Toată lumea știe totul, dar nimeni nu poate face nimic. Lumea impotenților. Nu altceva. Toată lumea înțelege totul, nimeni nu face nimic. Și asta cu referire la aproape toate domeniile vieții. De ce? Pentru a da un răspuns foarte scurt, Citește mai mult…
Nu glorific nimic. România e un accident istoric între două imperii care au obosit De ce declar acest lucru În contextul actual, în care exprimarea liberă este tot mai îngust reglementată, simt nevoia să mă protejez. Legea nr. 157/2018, care Citește mai mult…
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic. România e o țară specială.Nu pentru că a schimbat lumea. Nu pentru că a scris istorie.Ci pentru că, în mod miraculos, n-a greșit niciodată. Toți ceilalți s-au revoltat, au căzut, Citește mai mult…
Mântuirea vine de sus: despre har, libertate și limitele intervenției omeneștiMântuirea nu este monopolul niciunei religii, națiuni sau dogme. Ea este darul Celui de Sus, oferit tuturor sufletelor – nu după naștere, rang sau riturile exterioare, ci după înțelepciunea divină, Citește mai mult…
Mântuirea nu e în mâinile noastre(sau: Toți vom fi mântuiți – dar nu de voi, și nu la comanda voastră) M-am întrebat ani de zile dacă oamenii se pot mântui singuri.Dacă eu pot face mai mult pentru altul decât pentru Citește mai mult…
Despre limitele ajutorului și imposibilitatea mântuirii forțateCum poți corecta un efect fără să cunoști cauza? Este o întrebare simplă, dar devastatoare pentru cei care aleargă prin lume dorind să ajute. Ajutorul fără înțelegerea întregului context poate deveni, în mod paradoxal, Citește mai mult…
Nu poți salva pe nimeni cu forța”(sau: „Cum am învățat să mă dau la o parte ca să nu stric ce n-am înțeles”) Am vrut să ajut.Din inimă. Cu tot ce aveam.Dar într-o zi am înțeles o întrebare care mi-a Citește mai mult…
Ce-am învățat din tot ce n-a mers(sau: Cum m-am încăpățânat să cresc, chiar și când totul scădea) Am vrut să fac bine.Și uneori, chiar am făcut.Dar repede am învățat că binele nu e garantat.Mai ales când îl faci cuiva care Citește mai mult…
Cum am fost prost cu toată înțelepciunea din lume”(sau: Ce folos să știi drumul, dacă tot mergi pe lângă el?) Monolog (persoana I, ton autoironic, sincer, amar, dar eliberator):Am citit mult.Am știut multe.Am dat sfaturi. Am vorbit frumos.Și totuși… am Citește mai mult…
Cum am învățat să fiu înțelept fără să par nebun
M-au întrebat, într-o zi:
„Cum se recunoaște un om înțelept?”
Și le-am spus: nu după ce spune în piață.
Acolo nu vorbește cu vocea lui, ci cu vocea prostiei generale.
Iar înțeleptul adevărat… știe când să tacă.
Știe că uneori, cea mai mare știință e să nu știi. Sau să te prefaci.
Mi-a luat o viață întreagă să învăț asta.
Că nu tot ce e adevărat trebuie spus.