Moara Domnului si Falsul Ideal al Diavolului
Manifest spiritual despre Adevăr, Minciună și calea celor tărzii treziți
Oamenii se tem de Diavol.
Îl pictează în roșu, cu coarne, coadă și glume proaste.
Dar nu se tem de Dumnezeu.
Pentru că Dumnezeu nu urlă, nu sperie, nu minte.
Dumnezeu doar rostește Adevărul.
Și Adevărul e cel mai înspăimântător lucru din lume.
Nu Diavolul ar trebui să ne cutremure.
Ci Adevărul care nu iartă.
Judecata care nu se negociază.
Legea care nu se modifică prin emoție.
A fost spus limpede:
Soarta omului este Judecata lui Dumnezeu.
Nu ce visează el. Nu ce-și dorește. Nu ce simte.
Ci ceea ce este.
Dumnezeu este Adevărul.
Dar Diavolul este Idealul.
Și iată paradoxul care sfâșie lumea.
Adevărul nu e frumos. E crud, dar viu.
Idealul nu e viu. E frumos, dar mincinos.
Adevărul nu te mângâie. Te trezește.
Idealul nu te trezește. Te adoarme, în timp ce zâmbești în somn.
Omul modern nu caută Adevărul.
Caută o poveste confortabilă.
Caută să creadă că este bun, special, iubit, iluminat – fără să moară în sine.
Dar Adevărul cere moarte. Moartea ego-ului, a minciunii, a iluziilor.
Puțini pot iubi groaza Adevărului.
Mulți se întrăgostesc de frumusețea falsă a Idealului.
Asta e tactica Diavolului – nu frica, ci promisiunea.
Dumnezeu nu este „Unul”, cum spun unii.
Dumnezeu este Raz – Răză, Emanare, Multiplicitate.
Este Ras – Origine, Linia Vieții, Poporul Soarelui.
El este Totul, nu o singură cifră.
Nu o idee. Nu un concept.
Este Viață în sine.
Diavolul, înspă, este Ob – închidere, orbire, rotire în gol.
Este Doi – separare, polaritate, conflict.
De unde încep întrebările fără răspunsuri, alegerile fără siguranță, și dorințele care se lovesc una de alta în mintea noastră.
Aceste două pietre – Adevărul și Idealul – sunt Moara Domnului.
Acolo suntem măcinați, zilnic, oră de oră.
Sufletul nostru e bobul de grâu.
Timpul e râul care rotește moara.
Și Stăpânul – El doar privește.
Nu intervine, nu strigă, nu oprește.
Doar a lăsat Legea să funcționeze.
„Trei, Moară, trei” – așa cântă viața.
Căci doar în Trei se află ieșirea.
Unul – Adevărul.
Doi – Minciuna.
Trei – Calea dintre ele.
Viața nu este nici simplă, nici complicată.
Este o tensiune vie între cele două extreme – una care te trezește, alta care te adoarme.
Una care te dezbracă, alta care te îmbracă în iluzii.
Și totul depinde de ce iubești mai mult:
Groaza Adevărului?
Sau frumusețea mincinoasă a Idealului?
Adevărul te duce la Dumnezeu.
Idealul te duce între brațele Diavolului, îmbrăcat în lumină, cu zâmbet larg, și cu o ofertă „de nerefuzat”.
Dar cel care înelege Treimea,
cel care acceptă și Adevărul, și Idealul, și Drumul dintre ele – acela devine viu.
Nu sfânt, nu înger, nu filozof – ci viu cu adevărat.
Reflecție finală: O lume trăită în Ideal, condusă de Minciună
În politică, Idealul îri promite libertate, pace, siguranță.
Dar adevărul este control, supraveghere, războaie ascunse și sclavie digitală.
În relații, Idealul vinde dragostea de film, sexul perfect, partenerul care înțelege fără cuvinte.
Dar adevărul e greu: muncă, iertare, criză, efort, asumare.
În religie, Idealul e iubirea universală, curcubeul, „acceptarea”.
Dar Adevărul e Crucea, e rușinea, e Jertfa, e Frica de Dumnezeu.
În educație, Idealul spune: „Toți sunt geniali”, „Nu-i criticați”.
Dar adevărul e că fără disciplină, efort și suferință, omul rămâne infantil.
Idealul a fost zeificat.
Adevărul a fost exilat.
Calea dintre ele a fost blocată cu frică, plăceri și manipulare.
Dar Moara Domnului continuă să macine.
Și fiecare om va trece prin pietrele acelea: una care zdrobește, alta care momește.
Dacă nu ți-ai pregătit sufletul, vei fi doar făină dusă de vânt.
Nu pâine vie.
Alege, dar alege cu teamă.
Căci Adevărul nu cere aplauze.
Cere martiri.
Iar Idealul nu cere sufletul tău.
Île fură.
Iar între ele, stă o cale strâmtă, uitată, nespus de grea,
numită Viață trăită cu Dumnezeu, nu cu Diavolul frumos.
Anatol Basarab.
0 comentarii