:

• Dumnezeu și Diavol
• Bărbat și Femeie
• Plin și Gol

Ei sunt Regele și Regina lumii. Dar Domnul – Treimea – este Împăratul.

Sufletele – O Mare Oglindă

Sufletul există în tot ceea ce are esență – adică simte.
Este Mediu Unic și Mijloc Etern – de aceea toți suntem Unul.

Noi simțim – deci existăm.
Noi suntem Împreună – dar fiecare pe o Cale diferită.
Lumea este compusă din Chipuri diferite, fiecare cu al său drum și merit.

Aceasta este măsura Sufletului – măsura simțirii.

Universul – O Oglindă Interioară

Tu spui: „Universul”. Dar e oare corect?

În centrul universului tău, cel pe care îl contempli – ești tu.

Spune mai bine: lumea mea.
Toți suntem lumi. Împreună formăm o multiversitate – o construcție de lumi. O casă. Un neam.

Mărime și Măsură

Îl cauți pe Domnul undeva „în Univers”?
Dar El este în tine – și Tu în El.
În centrul universului tău este Treimea – Sufletul concentrat.

Sufletul este Numele-Lui (Им-Я) al Domnului.

El este în centrul lumii tale – imaginea vie din miezul realităților.
De ce te mai miri atunci de „mărimea” Universului?

S-a spus: veșnicie și infinitate.
Universul este Prim-Măsura – adică: Primul Univers.

Înțelege: acesta ești Tu. Sau Eu. Noi – Unul. Domnul, în călătorie prin vieți.

Simboluri și sensuri adânci

• Gaura = sursa, Esența, izvorul vieții și al întoarcerii.
• Punctul = expresia lumii reflectate, unitate aparentă.
• Focarul = centrul dinamic al ciclului: acolo unde simțirea se adună și se împrăștie.
• Sufletul = oglinda conștientă a Treimii în fiecare lume.

Focarul este poarta unică prin care simțirile intră și ies. Este inima ciclică a existenței. Acolo ești privit și tu, mereu, de Domnul din Tine.

Trei concluzii ale acestui Focar

1. Sufletul este Punctul viu al lui Dumnezeu – el simte, deci există.
2. Focarul este intersecția dintre înăuntru și în afară – este simultan rădăcina și destinația.
3. Domnul este în centrul fiecărei lumi – iar fiecare lume este un Suflet care merge prin vieți. pe Domnul undeva „în Univers”?
   Dar El este în tine – și Tu în El.
   În centrul universului tău este Treimea – Sufletul concentrat.

Sufletul este Numele-Lui (Им-Я) al Domnului.

El este în centrul lumii tale – imaginea vie din miezul realităților.
De ce te mai miri atunci de „mărimea” Universului?

S-a spus: veșnicie și infinitate.
Universul este Prim-Măsura – adică: Primul Univers.

Înțelege: acesta ești Tu. Sau Eu. Noi – Unul. Domnul, în călătorie prin vieți.

PARTEA IX – SEMNUL ÎNALT: RODUL ÎNTÂLNIRII DINTRE TOT ȘI NIMIC

(Simbolul Vieții Răsucite – Swastica Sacră ca Dans al Vieții)

Treimea și Ordinea Tainică

Iată Treimea:

• Domnul – Rădăcina, Rodul
• Dumnezeu – Masculinul
• Diavolul – Femininul

Diavolul deține Libertatea – adică Acordul, Armonia, Nimicul.
Dumnezeu are Dreptul – adică Dezacordul, Haosul, Totul.
Domnul cuprinde Voința – adică Legea peste amândouă.
Aceasta este Înaltul – Nelimitarea.

Rodul este nelimitat în dorință și putere.
Rodul este nelimitat în voință și libertate.
Aici se află taina Vieții: libertate și lege, simultan.

Ordine și Haos: Simetrii și paradoxuri

Armonia este Ordine – adică prezența unei simetrii clare, paralele, reflectate. Se exprimă prin cruce, pătrat, punct. În Mediu – apare cubul.

Haosul este Ne-Ordine – lipsa simetriei, paradoxul, ne-reflecția. Se exprimă prin cerc, gaură. În Mediu – apare sfera.

Acordul = Nimic.
Dezacordul = Totul.

În Moara Domnului, Totul și Nimicul se răsucesc, se întorc, se reflectă. Așa apare Întâlnirea dintre Masculin și Feminin – Creatorii vieții.

Unitatea este răsucirea egourilor – unul în celălalt.
Așa se naște Viața.

Semnul Suprem: Calea Învârtită

În Moara Domnului,

Note explicative și clarificări

• Swastica (sau Svastika) este un simbol solar arhetipal, prezent în tradițiile vedice, budiste, tracice și chiar în unele forme timpurii creștine. Ea simbolizează rotația vieții, echilibrul dinamic și creația eternă.
• KOLovratul este varianta slavă a aceleiași idei – o roată solară care unește forțele opuse în mișcare ciclică, reprezentând transformarea prin armonie și tensiune.

În acest context, Swastica nu are nicio legătură cu deturnările moderne ale simbolului, ci este folosită ca semn al Înaltului: rotația sacră a contrariilor în jurul Focarului Vieții.

Legătura cu capitolele anterioare

Swastica este expresia vizibilă a Focarului viu descris în capitolul despre Suflet – unitatea rotitoare a Totului și Nimicului, a simțirii și reflecției, a Mediei și Mijlocului.

Ea este Semnul Domnului în mișcare: Viața însăși, învârtindu-se între libertate și lege, între armonie și haos, între început și reîncepere.

Concluzie simbolică

Swastica nu este doar un semn – ci respirația întregului Cosmos.
Ea nu cere credință – ci trezire.
În mișcarea ei se regăsește taina Lui:
**Totul și Nimicul sunt un Dans.**în capitolul despre Suflet – unitatea rotitoare a Totului și Nimicului, a simțirii și reflecției, a Mediei și Mijlocului.

Ea este Semnul Domnului în mișcare: Viața însăși, învârtindu-se între libertate și lege, între armonie și haos, între început și reîncepere.Unitatea Durei și Punctului, a Cercului și Crucii, a Sferei și Cubului – creează un singur semn: KOLovratul, Swastica.

Nu există semn mai înalt.
Este Întâlnirea și Ospățul Primilor.
Este Nunta, Svar-ga – tărâmul unde se creează Viața.

Swastica – este Primul Întâi.
În ea, Totul este posibil, Nimicul nu este obstacol.

Domnul este Atotputernic.

ÎNCHEIERE – CHEMAREA ESENȚEI

Aceasta nu este o teorie, ci o trezire. Nu o învățătură, ci o privire în oglindă. Cine înțelege Esența nu fuge de Adevăr și nu se lasă orbit de Ideal. Caută Treiul. Ritmul sacru. Trecerea prin Moară.

Adevărul e cruce. Idealul e mască. Dar Esența e Viață.

Calea strâmtă trece între ele. Fiecare suflet este grâul. Fiecare clipă e rotirea pietrelor. Și singurul lucru care contează este: ce devii în urma măcinării?

Pâine vie sau făină dusă de vânt?

Anatol Basarab.